UNIVERSUL VIU

Dovada Stiintifica a unui Univers Viu, Constient

de Duane Elgin
Source: DreamManifesto.com

Cred ca tendinta cea mai raspandita a timpurilor noastre este aceea a unei schimbari ce iese la suprafata in ceea ce priveste parerea noastra impartasita despre univers-incepand cu faptul de a ne gandi la el ca la ceva mort pana la a-l experimenta ca pe ceva viu.In ceea ce priveste universul ca fiind viu si pe noi insine, sustinuti in mod continuu inauntrul acelei stari de viata, vedem ca suntem intim relationati cu orice exista.

Aceasta parere – ca noi suntem rude cu toate lucrurile care exista intr-un univers viu, care se regenereaza continuu - reprezinta o noua cale de a examina si de a avea relatii cu lumea, si depaseste separarea profunda care ne-a marcat vietile. Din intelepciunea combinata a stiintei cu cea a spiritualitatii apare o intelegere care ar putea sa furnizeze o baza perceptuala pentru diferitele popoare ale lumii, in a se uni in stradania impartasita a construiri unui viitor plin de inteles si care poate fi sprijinit.

Schimbarile fundamentale in perceptie ce se intampla incet, sunt insesizabile si adesea par inconsecvente, sau chiar se misca neobservate de catre majoritatea oamenilor care traiesc in mijlocul lor. Totusi, astfel de schimbari duc la nimic mai putin decat revolutii in modul nostru de a ne percepe, in relatiile noastre cu altii si a modului in care percepem universal. Doar de trei ori in experienta umana parerea modului nostru de a vedea realitatea s-a transformat atat de complet.

Prima transformare s-a intamplat cand omenirea s-a”trezit” aproximativ in urma cu 35000 de ani. Inregistrarile arheologice arata ca inceputurile unei constiinte care gandeste a aparut in mod clar in acest moment, ca urmare a numeroase dezvoltari care s-au intamplat privind uneltele din piatra, locasurile de inmormantare, arta rupesta si tiparele de migratie. Deoarece noi tocmai ne trezeam capacitatea de “a sti ca noi stim”, eram inconjurati de mister la fiecare pas. Cu toate acestea, cultura omeneasca s-a nascut in aceste prime licariri ale constiintei personale, impartasite.

A doua oara, conceptia noastra asupra realitatii si a identitatii omenesti s-a schimbat dramatic aproximativ acum 10.000 ani, cand stramosii nostrii si-au transformat viata nomada, intr-o existenta mai asezata in sate si gospodarii.

La jumatate de drum in timpul perioadei agrariene, aproximativ acum 5000 ani, vedem aparitia statelor-orase si inceputurile civilizatiei. A treia oara cand paradigma noastra perceptuala s-a transformat a fost aproximativ acum 300 ani, ca urmare a revolutiei stiintifice, cand stabilitatea societatii bazate pe agricultura a fost inlocuita de dinamismul radical si de materialismului erei industriale. De fiecare data cand s-a schimbat modelul dominant al omenirii, toate aspectele vietii s-au schimbat odata cu el, inclusiv munca pe care o faceau oamenii, felul in care ei traiau impreuna, felul in care se relationau unul la altul si felul in care isi vedeau rolul in societate si locul in univers.

Acum traim intr-un moment in care modelul de perceptie al omenirii trece din nou printr-una dintre rarele sale schimbari, si acea schimbare are potentialul de a transforma in mod dramatic viata pentru fiecare dintre noi. O modificare a paradigmei este mult mai mult decat o schimbare a ideilor si a felului in care gandim. Este o schimbare in felul nostru de a privi realitatea, identitatea, relatiile sociale si telul uman.

O schimbare a paradigmei poate fi simtita in corp,minte si suflet.In adancul inimii noii paradigme exista o idee extraordinara: Cosmosul nostru nu este o masina fragmentata si lipsita de viata (asa precum am crezut de secole) ci este un organism viu si reintregit. Desi este ceva nou pentru timpurile noastre, ideea ca universul este viu este totusi destul de veche. Cu mai mult de 2000 ani in urma, Plato a descris universul ca pe “un Intreg al intregurilor”si “o singura Creatura Vie, care contine toate creaturile vii care sunt inauntrul ei.” Ceea ce este nemaipomenit este cum aceasta notiune urmeaza sa se faca cunoscuta azi, atat de catre stiinta moderna, cat si de diversele traditii spirituale din lumea intreaga.

