PSIHO-NAVIGAREA PRIN MODIFICAREA STARILOR DE CONSTIINTA

                                                    PSIHO-NAVIGARE
                                               Un articol de Tom Kenyon

Psiho –navigarea este experienţa mentală de mişcare prin spaţiul interior (spaţiul perceput de minte). Ea poate implica mişcarea înapoi sau înainte în timp şi/sau mişcarea în diferite orientări ale spaţiului, altele decât cele experimentate în mod normal. Uneori, psiho – navigarea poate să implice schimbarea simţului identităţii personale, astfel dobândind aptitudini sau intuiţii, pe care omul obişnuit nu le posedă. Aceste stări ale minţii sau ale atenţiei mentale, pot de asemenea să implice intrarea într-o sau ieşirea dintr-o experienţă (cum ar fi o amintire sau o fantezie), pentru a obţine informaţii utile. Psiho – navigarea este o aptitudine fascinantă, care pare a fi inerentă activităţii creierului uman. 

Cercetarea în psiho – neurologie a demonstrat, dincolo de orice îndoială, că activitatea EEG în gama alfa/teta poate stimula o abundenţă de fenomene virtuale neobişnuite – mai ales pe cele care favorizează psiho – navigarea.

Motivele sunt înrădăcinate în chiar neurofiziologia noastră. Pe măsură ce activitatea cerebrală încetineşte din starea normală de beta (12-16 Hz) în stările mai relaxate de alfa (8-12 Hz), există o scădere în tensiunea musculară, respiraţie, tensiunea arterială şi ritmul pulsaţiei inimii. De asemenea, scad şi hormonii de stres (cum ar fi adrenalina). Întregul organism fizic se relaxează, mai mult sau mai puţin, în funcţie de profunzimea nivelul alfa şi de durata menţinerii stării.

Vorbind în general şi bazându-mă pe observaţiile medicale personale de peste 23 de ani ca psihoterapeut, aş afirma că activitatea alfa susţinută timp de cel puţin 20 de minute, generează, pentru cei mai mulţi oameni, efectele relaxării menţionate mai sus. 

În calitate de practician al hipnozei ericksoniene, îmi ghidez adesea clienţii în stări de atenţie profund modificate, printr-o combinaţie între limbajul metaforic ericksonian şi o simplă focusare a atenţiei din partea clientului meu. De exemplu, îi pun să se concentreze asupra respiraţiei şi asupra unei extremităţi, să spunem un braţ sau o mână. Această focusare a atenţiei mentale le schimbă activitatea neurologică. Utilizarea limbajului metaforic specific, combinată cu atenţia focusată din partea clientului, determină apariţia schimbărilor radicale în procesarea cerebrală.

În diverse momente ale şedinţei noastre, clienţii pierd conştiinţa mediul exterior, de exemplu biroul meu, şi, în schimb, intră într-o activitate adâncă, asemănătoare visării. Numesc aceste stări – stări de visare trează, deoarece persoana este chiar trează şi de multe ori aşezată, dar experienţa mentală este foarte asemănătoare cu un vis. Teoretic, aceasta se datorează creşterii activităţii în theta (4-8 Hz). Theta este o stare cerebrală mult mai lentă decât alfa şi, în timp ce alfa este caracterizată de o atenţie relaxată, theta determina o conştientizare tot mai scăzută a mediului exterior. Realităţile mentale interioare ale persoanei devin mai vi şi, în anumite zone de theta (de obicei cele joase), persoana pierde mult din contactul conştient cu lumea exterioară perceput prin simţuri. Această scădere a conştientizării exterioare bazată pe senzaţii, s-ar putea ca pur şi simplu să se datoreze faptului că următoarea stare cerebrală după theta este delta (0.5-4 Hz).

În delta există o foarte mică conştientizare a lumii exterioare, iar în zonele mai joase din delta nu există nici una. Singura excepţie remarcabilă, ce se bazează pe cercetarea în domeniul meditaţiei şi somnului, are legătură cu persoana care meditează. Se pare că persoanele experimentate în meditaţii, adesea relatează despre o a patra stare de conştiinţă, în care corpul este experimentat ca adormit, în timp ce mintea este conştientă de ea însăşi, ca obiectul propriei atenţii. Acest grup de cercetării provine în cea mai mare parte de la Universitatea Internaţională Maharishi şi de la cercetătorii care studiază efectele meditaţiei transcendentale. Cercetarea este interesantă, dar în acest moment neconcludentă. Totuşi, bazându-mă pe propria experienţă şi pe cea a altor persoane pe care le cunosc – care, ca şi mine, folosesc diverse metode de meditaţie – această a patra stare de conştiinţă este o realitate experimentată. Dar să ne întoarcem atenţia către theta, deoarece aceasta este starea creierului responsabilă de experienţa psiho – navigării.

Realităţi EEG 

În primul rând, ori de câte ori spun teta, alfa sau altceva, nu intenţionez să sugerez că tot creierul este vreodată în acea singură starea energetică. Termenii alfa şi theta sunt repere statistice. Creierul nu este niciodată într-o singură stare cerebrală (poate exceptând coma şi, desigur, moartea). Dar, într-un creier viu şi care funcţionează normal, există numeroase tipuri de unde cerebrale, ce sunt generate simultan peste tot. Oricine a văzut o hartă cerebrală topografică EEG poate să vadă clar acest lucru.

Dacă încă nu aţi văzut un EEG, vă invit să vedeţi un exemplu pe site-ul meu HYPERLINK “http://www.tomkenyon.com/” \t “_blank” www.tomkenyon. com: , deschideţi Acoustic Brain Research şi duceţi-vă la articolul intitulat Anecdotal Study of EEG Effects on ABR Wave Form. Acesta prezintă trei EEG topografice pe care le puteţi vedea on line.

