vineri, 31 ianuarie 2014

Vărsător - Simbolistică


"Spre imperiul ceressc"

    În fiecare an când, în timpul perioadei cuprinse între 20 ianuarie şi 18 februarie, Soarele străbate cel de-al unsprezecelea semn zodiacal, Vărsătorul, trecem în faza a doua a iernii, prima fiind asociată cu zodia Capricornului, iar ultima, cu cea a Peştilor.

    Puţin contează dacă a priori constelaţia Aquarius nu evocă nimic şi nici nu coincide cu zodia. Pentru noi, Vărsătorul rămâne porţiunea zodiacală cuprinsă între 300° şi 330° longitudine, care se situează la distanţă egală de solstiţiul de iarnă şi de echinocţiul de primăvară, la distanţă egală de 0° din Capricorn când Soarele îşi atinge declinaţia sudică maximă, şi 0° din Berbec când întâlneşte ecuatorul ceresc.

    Aceasta înseamnă că, în emisfera noastră, suntem în toiul iernii. În ciclul anual al naturii, Saturn îşi desăvârşeşte opera; în sânul unui pământ îngheţat şi despuiat, unde orice urmă de viaţa s-a stins, se infiltrează zăpezile şi ploile de iarnă. Întregul proces vital se elaborează în taina unui chimism intern; îngropată în zodia Capricornului, sămânţa asimilează elementele nutritive care o pregătesc pentru o viaţă nouă. Ceea ce, în semnul zodiacal precedent, nu era decât un început, devine aici un angajament; sămânţa nu mai este ceva "în sine"; ea e integrată în mediul ei pământesc.

    S-a ales, spre a reprezenta această zodie, figura nobilă a unui înţelept ori a unui bărbat matur care poartă, sub braţe sau pe umeri, una ori două amfore; aceste urne sunt înclinate şi revărsă şuvoiul de apă care le umple (Aquarius = purtătorul de apă). Este momentul să amintim că zodiacul e împărţit în semne de animale (Berbecul, Taurul), în semne de obiecte (Balanţa) şi în semne umane. Dintre acestea din urmă, Vărsătorul simbolizează condiţia umană ajunsă la un anume grad de evoluţie; în timp ce Gemenii reprezintă nişte adolescenţi, iar Fecioară o tânără fată, cel de-al unsprezecelea semn figurează, sub trăsăturile înţeleptului său ale bătrânului, omul înzestrat cu experienţa de viaţă şi o anume perfecţiune.

    Simbolul semnului reproduce de două ori hieroglifă egipteană a apei; este vorba de două linii sinuoase care au forma unei unde şi urmează paralel o pantă de 45°. În felul acesta se pune accentul pe caracterul imaterial şi oarecum fluid al semnului. Într-adevăr, apa Vărsătorului, pe care o răspândeşte amfora, se scurge într-o manieră foarte aeriană şi eterata; caracterul fluid al aerului este asociat cu natura dizolvantă şi mobilă a apei. Apa aceasta este destinată mai mult să stingă setea sufletului decât a trupului (se spune că înţeleptul din Vărsător varsă cunoştinţele sale noilor generaţii); ea poate să fie asimilată şi cu sunetul, cu apele văzduhului răspândite de unde, ca şi cu fluidul oceanului aerian primordial în care ne scăldăm.

    Bănuim că nu este uşor să pătrunzi firea atât de imaterială a acestui semn! Îi vom desprinde mai lesne semnificaţia profundă situându-l în întregul context zodiacal.

