joi, 12 iunie 2014

DA, DAR TU…



Am auzit de atatea ori aceste cuvinte, incat se intampla sa uit de toata compasiunea si sa ma plictisesc ingrozitor de povestea ta repetitiva, oricine ai fi.

Iti revendici, cu mandrie, statutul de victima, comparandu-te cu mine, fara sa ma cunosti pentru ca esti inecat/a in conditionari paguboase care-ti hranesc puterea (controlul). Imi spui ca am noroc sa fac ce vreau, cand vreau, ca am parte de parteneri devotati, ca viata mea este minunat luminata de sansa, iar a ta umbrita de ghinion.


 Nu-ti trece o clipa prin minte ca sansa, pentru oricare dintre noi, se numeste ALEGERE, ca oamenii si circumstantele exterioare oglindesc, continuu, structura noastra interioara, ca pana nu te vezi in toata “splendoarea” ta si nu-ti doresti sa devii decat ceea ce acum esti, vei exclama cu naduf: “Da, dar tu!”, in timp ce astepti miracole exterioare, salvatori neinfricati si palate de clestar, in timp ce refuzi sa-ti slabesti stransoarea desertaciunilor si a neacceptarii de sine. Ascunde-le bine si vezi, priveste-le din ce in ce mai rar: aproape de tine-s oglinzi!!!

Poate n-ai ales intamplator sa-mi vorbesti, tocmai mie. Poate iti dai seama, macar, ca ai nevoie de un “oftalmolog”; cel mai bun: DE TINE!, in timp ce eu imi iau ragazul sa “salvez” tot mai putini ghinionisti.
Trimiteți un comentariu