Boala fundamentală e frica. Trăieşti cu frica de moarte „in sân”. Crezi ca eşti atât de indispensabil Universului, în hainele tale, în carne şi oase, în gânduri chinuitoare şi mărunte, că, probabil, toată viaţa va înceta odată cu tine, sau nu...Acest NU e şi mai inacceptabil decât perspectiva nimicului. Se vor bucura alţii de tot ce tu gândeşti că nu vei mai avea parte, deşi atunci când faci o listă a acestor „bunuri” descoperi că niciunele nu sunt eterne surse inepuizabile de motivaţie pentru a trăi aşa cum vezi tu acum „ideea” de viaţă, ci doar bagaje în care înglobezi sârguincios alte FRICI.
Pentru că nu o inregistrezi în conrxiunile neuronale ca teroare, spaimă sau panică, Frica se strecoară neobservată în tot ceea ce tu însemni. E cauza tuturor bolilor, neîmplinirilor, durerilor, zbaterilor tale şi, deopotrivă, esenţa victoriilor, iubirilor, împlinirilor şi şanselor. Şi atunci chiar că nu ai nevoie de leac contra Fricii! El te detaşează de ceea ce vrei tu să însemni: CENTRUL! VIATA INCEPE SI SE TERMINA CU TINE!!
Alege orice experienţă obişnuită, chiar banală, a parcursului tău cotidian şi contabilizează cu sinceritate, după o atentă analiză a situaţiilor cu care te-ai confruntat, crâmpeie mai mult sau mai puţin detectabile de frică, iar apoi vezi cum te-ai descurcat, luptând sau abandonându-te lor. Dacă eşti pe deplin onest şi conştient ai să constaţi că de fapt ai experimentat, ai exersat, ai reluat, eficient sau nu, modalităţi de expunere la frica.
O banda veche, uzata si mult repetata, ruleaza: VIATA INCEPE SI SE TERMINA CU TINE! Dacă te străduieşti din răsputeri să demonstrezi contrariul, e semn că ţi-e suficient de frică că lucrurile ar putea sta întocmai. Investire-Contrainvestire, ce mai contează? Reecranizari ale aceluiasi scenariu!
Dispune de capacitatea de a accepta că există o infinitate de alternative, de parcursuri potentiale, dintre care nu toate incep cu EU, astfel încât sa dai şansa să se mainifeste şi oricare alta. Accepta Frica de a-ţi fi frică şi faci un pas înainte. E posibil, cu vremea, să-i dispară caracterul obsesiv, măcar să se estompeze. Aşa cum lăsând loc conştiinţei să se extindă ea depăşeşte graniţele Sinelui particular spre Sinele Universal, tot la fel îngăduie-ţi să „devi” din Centrul Universului, minuscul punct de intersecţie de linii şi planuri, Oglindă a Universului, în care să se reflecte orice punct. Operează cu aceste convenţii până se vor şterge de formă. Contine-ti frica, observ-o, priveste-o, joaca-te cu ea, transform-o! Deseneaz-o, danseaz-o, pune-o in portativ si poate va imprieteniti!
Terapiile cognitiv-comportamentale te vor invăţa o sumedenie de modalităţi de-a depaşi fricile. După ce vei face, cuminte, lista temerilor tale ordonate crescător sau descrescător, urmează confruntarea in vitro sau in vivo, cu fiecare dintre ele, de la cea mai maruntă nelinişte spre maxima teroare. Asta, bineânţeles, daca intră în limitele posibilului, pentru că atunci când, de exemplu, ţi-e frică ca nu cumva să ajungi victima unui accident de circulaţie, intervenţia nu va fi de natură comportamentală şi nu te va arunca nimeni sub roţile unei maşini. Vei umbla, „ajutat”, la cogniţiile iraţionale şi vezi ce se poate restructura acolo. Dupa 5-6 şedinţe, prescripţii, jurnale şi teme sârguincios efectuate, răsufli uşurat: Ai PERMISUL DE LIBERĂ CIRCULAŢIE PE TRECEREA DE PIETONI. Deocamdată nu o să mori sau nu de asta, depăşind momentul (pentru cât timp?) „de ce ţi-e frică, nu scapi”.
Cum apare frica?
Cei mai mulţi vor spune că aşa suntem educaţi să interpretăm anumite situaţii drept periculoase. La vremea în care de abia începem să inspectăm Universul limitat de pereţii camerei noastre, în care ne târâm de-a buşilea, oare ce capacitate avem să interpretăm „situaţii” şi cui datorăm acestă capacitate, oarecum neclar manifestă, evitând uneori pericolul, iar alteori plonjând în el? Să fie doar contribuţia coincidenţei? De exemplu, evităm obstacolele (mobilier, pereţi, etc.), după putinţa coordonarii mişcării la acea vârstă, doar dupa ce incercarile de a trece prin ele s-au dovedit dureroase sau ŞTIM, cumva, că e mai bine să o facem? (Venim pe lume cu creierul reptilian gata programat.)
Incercarea de a-mi raspunde la intrebare imi aduce aminte de un un episod dramatic, înregistrat prin imagistică ecografică, în timpul efectuării tehnicii de avort chirurgical în ce-a de-a doua lună de sarcină. Acest filmuleţ, difuzat cu câţiva ani in urmă, a fost efectuat undeva in Statele Unite, la o clinică de obstetrică-ginecologie şi a făcut înconjurul lumii. El surprinde imaginea embrionului, sistemului viu l-aş numi mai degrabă, care se retrage din cale chiuretei, se ascunde prin eforturi disperate, clamându-şi dreptul de a trăi. Dincolo de aspectul unei execuţii în direct, se reliefează potenţialul deja prezent de a aprecia pericolul şi a tendinţei de a acţiona în sensul evitării acestuia, în stadiul embrionar.
Daca organismele unicelulare (protozoare, bacterii, fungi, viruşi, etc.) caută condiţii propice supravieţuirii, este cu atât mai evident ca o organizare celulară, in cazul de mai sus, un embrion uman, va face acelaşi lucru, la o scară multiplicată cu numărul de celule fixate într-o reţea în expansiune. Inteligenţa celulei, prefigurând în ea multitudinea de ţesuturi ce se vor diferenţia în timp, face ca sistemul viu să se adapteze permanent la „ofertă”, fie prin asimilarea acesteia, fie prin strategii de confruntare sau evitare. Uneori oferta e inacceptabila: VIATA NU INCEPE SI NU SE TERMINA CU MINE!
Poate FRICA e doar o NEVOIE ANUNTATA, asa cum Neale Donald Walsch ne prezinta in filmul de mai jos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu