RACUL- Portret psihologic

O apa linistita

Personalitatea tipului Rac se construieste de obicei pe trunchiul unui temperament limfatic care, destul de tardiv, conditioneaza o viata fiziologica lenesa si lenta. Nativul nu pare grabit sa creasca si zaboveste cu complezenta in copilarie. Oricare ar fi formula sa - vagotonic, digestiv- el se prezinta ca un vegetativ al carui suflet se scalda intr-o mare de senzatii difuze, de impresii vagi, infasurat intr-o tesatura de vise si apetituri, unde comanda in primul rand necesitatile elementare: foamea, setea, somnul... Cu siguranta ca nu exista alt caracter la care trupul sa apese atit de greu asupra sensibilitatii.

Imbibat de limfa, de seva, tipul Rac se insufleteste la nivelul fortelor obscure ale subconstientului, ale instinctului, ale senzorialitatii, de unde se ridica incet la suprafata, ca o faptura care tot amana momentul in care sa-si sparga cochilia pentru a iesi din cuib si a-si lua zborul. Da impresia ca traieste retras din realitatea exterioara, ca animalul care isi duce exitenta sub o carapace in interiorul careia se deapana o viata tacuta si nocturna. Rand pe rand va fi socotit sedentar, contemplativ si astenic; i se va atribui un caracter curgator, va fi vazut in somnul vietii. Va aminti de asertiunea ca apele linistite sunt cele mai adanci; in apropierea apelor sale originare, va ramine mai mult sau mai putin cufundat intr-o noapte deschisa in acelasi timp spre abisurile negre ale placerilor narcisiace si spre abisurile paradisiace ale angajarii spirituale. In tacerea interioara se poarta dialogul dintre sufletul animal si sufletul angelic.

Complexul matern

Cautati mama si veti da peste Rac! Nimic surprinzator ca aceasta faptura in interiorul sau mica, frageda, copilaroasa, delicata, vulnerabila este ispitita, intr-un prim reflex, sa se replieze in sine si sa se refugieze in blanda siguranta a sanului matern! Mersul inapoi al racului reprezinta, aici, atasamentul de copilarie, adica de mama de care nu poate fi despartit copilul: mama-hrana, mama-siguranta, mama-tandrete. Nativul din Rac creste cu ochii pironiti asupra mamei, intorsi spre trecut. Devenit adult, isi aminteste cu emotie de copilarie si de familie; revine in locurile unde a crescut; reminiscentele, regretele si nostalgiile ocupa un loc important in viata sa psihica; se oglindeste in trecutul sau si orice imagine este pentru el o amintire (Proust).

Identificarea cu mama face din barbatul Rac un feminin: este inclinat spre pasivitate, receptivitate, emotivitate, cu o sensibilitate feminina si gust pentru interior, casa, lucrurile intime... Nevoia sa de siguranta il poate face timid, temator, pudic, putin dezarmat in fata asprimilor vietii. De unde deriva dificultatea de a trai in exterior a acestei fiinte facuta pentru interior, pentru a patrunde inauntrul lucrurilor si a crea o ambianta intr-un cadru dat.

Daca identificarea materna este mai accentuata, poate aparea un adevarat complex care risca sa duca la tulburari in afirmarea personala. Umilul devine becisnic, supus, dependent, cautand protectie in dorinta inconstienta de a ramine copil. Constiinta Racului se aduna in sine, nativul aflandu-se pe drumul spre autism: hoinar, salbatic, cu capul in nori, cautand singuratatea, cartile si alte intilniri intre patru ochi care ii favorizeaza retragerea in sine.

Exterior, acest hiperemotiv traieste inecat in nesiguranta; usor ranit de viata, ramine mult timp marcat de o singura clipa de fervoare. Viseaza deci sa se inchida intr-o viata confortabila, se refugiaza in afectiuni puerile, in reactii egocentrice, obiceiuri, superstitii traind intr-o atmosfera semimagica.