    Mai întâi, Vărsătorul aparţine esenţei elementare a Aerului, în pofida rezonanţei sale acvatice. În triplicitatea zodiacală a acestui element, îşi ocupă locul, în calitate de semn de Aer-Fix, între Aerul-Cardinal al Balanţei şi Aerul-Mutabil al Gemenilor. Este vorba de cei trei termeni succesivi ai aceleiaşi stări în devenire. Dacă ţinem seama că mediul aerian înainte de orice un mediu de schimburi, de legături şi de relaţii, ne vine uşor să procedăm la o diferenţiere. În Gemeni avem în mod esenţial legătura spiritului, personificată de pildă, de camaraderia şcolară sau de fraternitatea profesională. Deja Balanţa ne introdusese în legătură de inimă, al cărei mod de exprimare cel mai reprezentativ îl formează relaţia cuplului. În ceea ce-l priveşte pe Vărsător, acesta specifică mai curând legătura de suflet aşa cum o poate dezvălui lumea "afinităţilor elective" care ajung până la urmă la fraternitatea universală. În timp ce primul semn zodiacal statorniceşte un soi de "cineva" nediferenţiat, iar în cel de-al doilea se stabileşte raportul dialectizat al lui "tu şi eu", al treilea semn ne duce direct la colectivul "noi": el deschide marile căi de comunicare ale dragostei universale.
 
    În faţa Vărsătorului se află Leul, complementarul său polar. Cel de-al cincilea semn trasează o etapă importantă a cuceririi umane: aceea a lui "Eu". Într-adevăr, în Leu individualitatea se exprimă prin conştiinţa de sine însoţită de afirmarea voinţei şi a libertăţii personale în faţa lumii. Stadiul leonin este, psihologic vorbind, o etapă a culminaţiei analoagă cu măreţia amiezilor de vară; e culminaţia Eului care duce la cultul voinţei Mele suverane. Este deci firesc ca, în semnul opus, aristocraţia radioasă a Leului să fie condamnată în folosul unui umanism în cadrul căruia Eul - devenit vrednic de dispreţ - este depăşit în vederea împlinirii integrale a condiţiei umane. Asistăm la un soi de abolire a privilegiilor Individului pentru a ajunge la eminenta demnitate a Persoanei. Acest drum duce de la independenţă (omul independent nu e un om liber) la libertatea care-l sacrifică pe "a avea" în profitul lui "a fi", de la afirmarea prea exclusivă a eului la larga acceptare a celuilalt. Nu se mai pune problema triumfului ca persoană, ci a participării la ceea ce nu mai este sine, la ceea ce se află dincolo de sine; nu mai e vorba de impunerea voinţei proprii, ci de dăruirea îmbogăţitoare (ceea ce nu reprezintă un sacrificiu); nu voinţa Mea, ci a ta ori a sa. Aici, forţele spirituale sunt cele mai active şi ele îndeamnă fiinţa să se elibereze de povara legăturilor trupeşti şi a tropismelor instinctive (în ceea ce se găseşte la careul axei Taur-Scorpion) spre a afirma ce este esenţial, chiar divin în sine. Energia Vărsătorului, a spus un astrolog spiritualist, este cea a lui Dumnezeu făcut om. Să admitem cel puţin că, faţă de Leu care împlineşte voinţa individualizată a omului, energia aceasta îl destinează apartenenţei universale.

    Dacă ne referim acum la valorile din "omul zodiac" care atribuie câte o parte a corpului unui semn, Leul este pentru inima ceea ce e Vărsătorul pentru sistemul circulaţiei sangvine (răspândeşte apele interioare): dacă unul este un centru director, celălalt este o difuziune în beneficiul întregului corp.

    Tradiţia a făcut din Saturn planeta diriguitoare a Vărsătorului, corespondenţa pe care o împărtăşeşte cu semnul Capricornului. Acesta inaugurează ultimul cvadrant al zodiacului, adică cel în care victoria colectivului se impune omului. În Capricorn, ultimul cuvânt îl au mai ales instituţiile sociale, raţiunea de stat fiind suverană. În Vărsător, societatea în care ne împlinim nu e cea a îndatoririlor civice şi a imperativelor politice, ci aceea a vieţii culturale, a idealurilor care animă aspiraţiile grupurilor şi a afinităţilor elective care fac din noi nişte fiinţe ce trăiesc intro comunitate spirituală. De la Capricorn la Vărsător - trecerea de la politic la cultural, de la trup la sufletul societăţii, de la tensiune la destinderea sa. Dar întotdeauna este prezent Saturn, astrul despuierii, al renunţării, al sacrificiului. Aici, totuşi, ştim că dăruirea nu mai e o datorie, ci o bucurie, şi ca dorinţa de a te pierde, spre a te regăsi îmbogăţit prin ceea ce ai făcut pentru ceilalţi, e împlinirea supremă. Lui Saturn mai degrabă avar din Capricorn îi succedă, în Vărsător, un Saturn al epocii de aur: deoarece a consimţit să piardă, să renunţe, deoarece a cunoscut bucuria deposedării, îşi regăseşte virtuţile profunde.