Dovada Stiintifica a unui Univers Viu

Cu mai putin de o suta de ani in urma, cand Einstein si-a dezvoltat teoria sa despre relativitate, el a considerat universul ca pe  un sistem static, neschimbator, cu nimic mai mare decat puzderia de stele pe care o stim a fi galaxia noastra.

Astazi stim ca universul se extinde rapid si contine cel putin o suta de miliarde de galaxii, fiecare cu o suta de miliarde de stele, sau mai mult. Cosmosul nostru reprezinta un desen limpede, splendid. Cercetatorii au calculat ca daca universul s-ar fi largit ceva mai incat sau mai repede fata de cum a facut-o (chiar si cu ata de putin ca o miliardime la suta), materia in cosmosul nostru ori ar fi cazut foarte repede intr-o gaura neagra, ori s-ar fi raspandit atat de rapid, incat s-ar fi evaporat.

Pe buna dreptate se crede ca daca cosmosul nostru este viu, el ar putea manifesta proprietati specifice, caracteristice a tot ce inseamna viata -, regenerare, libertate, sensibilitate si o capacitate de auto- reproducere. De fapt acestea sunt printre proprietatile universului nostru, ce reies din stiinta moderna de granita. Cosmosul este un sistem reintregit. Fizicienii nostri au privit odata universul nostru ca pe ceva compus din fragmente separate

Totusi, astazi in ciuda marimii sale de neimaginat, universul este tot mai mult privit ca un singur sistem care functioneaza. Din cauza ca celelalte galaxii sunt la milioane ani lumina departare, ele apar atat de indepartate in spatiu si timp, ca si cum ar fi separate de propriile noastre galaxii. Cu toate acestea, experimentele arata ca lucrurile care par a fi separate sunt, de fapt, conectate in moduri fundamentale, care transcend limitarile spatiului si timpului obisnuit. Descrisa ca “nonlocalizare”, aceasta este una dintre cele mai uluitoare idei din fizica cuantica.

Desi oamenii de stiinta care lucreaza in acest domeniu au pareri diferite despre implicatiile mecanicii cuantice in vietile noastre de zi cu zi, fizicianul David Bohm spune ca, in cele din urma, trebuie sa intelegem intregul univers ca pe “un intreg unic indivizibil”. In loc de a separa universul in lucruri cu viata si fara de viata, Bohm vede materia insufletita si neinsufletita ca pe ceva inseparabil intretesut cu forta vietii care este prezenta de-a lungul universului si care include nu numai materia in sine, ci si energia si aparentul spatiu gol. Deci,pentru Bohm, chiar si o stanca are forma sa unica de viata. Viata curge energic prin structura intregului univers.

Galaxia noastra - Calea Lactee - este un nor involburat de forma unui disc, care contine o suta de miliarde de stele, sau mai multe. Este parte a unui grup local, de nouasprezece galaxii (fiecare cu o suta de miliarde de stele), care, la randul ei, este parte dintr-un supercluster mai vast, cu mii de galaxii.Acest supercluster se aseamana cu o floare gigantica cu multe petale.Dincolo de el, astronomii estimeaza ca exista poate o suta de miliarde de galaxii in universul vizibil. Oamenii de stiinta, cat si cautatorii spirituali, pun intrebarea: Daca acesta este un sistem unificat, atunci ar putea ca tot sa fie doar o singura celula, inauntrul unui organism mult mai mare?

Cosmosul este regenerat continuu.De zeci de ani, cosmologia dominanta in fizica contemporana a sustinut ca s-a sfarsit totul cu Big Bang, acum patrusprezece miliarde de ani in urma si ca, de atunci, nimic mai mult nu s-a intamplat, decat o rearanjare a continutului cosmic.

