Berbecul - Caracteristici fizice

Elanurile şi căderile

Chipul

   Abordând morfologia zodiacală, nu putem trece sub tăcere faptul că rătăcim într-o ignoranţă aproape totală. Cu siguranţă că nu îi vom imita pe amatorii care, în anumite cenacluri pariziene unde astrologia "se poartă", precum o modă, se exersează să descopere semnul naşterii pe chip.

   Evident, asemănările izbitoare, ca cele care există între prototipul ideal şi chipul în mişcare al lui Robert Cohen, fost campion al lumii la box (Uranus culminează în Berbec, în trigon cu Marte în Leu la Ascendent) sunt rarisime. Dar, în lipsa unei copii conforme cu originalul, există adesea un stil morfologic destul de uşor de recunoscut, care tinde să justifice asemănarea. Există mai ales o expresie mai evoluată a tipului. Să remarcăm deci evoluţia lineară de la faţă instinctivă a unui Cohen la cea, deja foarte epurată, a unui Van Gogh, şi de la această, încă violenţă, la obrazul împăcat şi umanizat al unui Mallarme, al unui Haydn... toţi Berbeci. Aici intră în joc artă subtilă a morfologiei.

   Tipul Berbecului care îşi respectă morfologia (adică nu o trădează sau deformează printr-o caracterizare planetară sau zodiacală străină) se recunoaşte îndeobşte după capul puternic, masiv, proeminent. Şi mai specific este profilul foarte convex, cu nasul coroiat, bine conturat, în timp ce extremitatea apendicelui nazal e teşită, ceea ce face să se ridice baza nărilor. Toată forţa capului se concentrează la baza frunţii, adesea proeminenta. Ceafa este lată şi gâtui destul de muşchiulos. În general nativul e slab său subţire, destul de des muşchiulos.

Morfologul de şcoală franceză, dr A. Thooris, consideră animalul Berbec drept un hiper mascul. Această constatare confirmă implicit faptul că zodia se află sub dependenţa planetelor masculine: Marte, Soarele, Pluto şi Uranus. Thooris mai insistă şi asupra capului animalului, caracterizat prin linii convexe; apoi linia sprâncenelor este destul de accentuată, în formă de accent circonflex, iar mişcarea generală reprezentată de nas şi proiecţia celor două aripi ale sprâncenelor desenează vizibil simbolul semnului (a se vedea, de exemplu, portretul lui Mallarme făcut de Manet). Mai atragem atenţia asupra unei observaţii a dr Hermiane făcută în cadrul studiului sau de prosopologie. Acesta semnalează că, într-adevăr, contracţia muşchiului frontal extern, care ridică sprânceană într-un mod caracteristic, exprimă, psihologic vorbind, sensibilitatea la surpriză şi, drept urmare, gustul pentru neaşteptat şi aventură. Este, după cum se ştie, o trăsătură de caracter specifică Berbecului.

 

Mersul şi mimică

   Se recunoaşte uşor mersul tipului Berbec pe stradă: fie că e în întârziere sau nu, este veşnic grăbit şi păşeşte sigur, rapid şi decis. Mulţi umblă cu capul înainte, dând impresia că dau buzna în faţă din dorinţa de a-şi doborî adversarul, de a da la o parte obstacolul. Există ceva irezistibil în acest elan.

   Strângerea de mână este fentă şi rapidă, voluntară; uneori chiar striveşte mâna celui care i-a întins-o. Vocea este imperativă, cu debitul precipitat; ştie să devină convingătoare, dar şi acuzatoare. Ochiul său pofticios aruncă fulgere pătrunzătoare; îşi ţine capul drept şi ridicat, trufaş, aproape provocător. Gestică sa, vioaie şi iute, are ceva noduros, aspru şi nervos.

   Berbecul are un stil specific care îl caracterizează chiar şi la volanul maşinii. Se lăsă uşor prins de beţia vitezei. Nu lui trebuie să i se încredinţeze un automobil în rodaj!

   Şoseaua este pentru el o pistă pe care competiţiile dintre automobilişti ocupă un loc mai important decât decorul, peisajul şi ţinta de atins. Nu-i place să fie depăşit şi nimic nu-l enervează mai mult decât ambuteiajele.

   Demarajul şi oprirea sunt violenţe; frânari seci, viraje "pe jantă", toate acestea îi sunt familiare. Acest conducător auto puţin cam nebun, care nu prea respectă codul rutier şi a avut destule accidente, are tot interesul să-şi verifice frânele.

Sănătatea

   Semnul Berbecului corespunde polului INN al meridianelor chinezeşti, este aşadar antena sistemului emiţător de energie în organism, care comandă musculatură motrice şi viscerală, forţă.

   Când este caracterizat în mod precis, tipul Berbec e dominat de temperamentului bilios care îi dirijează sănătatea. De la bilios are vitalitatea, dinamismul, antrenul şi o anume graţie spontană uneori, forţă fizică şi o rezistenţă destul de mare la oboseală. Aparatul său muscular dezvoltat se întreţine şi se ameliorează prin exerciţiu, îl face să trăiască intens prin muşchi. Funcţiile circulatorie şi respiratorie, destul de ample, convin unei mari cheltuieli de energie. Metabolismul bazal are tendinţa să fie ridicat, arderile organice fiind une-ori excesive datorită vitalităţii febrile. Adesea nativul Berbec nu reuşeşte să adoarmă decât după un mers prelungit sau un exerciţiu destul de intens.

   Când e bolnav, reacţiile sale fiziologice sunt puternice şi rapide, traducându-se prin puseuri intense de febră şi, în general, manifestări acute. Să remarcăm faptul că acest mecanism îi permite o rezistenţă destul de bună la infecţiile microbiene. Zonă de sensibilitate se situează la cap şi la toate organele active ale acestuia: craniu, lobi cerebrali, ochi, urechi, dinţi.

    Dereglările de sănătate survin oarecum că nişte accidente în viaţa nativului. De adăugat că, prin imprudenţa sa obişnuită (mergând de la fanfaronadă până la curaj adevărat), este mai expus la diferite accidente, chiar la lovituri pe care ştie să le încaseze - decât la boli. Suportă greu ideea bolii la alţii şi este şi el adesea temător în faţa morţii.

    Imprudenţele Berbecului sunt de o asemenea natură, încât nici nu are timp să trăiască, mergând până la excese sau abuzuri; nu îşi menajează organismul pe care îl încălzeşte până la limita posibilităţilor sale. Mulţi ard luminarea deodată la ambele capete. De aceea, după o tinereţe dezordonată sau petrecăreaţa, li se întâmplă să cunoască o îmbătrânire rapidă care trădează uzura latentă. Într-adevăr, sunt în stare de un efort nelimitat, dar rezistenţa poate să nu fie pe măsură, astfel că şocul la retur este sever.

   Un Berbec pur a exprimat cu mult umor concepţiile semnului în privinţa sănătăţii: în lucrările sale, doctorul Julien Besanson consideră că bolile închipuite nu există, iar bolile reale nu sunt periculoase dacă le ataci cu convingere. Maximă sa pentru întreaga existenţa e caracteristică: Să nu te opreşti! Cum să nu vezi în asta dorinţa de a prelungi primăvara, pe care o exprimă amănunţit în toate domeniile, şi mai cu seamă în cel al activităţii sexuale?

   Nu vom reproduce decât câteva din titlurile de capitole ale lucrărilor sale, fără ca să fie nevoie să spunem mai mult pentru a ilustra influenţa zodiei sale:

   Cine va duce mai departe făclia? La gura sobei. Dragostea va învinge. Focul sub cenuşă. Capătul lumânării

   Dr Besangon a adoptat chiar şi un panaceu care, după opinia sa, trebuie să vindece aproape tot şi să protejeze de cancer: într-adevăr, este vorba de sulfatul de chinina, folosit în mod obişnuit în stările febrile.