    O dată cu descoperirea planetelor noi, Saturn a fost detronat din Vărsător, unde îşi păstrează totuşi prerogativele, de către Uranus care devine primul lui stăpân.

Ce reprezintă acest astru?
 
    Valorile mitologice ale lui Uranus ne sunt indicate, într-o relaţie dialectică cu complementarul său Neptun, de degajarea care se operează plecând de la Titea, materia primă, mama zeilor, principiul apei primordiale. În faţa acestei Neptune primordiale se prezintă într-adevăr procesul uranian, care se situează, la origine, ca un moment al mâniei Haosului: e trezirea focului primordial. În faţa zeului oamenilor se află aşadar zeul cerului a cărui primă ambiţie este să se desprindă de nediferenţiat, de oceanic şi apoi să urce, să se înalţe, să se întindă în sus, ca pentru a se individualiza la maximum. 

    Într-adevăr, cum verificarea experimentală confirmă mitul, Uranus e intim asociat cu Vărsătorul reprezentând era de 2 000 de ani în care am intrat. Tot ceea ce desprinde omul de pământ, îl înaltă la cer care este imperiul său mitologic şi-l face să tindă spre absolutul elanului vertical se află sub auspiciile lui (să amintim că Ganimede e răpit din cer). Fie că e vorba de simplul zgârie-nori, de avion, de satelitul artificial sau de rachetă interplanetară, orice efort uman care merge în acest sens este uranian, iar era Vărsătorului care începe se prezintă înainte de orice drept cea a marilor ambiţii prometeice ale omului pornit în cucerirea universului sideral; imperiul nostru se va situa încet-încet în cer! Procesul uranian este mai înainte de orice un efort pentru o mai mare conştiinţă, o tensiune raţională pentru cucerirea înaltelor piscuri. Dacă acest efort eşuează la uranian, paroxismul Eului, în căutarea unităţii celei mai explozive, ajunge la o coagulare psihică ce duce la paranoia: nativul, printr-o reacţie unitară bine statornicită, percepe întregul univers în funcţie de complexul său de orgoliu şi de persecuţie. Altfel, este vorba de "complexul ucenicului vrăjitor" cu tot ceea ce implică acest termen ca aventuri şi eşecuri; îl vedem pe individ stăpânit de un spirit nemăsurat, care răspunde inflaţiei Eului său, şi depăşit de dezlănţuirea elementelor pe care nu le mai poate controla.

    Paranoicul şi ucenicul vrăjitor vor deveni tot mai mult cei doi mari răufăcători ai omenirii. Dar în faţa lor se ridică omul prometean care îşi asumă şi îndeplineşte până la reuşita deplină procesul uranian. Acesta e într-adevăr răpitorul focului ceresc, aplecat din instinct către isprăvi şi vitejii: întotdeauna căuta să depăşească un record, să facă mai mult sau să meargă mai departe decât predecesorul. Stăpânit de un instinct de putere bine adaptat, el este omul progresului, care nu încetează să înainteze şi a cărui aventură contribuie la instaurarea valorilor unei epoci noi şi a unei noi generaţii.

    Este evident că Uranus nu răspunde decât în parte - prin latura prometeică în esenţă - Vărsătorului, deoarece în rest se îndepărtează de el. Cu cât, de exemplu, astrul este mai sadic, mai inuman fără culpabilitate, cu atât acest semn e plin de noţiunea de om şi de misiunea acestuia în lume. Este fără îndoială divorţul dintre societatea noastră modernă din era Vărsătorului şi omul care se aruncă în ea fără să fie pregătit din punct de vedere psihologic. În faţa progreselor vertiginoase care răscolesc planeta noastră, omul, cu universul său interior, capătă, şi el, noi dimensiuni. Dar creşterea sa psihologică, tinzând spre un ideal nietzschean, este oare la acelaşi diapazon cu realizările sale prometeiene? În momentul când străbate bariera sunetului, rupe legătura cu Terra-mama graţie satelitului artificial şi se pregăteşte să debarce pe vreo planetă, are dreptul să-şi pună în mod serios această întrebare. Aventura, în afară, nu se dublează oare de o frică în interiorul fiinţei umane, cu procesele sale de regresie afectivă şi de sciziune psihică?      Sfâşiere a inteligenţei şi a sufletului, divorţ între spiritul prometeian prodigios şi sensibilitatea profundă în căutarea unei fericiri tot mai fugitive şi insesizabile, aceasta e poate problemă majoră pe care omul din zodia Vărsătorului va trebui să se străduiască să o rezolve.

    În practică astrologica, suntem obligaţi să ţinem seama de un întreg complex de valori asociate ale căror termeni sunt solidari: Varsator-Uranus-Saturn, în care se include Casa a Xl-a analoagă semnului al Xl-lea, care reprezintă lumea relaţiilor sufletului şi a speranţelor: prietenie, protecţii, afinităţii diverse...
 
Iată semnificaţia diferiţilor factori astrologici în Vărsător:

    Soarele şi Ascendentul nu fac decât să pună semnul în valoare, fără a-i da o orientare specială.

    Luna în Vărsător: Reprezintă spiritualizarea vieţii instinctive, posibilitatea de a aspira la rafinament, la graţie. Aspiraţiile umane sunt bogate, dar uneori complexe şi chinuite (Calderon, Huysmans, Loti, Pergolesi, Wagner).

    Mercur în Vărsător face desigur să precumpănească inteligenţa prometeică sau conferă pur şi simplu un spirit inventiv şi progresist, pândind tot ce poate să emancipeze omul, să-l elibereze de piedici şi să-l deschidă spre noi orizonturi (Bacon, Beaumarchais, Breton, Comte, Galilei, Gassendi, Mendeleev, Stendhal, Voltaire, Jules Verne).

    Venus în Vărsător: Dă o calitate aeriană destul de deosebită sensibilităţii; ceva angelic, uşor, spiritual său graţios; sufletul este mânat să se înalţe ca să caute o pace, o seninătate îndepărtată de tot ceea ce e terestru (Chopin, Mozart, Pergolesi, Rossini, Smetana, Stendhal). E cântecul fericirii deosebite din Mânăstirea din Parma.

    Marte în Vărsător: Este cel mai adesea mobilizarea agresivităţii planetei pe calea unei cuceriri spirituale sau a unei afirmări aventuroase (cucerire prometeică); altfel, crizele de prietenie şi războaiele fratricide nu sunt excluse (Jules Ferry, Frederic cel Mare, Hugo, Prevert).

    Jupiter în Vărsător: Aici, tendinţele generoase ale planetei şi ale semnului zodiacal se întăresc şi conferă bunătate, omenie, filantropie. Autoritatea astrului se impune într-un spirit destul de liber (Deschanel, Grevy, W. McKinley, Weygand).

    Saturn în Vărsător: Face să precumpănească legătura ca o cauză impersonală sau detaşarea spirituală, prin încercări în care Eul se despoaie şi se sacrifică (Byron, Anatole France, Mozart).

    Uranus în Vărsător: Afirmă latura tehnică, revoluţionară, prometeică a astrului şi a semnului (Mendeleev, Voltă).

    Neptun în Vărsător: Contribuie la disoluţia individualităţii cu stările sale de naivitate, bizarerie, rătăcire (Huysmans, Rousseau Vameşul, Verlaine).


Trimiteți un comentariu