Deoarece fizicienii traditionali cred despre creatie ca despre un miracol petrecut o singura data din “nimic”, ei privesc continuturile universului - ca de exemplu copacii, pietrele si oamenii - ca fiind contituite dintr-o materie veche. Pe scurt, teoria universului mort admite ca, creatia s-a petrecut cu  miliarde de ani in urma, cand o explozie masiva a varsat afara ramasite de material fara viata, intr-un spatiu tot fara viata si s-a organizat prin procese aleatorii in forme de viata pe insula planetei indepartate, numita Pamant.

Intr-un contrast izbitor, teoria universului viu sugereaza ca acest cosmos este recreat complet, in fiecare moment si este mentinut, moment de moment, printr-un flux constant si continuu de energie. Imaginati-va cosmosul ca pe un vortex al unei tornade sau ca pe o valtoare, ca pe o structura in intregime dinamica. David Bohm numeste universul un ”intreg nedivizibil, intr-o continua miscare.” Vazut astfel, universul nostru nu are propria sa existenta materiala, liber pozitionata. Intregul cosmos este regenerat in fiecare clipa, intr-o singura simfonie de expresiei care se dezvaluie din aspectele cele mai minuscule ale taramului subatomic, pana la vastele intinderi ale miilor de miliarde de sisteme galactice.

Este absolut Coplesitor pentru imaginatia noastra, sa ne gandim la marimea si complexitatea cosmosului nostru, cu miliardele sale de galaxii si trilioane de sisteme planetare, toate participand la un flux continuu al creatiei.Cum poate fi atat de vast, de subtil, de precis si de puternic? ”Noi nu suntem materia bruta care sta, ci tipare care se perpetueaza; valtori de apa, intr-un rau care curge pentru totdeauna, ”afirma matematicianul Norbert Wiener.

Fizicianul Max Born, adauga:” Am cautat pamant solid si nu am gasit nici unul. Cu cat patrundem mai adanc in univers, cu atat acesta devine mai agitat; totul se framanta si vibreaza intr-un dans salbatic.” Fizicianul Brian Swimme ne spune: ”Universul a iesit la suprafata dintr-un abis care hraneste totul, nu numai cu miliarde de ani in urma, ci in fiecare moment.”

Fundamentul cosmosului este libertatea. Fizicienii traditionali au vazut universul ca fiind asemanator mecanismului unui ceas, inchis in forme predeterminante ale dezvoltarii. In contrast cu acestia, noua fizica sustine ca cosmosul are libertatea si spontaneitatea pentru a creste sub forme neasteptate. Incertitudinea este atat de fundamentala, incat fizica cuantica descrie realitatea in termenii probabilitatii si nu ai certitudinii. Nici o parte a cosmosului nu determina functionarea intregului; mai degraba, totul pare a fi conectat cu orice altceva, impletind cosmosul intr-un enorm sistem interdependent .

Orice exista contribuie la tesatura cosmica a vietii, in fiecare moment, fie ca este constient de contributia sa, sau nu. Pe rand, cea care determina conditia intregului este consecventa interelatiilor tuturor partilor universului. De aceea, noi avem marea libertate de a actiona inauntrul limitelor stabilite de teastura mai intinsa a vietii, in interiorul careia noi suntem cufundati.

Un univers care traieste este un sistem de studiu in care noi suntem liberi sa facem greseli si sa ne razgandim. ”Prin noi, universul se intreaba si incearca asupra lui insusi diferitele raspunsuri, intr-un efort - paralel cu al nostru - de a-si descifra propria existenta”, scrie filozoful Renee Weber.

Constiinta este pretutindeni prezenta

Constiinta, o capacitatea de simtire sau cunoastere, este fundamentala vietii. Deci, daca universul este viu, ar trebui sa gasim dovada unor forme de constiinta care opereaza la fiecare nivel. Renumitul fizician Freeman Dyson scrie despre constiinta la nivelul cuantic: ”Subiectul de discutie in mecanica cuantica nu este o substanta inerta, ci un agent activ, care face in mod constant alegeri intre diferitele posibilitati alternative… apare ca mintea, ca manifestata prin capacitatea de a face alegeri, este intr-o oarecare masura inseparabila in fiecare electron.”Acest lucru nu inseamna ca un atom are aceeasi constiinta pe care o are o fiinta umana,ci mai degraba un atom are o capacitate care se rasfrange potrivit formei si functiei sale.