   Ar fi lungă o listă cu oamenii celebri din Berbec ale căror accidente sau boli au o legătură directă cu zodia. Să-l cităm pe Landru, bilios, slab şi uzat, hepatic tipic. Napoleon al III-lea, adesea febril, sindrom entero-hepato-renal. Aristide Briand, care aproape că nu mânca şi îşi înşela organismul fumând necontenit. Lenin, mort de congestie cerebrală; Baudelaire, mort de sifilis cerebral...

   În privinţa accidentelor, iată-i pe Tamerlan şi pe Gambetta: pierderea unui ochi; Zola: mort asfixiat; Henric al II-lea, ucis în duel de o lovitură de lance în ochi; Paul Doumer, asasinat; Albert 1, cădere şi rană la cap etc.

Scrisul

   Nu există nici un indiciu constant caracteristic pentru Berbec, dar se remarcă, în afara tonalităţii, mişcarea generală a scrisului, revelatoare pentru calitatea sa naturală, un mod special, personal, de a reprezenta elanul, impulsul acestui semn. Primăvara se recunoaşte după revenirea rândunelelor sau după victoria zilei asupra nopţii, a căldurii asupra frigului? Acestea toate, şi alte multe încă, puse la un loc, formează primăvara. Lată postulatul astrologic: individualizarea unei calităţi generale. Orice statistică ce respinge acest postulat este sterilă. M. Gauquelin nu 1-a respins iar cercetările sale asupra influenţiei aştrilor sunt concludente: Marte contribuie în egală măsură la naşterea sportivilor, cât şi a militarilor, a medicilor. Ce este oare asemănător, pentru cel care vrea să fie foarte precis, la un ciclist şi la un ginecolog? Berbecul se traduce la Zola prin iscălitura focoasă, prin impetuozitatea trăsăturilor; la Baudelaire înfocarea devine nervozitate, impetuozitatea agitaţie febrilă a formelor; cu Bismarck regăsim forţă agresivă, automatismul distrugerii; Vigny, totalitarist pasionat, dar nedesăvârşit, îl ridică pe Berbec contra sieşi, că pumnalul din sublinierea iscăliturii. În fine, coincidenţă fortuită sau întâmplare maliţioasă (pentru noi, simplă observaţie), Mallarme, şeful şcolii simboliste, adoptă o scurtă parafă sugerând ideogramă Berbecului.

   Aportul planetei dominante justifică aceste divergenţe din sânul aceleiaşi familii zodiacale (Berbec-Vcnus, Berbec-Marte, Berbec-Satum etc.). Observaţiile noastre trebuie luate că tot atâtea forme posibile, tot atâtea maniere speciale de a cuprinde acelaşi dinamism. Ne vom mărgini să prezentăm polimorfismul Berbecului în scris.

Foc mobil

   Se semnalează adesea prin înclinarea literelor, mişcarea ascendentă sau foarte progresivă a rândurilor (scris avântat, dextrogir). în general, el determină o anumită sinuozitate a trăsăturii (litere dansante). Să-i punem în seamă finalele ascendente, scânteierile, sclipirile (mici trăsături vioaie), apăsările bruşte (îngroşări localizate), sacadările, unghiurile ascuţite, salturile peniţei. Focul disjunge mai degrabă literele fără să fragmenteze totuşi scrisul, care rămâne omogen în dinamismul său. Se mai întâlneşte şi un procedeu de legătură mecanică, ceea ce corespunde Berbecului furios, prins în angrenajul acţiunii, identificând intenţia cu actul, ameninţarea cu execuţia, neacordând încredere decât sincerităţii sale interioare oarbe. Dacă scrisul este excesiv de înclinat şi unghiulos, pasiunea se fanatizează. Focul nu este lipsit de legătură cu lirismul, cu abuzul de superlative, cu exagerarea.

   Exuberanţa Berbecilor supravitalizati comunică scrisului un delir entuziast: accentele, barele de la "t", punctele de pe "i" zburătăcesc.

