VINDECAREA- O functie energetica

     Viaţa este energie, iar toate fiinţele sunt fiinţe energetice. Chiar din clipa în care viaţa a apărut, ea deja începe să moară câte puţin. Astfel, viaţa este totodată un proces de îmbătrânire şi moarte dar şi un proces de vindecare. In acest sens, viaţa este o succesiune continuă de îmbolnăviri şi vindecări, iar vindecarea este o stare naturală de energie.

    Tema vindecării energetice m-a fascinat şi cu certitudine va interesa pe oricine îngrijeşte bolnavi.

     La nivel intelectual, energia fiinţelor vii  este uşor de înţeles. Reiese firesc că, în esenţă, viaţa este un proces energetic; toate fiinţele sunt entităţi energetice. Energia fiecărei fiinţe este inevitabil legată de energia tuturor celorlalte fiinţe. Avem de a face cu o reţea grandioasă. Pentru cei care au grijă de bolnavi acesta nu este doar un concept teoretic, ci o realitate perfect valabilă.

     Dacă viaţa este energie, cum ar putea fi vindecarea altceva decât o funcţie energetică? Dacă celulele şi ţesuturile sunt energie, cum pot fi ele afectate altfel decât prin energie? Când sunt agresate, pot ele fi vindecate altfel decât prin energie? Cum ar putea fi energia disociată  de pacientul supus vindecării? Şi totuşi, în cercurile medicale, simpla menţionare a cuvântului energie generează zâmbete. Imi amintesc clar de ezitările mele înainte de a folosi prima oară acesti noţiuni în articolele mele medicale. De ce?

   Noi, medicii, asociem cuvântului energie vindecătorilor prin credinţă, vrăjitoarelor, şarlatanilor şi misticilor. Suntem serios iritaţi când auzim vorbindu-se despre succese care pentru noi nu sunt decât nişte minciuni sfruntate. Astfel, în medicină, cuvântul energie este asociat cu ignoranţa, abuzul şi frauda. Din nefericire, aceasta se întâmplă pentru că în pornirea noastră ignorantă împotriva fenomenului de vindecare care poate avea loc fără medicamentele sau bisturiele noastre, întoarcem spatele unui subiect care merită un studiu serios. Astfel, ne abandonăm rolul într-un domeniu care, evident, este de o importanţă covârşitoare pentru medicina clinică.

 

Oare vindecarea trupului prin psihic chiar funcţionează?

   In pofida beneficiilor mai curând limitate şi trecătoare ale gândirii pozitive, nu am remarcat nici o dovadă conform căreia abordarea tip acţiunea minţii asupra corpului (mind over body) ar funcţiona. Dimpotrivă, acţiunea energiei asupra minţii (energy over mind) este cea care funcţionează. Când larma necontenită din mintea raţională este adusă la tăcere, suntem ghidaţi de energia din care suntem plăsmuiţi şi care ne înconjoară şi scaldă permanent din toate părţile.

  Infatuarea noastră legată de vindecarea prin acţiunea minţii asupra trupului este o "achiziţie" recentă. De când umanitatea a devenit conştientă de realitatea reacţiei la vindecare a ţesuturilor rănite, oamenii au fost atraşi de fenomenele energetice. Încă din antichitate oamenii au explorat diversele dimensiuni ale fenomenului de vindecare şi au încercat să răspundă la întrebarea: cum anume reacţia vindecării naturale poate fi declanşată şi facilitată în ţesuturile afectate?

    Până acum, nu am descoperit nici o relatare din vechime în care să se arate că anticii au reuşit vreodată să-şi folosească mintea pentru a vindeca ţesuturile bolnave. De asemenea, nu ştiu despre existenţa unor dovezi convingătoare provenind de la vindecători prin credinţă, mistici, şamani şi guru moderni din industria vindecărilor minte-corp din care să reiasă modul în care îşi folosesc mintea pentru a forţa vindecarea în ţesuturile bolnave sau cel puţin căile fizice care pot fi investigate şi confirmate la microscop sau prin alte mijloace fizice sau chimice.

    Asta nu înseamnă că nu au loc miracole. Ştiu sigur că ele se întâmplă. Le-am văzut cu ochii mei la pacienţii mei de mii de ori. Miracolele sunt fenomene energetice. Până acum nu am avut vreo dovadă că miracolele pot fi înfăptuite prin mintea care gândeşte (raţional).

    Poate oare această minte să convingă ţesuturile bolnave să se vindece mai rapid? Sau, acestea se vindecă (numai) atunci când mintea este calmă?