Dyson crede ca este admisibil sa credem in existenta unei ”componente mentale a universului”, si ca, daca este asa,  ”atunci putem spune ca noi suntem piese mici din  aparatul mental a lui Dumnezeu.” Cu toate ca este uluitor sa consideram ca fiecare nivel al cosmosului are niste grade de constiinta, ce nu par a fi cu nimic mai extraordinare decat perspectiva pe deplin acceptata printre oamenii de stiinta, potrivit careia cosmosul a aparut acum douasprezece miliarde de ani, ca un varf de bolta, ca o” fluctuatie vida”- unde nimicul nu impins nimicul, pentru a se crea orice.

Cosmosul este in stare sa se reproduca singur. O dezvaluire uimitoare din noua fizica este ca, cosmosul nostru se poate foarte bine reproduce singur prin functionarea gaurilor negre. In cartea sa, La inceputuri: Nasterea Universului Viu, astrofizicianul John Gribbin pune in discutie faptul ca explozia universului nostru in Big Bang poate fi imaginea timpului in oglinda al colapsului unui obiect masiv, intr-o gaura neagra.

Majoritatea gaurilor negre care se formeaza in universul nostru, argumenteaza el, pot astfel reprezenta semintele noilor universuri: „Azi multi cercetatori cred ca, in locul unei gauri negre, ce reprezintă o calatorie simpla spre nicaieri, avem o calatorie simpla spre ceva - spre un univers nou, extins in propriile sale dimensiuni.”

Concluzia impresionanta a lui Gribbin, care reflecta lucrarea a mai multor fizicieni si cosmologi, este aceea ca „propriul nostru Univers s-ar fi putut naste in acest fel, dintr-o gaura neagra, intr-un alt univers. „El explica acest lucru, astfel: Daca exista un univers, atunci se pare ca sunt mai multe - foarte multe, poate chiar un numar infinit de universuri. Universul nostru trebuie sa fie privit doar ca pe o componenta a unei abundente de universuri, un sistem care se reproduce singur, conectat doar prin “tuneluri” de-a lungul timpului spatial (poate este mult mai bine sa fie asemanate unor cordoane ombilicale cosmice) care leaga universul „copil” de „parintele” lui. Gribbin nu sugereaza numai ca universurile sunt vii, ci si faptul ca ele evolueaza asa cum o fac multe sisteme vii: ”Universurile care sunt „incununate de succes” sunt acelea care lasa cei mai multi urmasi.”

Ideea numeroaselor universuri evoluand de-a lungul timpului nu este noua. David Hume a observat, in 1779, ca multe universuri anterioare „ar fi fost facute de mantuiala inaintea acestui sistem.” In lumina recentelor descoperiri stiintifice, universul nostru se dezvaluie ca fiind un sistem profund unificat in care interdependentele tuturor partilor, moment de moment, determina conditia intregului.

Universul nostru este infuzat de o imensa cantitate de energie si este regenerat in mod continuu, in totalitatea lui, in timp ce isi foloseste capacitate sau constiinta in permanenta. Ca sistem care evolueaza, creste si invata, este explicabil ca liberatea exista la fundamentul cuantic ale universului. Chiar apare faptul ca universul are abilitatea de a se reproduce singur, prin mecanismul gaurilor negre. Cand punem la un loc toate aceste proprietati, vedem o imagine mult mai ampla a sistemului nostru cosmic.

Universul nostru este un sistem viu cu un desen elegant, din care s-a nascut si este in continua regenerare, inauntrul unui univers mult mai larg. Noi traim in interiorul unui „univers fiica”, care, timp de douasprezece miliarde de ani, a trait si a crescut in cadrul amplu al universului Mama. Poate ca Universul Mama ar fi existat dintotdeauna, tinand nenumarate universuri fiice in marea sa imbratisare, in timp ce ele cresteau si se maturizau de-a lungul unei eternitati al timpului.

Acest articol a fost  postat initial pe DreamManifesto.com