UN VIS DESPRE DUMNEZEU

     Dintotdeauna am fost fascinati de semnificatia visurilor, de misterul greu de deslusit al imaginilor care se astern in fata starii modificate de constiinta, in timp ce dormim, de aceasta realitate alternativa, uneori cathartica, alteori premonitorie, iar adesea, aparent, imposibila si lipsita de noima.

Interpretarea visurilor constituie, de-alungul istoriei omenirii, obiect al cercetarii ezoterice, al filosofiei, al psihanalizei clasice si psihologiei transpersonale si nu in ultimul rand apanajul vracilor, samanilor si magicienilor. Cu toate acestea istoria visului nu pare sa se sfarseasca prea curand. Exista numeroase centre care se ocupa de studierea, prevenirea si vindecarea tulburarilor somnului in care, printre alte aspecte legate de o treime din viata noastra (in conditiile in care dormim in medie 8 ore din 24), se observa, masoara si interpreteaza activitatea cerebrala  corespunzatoare starii de somn, cu diferitele sale nivele: profund, superficial, cu sau fara vise (R.E.M. si nonR.E.M).

     Cu tot scepticismul afisat de de cei care sustin ca tot ce nu poate fi demonstrat nu exista, sunt inca suficienti cei care cred, intuiesc sau simt  pintr-o structura, hai sa-i spunem primordiala, poate dintr-un inconstient colectiv, ca visul este mai mult decat restructurarea, rearanjarea, informatiilor cotidiene, mai mult decat un mecanism de organizare servind comoditatii si bunei functionari a creierului.

     Dar acest articol nu face nici teoria, nici elogiul visului si cu atat mai putin nu  are pretentia ca va oferi un raspuns edificator legat de calatoria spiritului pe undele theta. Este doar o relatare a uni vis pe care o persoana apropiata mi l-a impartasit. Inainte de a transcrie visul propriu-zis, tot ce mai e nevoie sa va spun este ca aceasta persoana nu face parte din categoria celor coplesisti de propiile fantezii, este suficient de realista, chiar pragmatica, pentru a fi in stare sa discearna realul de imaginar, nu consuma niciun fel de substante cu efect de excitatie a sistemului nervos, este ortodoxa, dar nu practicanta. Crede intr-un Dumnezeu pe care nu si-l poate reprezenta, dar este absolut convinsa ca exista. Nu are preocupari spirituale sau in domeniul stiintelor exacte. Nu este intoxicata de avalansa de informatii care se perinda in mediul virtual, neavand calculator si nici deprinderea utilizarii lui.Visul pe care l-a experimentat face parte din categoria visurilor lucide, a celor in care esti constient ca visezi, iar uneori chiar poti interveni in sensul prelungirii sau stoparii lui, uneori fiind capabil chiar sa modifici parti ale scenariului care ruleaza.

     Iata “Visul despre Dumnezeu”, asa cum eu l-am primit asternut pe hartie:

“Am visat acelasi lucru doua zile la rand, in 25 si in 26 martie 2010, in jurul orei 14. De obicei nu ma odihnesc la aceasta ora a dupamiezii, dar in aceste zile am simtit nevoia sa ma intind in pat, iar somnul m-a cuprins foarte repede. E drept ca in ultima vreme ma intrebam adesea cum arata acest Dumnezeu in care cred, dar pe care nu mi-l pot reprezenta. Probabil ca am adormit cu acest gand  si am inceput sa visez constienta fiind de visul meu.

   Mi-a aparut in minte ideea ca Dumnezeu S-a autocreat. Au inceput sa se deruleze apoi niste imagini la care priveam ca la un retroproiector, in acelasi timp auzind parca atat din afara cat si din interiorul meu diverse explicatii la care parea ca particip intr-un fel, prin completari si uneori prin concluzii.

   Prima secventa a fost reprezentarea unei spirale duble, imensa si alba. Ca AND-ul, imi spuneam eu. De- alungul fiecarei spirale, din loc in loc apareau ramificatii mici, ca vrejurile vitei de vie. Apoi in prim plan imi apare un creier imens, de un alb stralucitor conectat la aceasta spirala. Mi-am spus ca e Dumnezeu si ca e o nesfarsita energie pozitiva care a creat tot ce exista, multiplicandu-se la infinit.  Pentru a incetini aceasta expansiune, gandeam eu, trebuia creat ceva de sens opus si a fost creat omul, cu inteligenta asemanatoare cu cea a energiei pozitive- Dumnezeu- si i s-a dat discernamantul de a alege intre bine si rau.

   Dumnezeu nu putea crea energie negativa si a lasat acest lucru in seama omului. Omul instruit, dar nu intelept a fost atras de lucruri nefiresti si a dezvoltat energie negativa pe care Dumnezeu o anihileaza, periodic, cu energia pozitiva. Existenta capata astfel dualitate, pe de o parte acel mare creier pe care il percepeam ca pe un conglomerat luminos iar pe de alta parte o masa intunecata, negativa. Dumnezeu nu parea impartit, El fiind doar creatorul luminii. In schimb oamenii generau dualitatea manifestand atat pozitivul cat si negativul. Cei care reusesc sa-si pastreze preponderent lumina, la sfarsitul vietii lor elibereaza aceasta energie pozitiva care se alatura la randul ei lui Dumnezeu. Cei care acumuleaza si manifesta intunericul (energie negativa) se vor alatura masei intunecate.

   Cand intunericul ajunge la o intensitate critica lumina il anihileaza, il neutralizeaza. Este un moment in care totul se sfarseste si totul se reia de la inceput, intr-o noua creatie.

   Din cand in cand, atunci cand visul devenea mult prea lucid mi se parea ca sirul de imagini care imi erau prezentate se intrerupea iar sonor percepeam un zgomot ca de usa trantita sau de carte inchisa cu putere, iar eu imi spuneam ca probabil nu trebuie sa stiu mai mult sau este peste puterea mea de intelegere.

   Vedeam oameni din care luminite albe se indreptau spre Dumnezeu, dar in acelasi timp si oameni din care bule negre si dense se indreptau spre masa intunecata. Atunci  ma gandeam ca este firesc sa se intample asa, iar  ceea ce credem noi in general ca ar fi sfarsitul, nu este altceva decat atingerea unei stari neutre in care pozitivul si negativul se anuleaza reciproc, pentru ca mai apoi totul sa o ia de la capat din esenta unui Dumnezeu care se experimenteaza pe Sine.”