In numeroase cazuri bine documentate, evoluţia bolii pare să fie alterată radical prin anume măsuri luate de către bolnav. Problema care mă intrigă este dacă beneficiile observate apar pentru că mintea a poruncit ţesuturilor să se vindece sau pentru că aceste ţesuturi au fost ferite de acţiunile perturbatoare şi generatoare de boală ale minţii raţionale. Se regerează structurile bolnave mari rapid când sunt mai puţin controlate de de raţiune sau când neastâmpărata minte este calmă?

   Problema nu este că fenomenul de vindecare poate fi facilitat, este clar că este posibil. Problema este: ce rol (dacă există) joacă mintea raţională în răspunsul de vindecare. Mă amuză faptul că cei care vorbesc cel mai ritos despre capacitatea minţii de a vindeca sunt cei care par să aibă cea mai vagă înţelegere despre reacţia de vindecare în ţesuturile sub stres.

   Numeroşi pacienţi mi-au mărturisit că pot controla atacurile de migrenă, episoadele de astm, colită şi alte tulburări prin procedee de vindecare tip „Mind over Body”. Unii mi-au povestit că pot vindeca dureri cronice de spate folosindu-şi mintea. Astfel de istorii sunt importante pentru mine. Nu pun la îndoială veridicitatea celor relatate. Ce pun la îndoială este faptul că ei folosesc mintea ca să-şi vindece corpul. Cum de reuşesc ei să convingă arterele îngustate să se dilate pentru ca să obţină o oarecare alinare a migrenei? Cum „conving” sau ordonă bronhiilor cuprinse de spasme să se deschidă astfel ca să poată respira fără medicamente? Cum dialoghează cu colonul ulcerant să renunţe la crampe şi sângerări? Cum îşi folosesc mintea pentru a ordona muşchilor dorsali iritaţi şi dureroşi să se destindă?

Omul din vechime şi triada corp-minte-spirit

   Mă fascinează relatările din antichitate despre vindecarea spirituală. In toate culturile din toate perioadele istoriei umanităţii există dovezi clare despre vindecarea spirituală. Metodele se schimbă după epocă, dar esenţa vindecării nu. Este totodată clar că o astfel de vindecare a fost dintotdeauna un fenomen energetic, deşi natura intimă a fenomenului a scăpat înţelegerii critice intelectuale, şi continuă şi în prezent să rămână neînţeles.

   Dacă totul nu a fost decât un hocus-pocus, aşa cum cred colegii mei din medicina iatrogenă, cum de a supravieţuit de-a lungul mileniilor? De ce a rezistat şi mai rezistă încă misterul vindecării spirituale?

Pentru ritualul de tămăduire, vindecătorul primitiv din trecut îşi închidea ochii şi trecea într-o stare de energie modificată (alterată). La fel procedează şi şamanul modern. Ochii închişi şi ritmul tobelor îi permiteau vraciului din vechime să evadeze din constrângerile minţii raţionale.

 

Mintea ne poate îmbolnăvi

   Nu mă îndoiesc de aceasta. Dovezi întâlnesc în fiecare zi. „Maimuţei” din cortex îi place să recicleze mizeriile. Când nu mai are ce recicla, trece la mizeria trecută sau viitoare. Se căzneşte să desfacă şi să refacă rănile din trecut. O stare naturală care ar trebui să ajute la vindecare se transformă într-o hărmălaie de bâlci. Deturnează fără milă căile naturale de gestionare enzimatică a energiei din corp, scurtcircuitează şi arde literalmente siguranţele sistemelor energetice ale organismului. Incapabile să facă faţă solicitărilor fără sfârşit ale minţii raţionale, ţesuturile epuizate de energie, sucombă. Neastâmpărata şi şireata minte raţională îşi continuă cursa infernală. Cunosc din experienţa mea în medicina clinică cum schemele energetice ale ţesuturilor bolnave se vindecă atunci când eliminăm "flecăreala" neîncetată a minţii. 

   In fiecare miercuri, timp de mai mulţi ani, am petrecut câte 3 ore cu pacienţii mei învăţându-i cum să-şi disclipineze energia prin autoreglare. Am ajuns la un punct în care aproape fiecare pacient percepe un anumit tip de energie într-un organ sau altul. Pentru a nu ştiu a câta oară, observ că reacţiile de vindecare au loc numai atunci când minţile suprasolicitate sunt calmate, iar sporovăiala neîncetată a maimuţei din cortex este adusă la tăcere. Atâta timp cât bolnavul este implicat într-o activitate de gândire, nu se întâmplă nimic.

