sâmbătă, 22 ianuarie 2011

IUBIREA –partea aII-a DEPENDENTA NU ESTE IUBIRE

DEPENDENTA NU ESTE IUBIRE!

“Nu pot sa traiesc fara el!”, “Nu vreau sa traiesc fara ea!”.

    Iata cateva din multele afirmatii ale celor care cred gresit si profound in ideea ca dependenta este iubire.
   Atunci cand pretinzi ca ai nevoie de altcineva, intr-un mod absolut, altcineva in absenta caruia  nu iti gasesti rostul, anulezi in relatie atat posibilitatea de a alege cat si libertatea de a iubi cu adevarat. Intreaga relatie se transforma asfel intr-o “stare de necesitate”.
   Iubirea este un exercitiu liber  in care doi oameni aleg sa traiasca impreuna, desi fiecare in parte este capabil sa traiasca unul fara celalalt.
   Dependenta obstructioneaza capacitatea individului de a functiona adecvat in lipsa sigurantei ca un altul are grija permanenta de el. Poate fi incadrata ca boala si delimitata strict de ceea ce numim generic sentimente de dependenta. Cu totii incercam dorinta de a fi ingrijiti, aparati de persoane carora sa le pese de noi,  fara ca aceste dorinte sa ne conduca viata si sa devina un leitmotiv existential.
    Persoana a carei viata este condusa de nevoia de dependenta sufera de o tulburare de personalitate (tulburare de personalitate dependenta pasiva), fiind preocupata permanent de a cauta sa fie iubita, asfel incat nu ii mai ramane energie sa iubeasca. Nu se simte niciodata implinita, afirmand adesea ca : “O parte din mine lipseste”. Isi defineste identitatea si pe ea insasi doar prin relatiile pe care le are cu alti oameni. Nu suporta singuratatea. Stabileste relatii aparent dramatice in intensitatea lor, dar extrem de superficiale in fapt.
   Atributul “pasiv” alaturat cuvantului “dependent” sublineaza faptul ca aceasta persoana este preocupata doar de ce pot face altii pentru ea, desconsiderand cu totul ce poate face ea insasi pentru sine. A nu se intelege ca oamenii “dependenti pasiv” nu fac niciodata nimic pentru altii, ci ca motivatia actiunilor lor este de a intari atasamentul celorlalti fata de ei, asigurandu-se asfel ca li se va purta in continuare de grija.
     Dependentii pasiv sunt infricosati de perspectiva pierderii partenerului si nu se pot implica in vreun proces care le-ar diminua dependenta sau le-ar creste libertatea.
    Casatoriile in care se manifesta o dependenta pasiva, chiar atunci cand sunt de durata, nu pot fi considerate nici sanatoase si nici intemeiate pe iubire autentica, pentru ca siguranta este “cumparata” cu pretul libertatii, iar relatia de cuplu blocheaza si uneori distruge dezvoltarea spirituala a partenerilor.
   Dependenta pasiva isi are originea in lipsa iubirii, sentimental de “gol interior” al pasiv dependentilor reflectand  neimplinirea nevoilor de afectiune si atentie din timpul copilariei. De cele mai multe ori, dependentii au crescut intr-o familie in care a lipsit dragostea, iar atunci cand au devenit adulti au inceput infrigurati maratonul dupa iubire, protectie si atentie. Odata ce le-au gasit se agata cu disperare de acestea, desi propriul comportament este lipsit de afectiune, manipulativ si distructiv pentru relatia pe care vor sa o pastreze cu disperare si fara orice urma de onestitate.
    Se agata de relatia in care sunt implicati indiferent de gradul ei de uzura  si nu admit sub nicio forma ca exista si posibilitatea de a renunta la ea. Le lipseste simtul responsabilitatii fata de ei insasi, asfel ca atunci cand se simt nefericiti ii considera pe ceilalti responsabili de nefericirea lor.
   Oamenii dependenti sunt interesati dor de propria lor persoana. Doresc sa se “umple”, sa fie “fericiti”, fara sa creasca spiritual, ignorand in aceeasi masura si dezvoltarea spirituala a partenerului, obiect al dependentei lor, a carui unica menire este de a le satisface dorintele in relatie. Atunci cand partenerul isi retrage angajamentul sau “oferta” de iubire, efectele pot fi dramatice, de genul amenintarilor si gesturilor suicidale, ca raspuns la “respingere”.
  
  In esenta, dependenta poate parea iubire, pentru ca actioneaza ca o forta care-i face pe oameni   sa se ataseze, cu disperare, unul de altul. In realitate nu este iubire. ESTE ANTI-IUBIRE! Este efectul esecului parintilor de a satisface nevoia de afectiune a copilului. Dependenta pasiva perpetueaza acest esec. Cauta sa primeasca fara a oferi, sa regreseze, mai degraba, decat sa se dezvolte, sa construiasca “inchisori” decat sa elibereze, sa distruga relatiile si oamenii in loc sa  implineasca DRAGOSTEA.

By Ellena

Trimiteți un comentariu