Aceasta retragere trece adesea drept indiferenta (el, care este cel mai sensibil dintre oameni!). Acest hipersensibil ajunge chiar sa se rupa de ambianta; schizoid, este in acelasi timp atat de introvertit incat nu-l mai intereseaza decat ceea ce se petrece in intimitatea sa. Primejdia care-l paste este sa-si creeze un intreg univers interior pe care sa-l substituie apoi lumii exterioare. Constructiile imaginare, refugiile artistice, a caror figura curenta este bovarismul, dezvaluie faptul ca nativul s-a repliat intr-o atitudine facila in fata efortului de a se adapta la realitate.

Nu orice Rac ajunge pana acolo sau, mai degraba, nu da inapoi pana in acest punct dramatic! Dar ca sa intelegi pe cineva trebuie sa-l sesizezi in aspectul sau negativ posibil ca si in aspectul sau pozitiv actual. Si nimic nu ii e mai util unui Rac decat sa-l ajuti sa-si risipeasca ceturile, in care vede inaintind impotriva sa fantomele pe care le-a produs. Trebuie totusi sa recunoastem ca existenta unui Rac nu este o experienta usoara si confortabila: din cele douasprezece tipuri zodiacale, Racul e cel mai emotiv, cel mai sensibil; ce este atunci surprinzator in faptul ca e mai vulnerabil decat ceilalti?

Pe de alta parte, drumul sau in viata consta in general in a-si vedea eul infruntand aventura in profunzime, catre sursele interioare. Or, daca experienta asta poate sa fie cea mai bogata dintre aventurile omenesti, ea poate fi, trebuie s-o admitem, si cea mai dureroasa.

Totul depinde, in final, de natura "complexului matem". Cu cat Racul ramane mai dependent de mama sa, supus tardiv influentei ei psihice, cu atit mai mult el poate sa se teama ca trebuie sa infrunte incercarea vietii.

Sa semnalam acum si ca exista o varietate de Rac care, "razvratit fata de mama", traieste sub imperiul opozitiei: mama este criticata, combatuta, respinsa, mai mult sau mai putin detestata; o data cu ea sunt discreditate si toate valorile pe care le reprezinta: sensibilitatea, intuitia, irationalul... Dar oare acesti Raci rationali, uscati si reci, au reusit, cu adevarat sa taie cordonul ombilical psihic? Reusita pentru un Rac nu consta nici in a depinde de mama, nici in a o respinge, ci in a accepta si a implini valorile materne cu autonomia unei personalitati de adult.

Neindoios, femeia Rac are o evolutie psihica mai usoara. Identificarea ei cu mama ii permite de la bun inceput (cu exceptia vreunui conflict major in stare sa o opuna acesteia) sa accepte elanurile inimii care alcatuiesc maretia femeii. In plus, amenintarea care apasa asupra Racului este de a se crampona cu incapatinare de individualismul sau, de posesiunile sale personale, cand de fapt implinirea si-o poate gasi pe calea victoriei vietii colective asupra individului. Or, pentru femeie, copilul este drumul gata trasat al unei asemenea evolutii.

Un supraemotiv subactiv

Sub aspect caracterologic, Racul este supraemotiv si subactiv. La el, inactivitatea deturneaza emotivitatea de la a actiona asupra lucrurilor, pentru a o readuce la constiinta de sine. Nativul se intoarce spre tarmurile interioare unde emotivitatea sa, deosebit de selectiva (sensibilitate extrema la anumite evenimente, insensibilitate la altele care pot sa fie mai grave), poate sa se sublimeze. Mai mult sau mai putin introvertit si schizoid, dupa cum am vazut, el ramane fidel imaginilor sale si unui viu sentiment pentru sine; este un Narcis si, totodata, un liric. Dar, prin contemplare, emotivitatea poate sa-i incinte viata: totul se petrece in sine, in sufletul sau delicat si tacut. ii este sete de o intimitate pe care stie atat de bine s-o creeze si s-o imparta cu altii. Doar ca inactivitatea il poate reduce mai mult sau mai putin la neputinta. Fara elanul unui sentiment, e un lenes, dar forta inertiei poate lua la el forma tenacitatii (sa ne gandim la clestele racului). Este constient de aceasta slabiciune si cauta sa se protejeze impotriva ranilor pe care le poate primi din afara (adesea il vedem zavorind usile, tragind obloanele, traind ascuns); cu toate acestea, viata interioara nu trebuie sa-i slujeasca drept scuza ca sa dezerteze din viata exterioara. Revenind spre sentimentul de sine, este in sintonie, in comuniune cu natura care i se ofera drept refugiu al unui "hoinar singuratic", ceea ce se intimpla adesea cand se indeparteaza de oameni. Racul insensibil la natura, pe care relatia cu natura il face mai dur, apartine tipului ce si-a respins mama (este cunoscuta relatia afectiva intre mama si natura).

Racul lunar se simte in noaptea vietii; el accede la constiinta prin ceea ce ii "rascoleste maruntaiele"; intrarea in starea de veghe este legata de o trezire a emotiilor sale. Aceasta constiinta crespusculara ajunge, in cazul tipului inferior, la somnul organic daca nu la evadarea constiintei visatoare: trece pe langa lucruri fara sa le priceapa poezia, pe langa oameni fara sa le asculte chemarea; aspira la odihna, la calm, departe de riscul actiunii si al creatiei. Dar ceea ce la tipul inferior este constiinta somnolenta devine la tipul superior fervoare a vietii obscure. Larga sa deschidere spre inconstient il pregateste pentru orice efuziune si il face sa traiasca poetic. De fapt, vointa nu i se clatina decat atunci cand intervine un interes afectiv putemic.

Racul nu vede si nu iubeste realitatea prezenta decat daca e impodobita cu valul iluziilor, de vreme ce isi poarta pretutindeni cu el sentimentul: el isi viseaza viata, daca nu-si poate trai visul. Uneori el este un vis pentru ceilalti, iar acestia sunt pentru el un vis. Imaginatia e calitatea sa dominanta; ea coloreaza orice realitate si vagabondeaza in voia dispozitiei sale alternativ vesela si melancolica. Este un elegiac, un romantic, care are gustul miraculosului, al fantasticului.

Trebuie sa admitem, in cele din urma: semnul Racului este unul din semnele cele mai dificile de trait. Pe terenul sau cresc cele mai frumoase flori ale sensibilitatii, iar poezia da fructele cele mai savuroase; dar este si terenul cel mai propice refularilor si productiilor nevrotice rezultand din predispozitia spre infantilism.

Cele doua fete ale unui lanus psihologic

Dar cat este de complexa lumea Racului! Nici nu am definit bine corpul, ca observam o bifurcatie, care apare atat la plecare, cat si la sosire. Nu este oare Racul prins intre un suflet animal imbibat de nevoi trupesti destul de primitive si un suflet angelic plin de har ceresc? Nu-l vedem oare vesnic oscilind intre doua vise, doua doruri? Este legat de patrie si impins spre departari; departe, nu se gindeste decat la tara natala; revenit acasa, viseaza tarmuri, tarimuri exotice sau imaginare... Vede asadar cum se contureaza o linie de demarcatie a apelor Racului.

Exista un Rac cuprins de fervoarea inradacinarii si marcat de o dispozitie sedentara, lasa impresia unui vapor care si-a aruncat ancora in port; se leaga de lucrurile vietii pamintesti asa cum scoica e prinsa de stanca. Ancorat in opiniile sale, este preocupat de realitatile prozaice intr-o asemenea masura incat nu se poate desprinde de ele, fie ca e vorba de starea sanatatii sau de interese materiale. E un suflet simplu, o fire de bonom, linistita, familiara, comoda, uneori destul de asemanator cu un urs, fara pasiuni aparente, sedentar (Rembrandt).

Si mai exista un Rac cuprins de fervoarea dezradacinarii si marcat de o dispozitie calatoare; fire ratacitoare, lasa impresia unei barci in deriva. Acest al doilea tip, desprins de realitatea prozaica, este lipsit de simt practic: pluteste in afara, in marginea lucrurilor. E o fiinta bizara, capricioasa, complicata, altfel incantatoare si captivanta; adevarat licurici, nu sta locului, este instabil, hoinar, mai mult sau mai putin nesatisfacut (Cocteau).