Impuls şi agresivitate

    Tipul clasic Berbec se regăseşte în întregime în noţiunea de excitabilitate, de precipitare, de lipsa de reţinere. Cu condiţia să nu existe un puternic contracurent inhibitor (anume, dominanta Saturniană), grafismul Berbecului utilizează formele în mod tradiţional considerate drept rezultând din viteză (înclinare, simplificarea literelor, ordonare neglijenţă). Ca şi Klages, Hegar interpretează viteză drept un semn care garantează puterea de abstractizare. Părerea noastră este că abstractizarea, la Berbec, provine din facultatea sa de a sintetiza: a abstractiza înseamnă a găsi numitorul comun al unui ansamblu de fenomene; un exemplu îl reprezintă Berbecul creator de neologisme. Agresivitatea se reperează după formele care sugerează gestul de a ataca (finale ascuţite), a tăia, a frânge, a zvârli, a biciui.

Început:

    Berbecul deschide un ciclu nou. Afirmarea unei viziuni noi, sau a tendinţei de a vedea lucrurile cu un ochi de copil care abia învăţa ce înseamnă lumea, ar putea explica sublinierile, îngroşările de cuvinte (în analogie cu exclamaţia, cu surprinderea). Există feluri de a scrie de Berbec care traduc, în maniera lor proprie, lipsa oricăror norme, saltul în necunoscut. Dezordinea şi simplitatea lor evocă scrisul unui şcolar inteligent, dar nedisciplinat care, fiindcă nu şi-a învăţat lecţia, caută să se descurce prin inventivitate.

    Întrucât Berbecul exprimă polarizarea energiei spre viitor, el tinde să-şi orienteze scrisul în sus şi spre dreapta, adică, în conformitate cu simbolismul spaţiului, spre realizarea superioară, dincolo de eu, deasupra mediocrităţii. Veritabilă mulţumire a acestui tip se întâlneşte în aureola viitoare, eventual postuma, care va consacra lupta să de azi. Acţionează spre a-şi acoperi amintirea de glorie. Este tipul eroului neaşteptat. Mallarmc: "Am murit şi am reînviat."

Vestimentaţia

   Femeia Berbec aspiră, mai mult că oricare altă, să dea îmbrăcăminţii sale un stil personal. Nu vrea să urmeze moda; preferă să o preceadă. Vrea să dea exemplul. Astfel ea contribuie, într-o mare măsură, la lansarea, la oficializarea modei. Dar, de îndată ce un gen a fost consacrat, îşi îndreaptă privirea altundeva.

   Există toate motivele să se creadă, pe baza observării gusturilor vestimentare ale femeilor Berbec din zilele noastre, ca făpturile feminine din această zodie au fost primele care s-au tuns băieţeşte, au rupt cu tradiţia jupoanelor, au purtat fuste şi rochii scurte, au adoptat îmbrăcămintea strânsă pe corp şi provocatoare, şi-au pus pantaloni pescăreşti etc. Pe ele le vedem în avangarda modelor extravaganţe şi tot ele îndrăznesc să poarte toalete şocante. Ele contribuie în mare măsură la masculinizarea îmbrăcăminţii feminine (George Sand: Luna-Berbec).

   E posibil să existe coafuri de tip Berbec, care li se potrivesc în mod special; ne gândim, de exemplu, la şuviţele de păr sau codiţele înfăşurate de o parte şi de cealaltă a frunţii, precum nişte coarne ale animalului. Desigur, ne aventurăm aici pe un teren discutabil: nu facem decât să avansăm o simplă ipoteză, din curiozitate.

   Mai sigur, se va remarca utilizarea deliberată a stofelor în culori vii şi marele consum de farduri la acest tip de femei sau, dimpotrivă, lipsa totală de machiaj, absenţa aproape agresivă.

   În ceea ce îl priveşte pe bărbatul Berbec, un amănunt îl caracterizează: nu-i plac pălăriile. Nu suportă nici părul prea abundent. Aproape că îi cere frizerului să-l radă în cap, iar tunsoarea lui preferată este "în perie". Astăzi, Berbecul tânăr lasă părului său lins toată libertatea de mişcare şi se tunde a la Marlon Brando, vedetă masculină cea mai tipică de Berbec (versiunea nouă ăla Titus).