  Ne mândrim cu mintea noastră, însă vindecarea nu este o funcţie intelectuală! Vindecarea nu poate fi forţată să acţioneze la nivelul celulelor şi ţesuturilor bolnave de către o minte autoritară. Vindecarea survine atunci când ţesuturile sunt eliberate de sub permanenta cenzură a minţii raţionale. Am observat adeseori cum mulţi dintre pacienţii mei au învăţat să-şi controleze crizele de astmă şi migrenele, să-şi reducă tensiunea arterială sau să-şi aline unele boli cronice apelând la calea „Energy over Mind”.

 

Modelele Psihosomatic si Somatopsihic ale bolilor sunt artefacte ale mintii noastre

    Bolile sunt o povară pentru latura biologică a omului. Intelectul şi organele corpului uman sunt părţi integrante ale condiţiei umane. A le separa, după cum se lamenta Socrate, înseamnă să negăm unitatea condiţiei umane.

    Tehnologia a făcut nerelevantă dezbaterea privind natura psihosomatică şi cea somatopsihică a bolii. Progresele dobândite în biologia behaviouristă şi în psihologia experimentală au pus aceste discipline pe direcţii convergente; o fuziune completă între cele două este doar o chestie de timp.

    Speranţa este un eveniment energetico-molecular. La fel este şi disperarea. Cercetările în domeniul neuropeptidelor se apropie de definirea emoţiilor şi a comportamentului prin suite de reacţii biochimice. Filosoful francez, Teilhard de Chardin, visa la ziua când tehnologia umană va fi cucerit oceanele şi energia eoliană şi va începe să exploreze energia iubirii. Se pare că întrezărim zorii acelei zile.

    Autoreglarea prin metoda „Energy over Mind” aduce schimbări energetice profunde la nivel molecular în biologia umană. In alte lucrări descriu diversele modificări biochimice, electromagnetice şi microscopice pe care le-am observat la pacienţii mei care au adoptat metode de autoreglare. Din punct de vedere clinic, numeroşi pacienţi îşi pot controla astmul şi artrita, reduce tensiunea arterială în hipertensiune şi să normalizeze glanda tiroidă hiper- sau hipo-activă în mod repetat şi predictibil.

    Din perspectivă clinică, consider că rezultate mult superioare se obţin prin abordarea tip „Energiy over Mind” decât cele obţinute prin gândire carteziană şi afirmaţii pozitive.

    Nu am observat niciunde cum dogma „minte asupra corpului” ar funcţiona. Mulţi dintre pacienţii mei şi-au deturnat evoluţia bolii atunci când au învăţat să-şi liniştească mintea, să perceapă energia din ţesuturi şi să lase această energie să le vindece. Desigur, ţesuturile îşi cunosc bine menirea şi reacţionează. Trebuie doar să învăţăm cum să ne deconectăm de la activităţile mentale corticale şi să percepem pe cale limbică energia vindecătoare. Acesta nu este doar un simplu şi dibaci joc de cuvinte. Reparaţiile la nivel molecular şi tisular sunt funcţii viscerale şi energetic-limbice. Ţesuturile afectate (se) vindecă laolaltă cu căile energetice înnăscute, atunci când căile intrinseci de vindecare le ţinem la distanţă de influenţele distruptive ale minţii care gândeşte („maimuţa din cortex”).

 

Autoreglare

   Privind retrospectiv, lucrările mele legate de autoreglare au evoluat în următoarea ordine: managementul stresului, reglare autonomă, auto-reglare şi o atitudine de spiritualitate şi încredere în reacţia de vindecare. Una dintre lecţiile esenţiale învăţate de la pacienţii mei este aceasta: diminuând pulsul inimii, menţinerea arterelor deschise şi respiraţie lentă, regulată, activitatea mentală şi starea generală sunt influenţate profund. Aceste metode esenţiale de autoreglare sunt foarte eficiente în disiparea anxietăţii şi a stării de agitaţie chiar şi atunci când nu acesta este scopul urmărit. Dar acesta nu este decât începutul. Autoreglarea dezvăluie şi activează calea vindecării. O incursiune prin tărâmul autoreglării aduce inevitabil persoana într-o stare superioară de conştienţă şi conştiinţă.

          Prof. Maji Ali

         South African Journal of Natural Medicine