Sub aspect caracterologic, aceasta bifurcare situeaza supraemotivul-inactiv la increngatura secundaritatii cu primaritatea, facand din Rac fie un Sentimental paranervos, fie un Nervos parasentimental.

Racul secundar este asadar un Sentimental; se intampla ori de cite ori Saturn e dominant in cerul sau. Un asemenea caracter nu este prea des fericit. Secundaritatea ofera un azil tainic si profund emotivitatii refulate care se exprima in rumegari dureroase. Subiectul e inclinat spre meditatie, dar inceteaza mai mult sau mai putin sa traiasca pentru a simti ca traieste, fiind ades subjugat de cenestezia sa, de starea sanatatii sale. Indecis si veleitar, acest inhibat seamana cu alergatorul lui Zenon care, in reflectia asupra cursei, pierde putinta de a-si atinge telul. Constiinta sa are tendinta sa adoarma cu opiumurile fabricate in sanul sau, sa secrete scrupulul, resemnarea, melancolia, autoacuzatia, mizantropia. Sentimentele morale ocupa un loc important in modul de a gandi, iar trasatura dominanta a caracterului sau este constiinta, cu fidelitatea fata de amintiri, atasamentul fata de trecut si de obisnuinte.

Racul primar este un Nervos, cu o dominanta lunara, mercuriana si martiana. Este expus contradictiei unor ambalari succesive. Tendinta sa dominanta este nevoia de schimbare, de reinnoire a emotiilor, datorita mobilitatii si vivacitatii sentimentelor sale; in fond, este un vagabond afectiv, trecind de la o legatura la alta, plecand dintr-un loc intr-altul, dintr-un mediu intr-altul...dar intotdeauna legat de imaginile eului sensibil si susceptibil.

Fireste, nu exista o linie de departajare absoluta intre aceste doua caractere si, foarte des, Racii imprumuta trasaturi si de la unul si de la altul, fara ca Sentimentalul paranervos sa poata fi clar distins de Nervosul parasentimental.

Memoria pura

Memorie, imaginatie si intuitie sunt datele cardinale ale inteligentei senzoriale a unui Rac.

Daca tipul acesta nu s-a putut desprinde de copilarie, de familie, modul lui de a gandi este timid, complezent, insuficient de eliberat de reactiile imediate, de prejudecati sentimentale. In plus, emotivitatea ii incurajeaza subiectivitatea, face sa se nasca in inima lui nelinistita puseuri antiintelectualiste, credinte-refugii, adevaruri care nu duc la nimic; din ea deriva spiritul capricios care se complace in ceturile fictiunii, gandirea care se invirte in cerc. Dar la Racul eliberat, aceeasi emotivitate reprezinta tocmai o forta spirituala: gandirea lui castiga in caldura si se lasa antrenata de sentimente marete; de aceea el are adesea o inteligenta justificatoare si apologetica.

De multe ori putem intilni acest tip dedandu-se unei visari hoinare, unei reverii a sentimentului care se etaleaza ca o suita informa de imagini sau ca un abur sonor; se distinge la el un fel de lene de a gandi. Dar cand spiritul sau domina unda emotionala care il strabate, el retine ideea ce i se prezinta, o incalzeste, o face sa se maturizeze interior:o cloceste. Pentru o asemenea fiinta, noaptea este intr-adevar un sfetnic bun. O anumita secundaritate a reprezentarilor cu dominanta afectiva acumuleaza in el lente maturatii care, la momentul potrivit, ies din subconstient sub imperiul unei situatii concrete. Dar adevarul trebuie sa vina dinauntrul si din profunzimea fiintei, sa fie simtit si trait, sa fie un adevar care iese din put. Este o inteligenta care aproape ca ar putea fi calificata drept materna, fiindca reprezinta un demers de participare: asemeni mamei care participa la viata copilului ei, il ghiceste, il simte cum isi simte propriul trup.