Ceea ce devine foarte clar prin studiul hărţilor cerebrale topografice, este că există multiple tipuri de activităţi în curs de desfăşurare, în orice moment, în neocortex. În timpul studiilor EEG ce implică acest tip particular de tehnologie (harta cerebrală), cercetătorii compară toate datele brute transmise de electrozi şi realizează o analiză statistică, care, de obicei, este făcută automat de un program pe calculator. Rezultatul este o reprezentare schematică a activităţii undelor cerebrale, ce arată: locurile activităţii EEG; ce stări cerebrale sunt dominante în acele zone; intensitatea acelor unde cerebrale.

Unii spun eufemistic „aţi intrat în alfa sau theta”. În timp ce, pentru cei care le folosesc, astfel de etichete pot servi unui scop, astfel de afirmaţii sunt incorecte, din punct de vedere neurologic. 

Acesta ar putea părea un aspect prea tehnic pentru unii (cu excepţia savanţilor), dar simt că astfel de clarificări sunt o parte vitală a înţelegerii noastre privind stările neobişnuite ale corpului şi minţii. Într-adevăr, întorcându-ne atenţia către fenomenul mental al psiho – navigării, este important să fim cu picioarele pe pământ în abordarea noastră. Nu căutăm aici un fel de halucinaţie. Mai degrabă, căutăm să dezvoltăm un aspect al conştiinţei noastre care ne permite să gândim şi să percepem „în afara cutiei”. Şi, conform experienţei mele, nimic nu ne permite să ieşim din cutie la fel de evident ca actul mental de psiho – navigare.

Cele două lumi interconectate de theta

Cei zece ani de cercetării, sub „umbrela” Cercetări Cerebrale Acustice, mi-au creat convingerea că undele teta creează o acţiune duală în neurofiziologia noastră. Activitatea teta micşorează experienţa noastră referitoare la mediul exterior, în timp ce deschide porţile percepţiei într-o lume interioară de experienţe bazate pe senzaţii. Este ca şi cum lumea exterioară dispare şi, în locul ei, se deschide în faţa noastră o intensă lume interioară a atenţiei, ce pare reală.

Observaţii medicale

Să vă dau un exemplu de psiho – navigare, deoarece cred că vă ajută în clarificarea câtorva idei teoretice, menţionate mai devreme.

O femeie, s-o numim Jane (deşi nu este numele ei real), a fost trimisă la mine pentru depresie. Îşi pierduse recent soţul, cu care fusese căsătorita de mai bine de 20 de ani. În ultimii ani de viaţă, el suferise de o boală gravă, iar soţia lui îl îngrijise. El decedase şi ea rămăsese văduvă. Jane mi-a spus că îi era aproape frică să iasă din casă sau să interacţioneze cu alţii. În definitiv, în toţi aceşti ani, soţul ei fusese unicul subiect al atenţiei ei. 

După ce am vorbit un pic despre viaţa ei şi despre actuala ei starea mentală/emoţională, i-am pus să asculte o muzică, înregistrată în prealabil, compusă de mine cu intenţia de a genera stări modificate de conştiinţă. Când Jane a arătat semne de relaxare, am început să-i vorbesc cu glas încet, ca să nu deranjez starea ei de relaxare tot mai profundă. Am folosit o metodă de construire a limbajului numită metoda ericksoniană. Acest mod de utilizare a cuvintelor şi a ritmului transmiterii lor, se bazează pe activitatea de hipnoză medicală a dr. Milton Erickson. În principiu, metoda creează metafore care au mesaje încorporate în ele pentru mintea inconştientă. Una dintre frumuseţile metaforelor ericksoniene, este că şi ele adâncesc starea de transă, conducând creierul spre stadiile cerebrale mai joase de alfa, teta şi câteodată, chiar şi delta.

Am început să-i povestesc lui Jane despre o plantă care a crescut prea mare pentru ghiveciul ei.

Mai întâi, planta a fost şocată când vechiul ghiveci a fost scos, iar cel nou nu avea margini. Planta n-a ştiut ce să facă. Dar, în cele din urmă, rădăcinile ei s-au răspândit prin pământul fertil, trăgând spre ea tot ceea ce avea nevoie pentru ca să crească. În final, după depănarea acestei povestiri timp de aproape 10 minute, planta a înflorit în noi moduri minunate.

Când Jane a intrat în starea de transă de atenţie îndreptată spre interior, mintea ei inconştientă a înţeles că povestea despre plantă era de fapt o poveste despre ea. A înţeles mesajul întocmai şi, când Jane a intrat şi mai adânc în starea de transă, experienţa despre ea însăşi şi despre lume s-a schimbat radical. Toţi am dispărut – ea, eu şi camera. Ştiu asta pentru că am discutat cu ea după terminarea şedinţei. 

La un moment dat, în timpul celei mai profunde părţi a şedinţei, Jane s-a transformat într-o plantă. Mintea ei cognitivă a fost suspendată şi ea nu s-a îndoit nici o clipă de experienţă. Era o plantă şi era trecută în alt ghiveci. Pe măsură ce asta se întâmpla, s-a văzut într-un alt tărâm, ca fiinţă umană, deplasându-se înapoi prin toate experienţele ei de viaţă. Cumva îşi trăgea putere şi intuiţie din aceste experienţe, în moduri pe care nu le-a înţeles, dar totuşi le-a recunoscut. Apoi, ca plantă, a fost ridicată la Dumnezeu. În lumina albă, strălucitoare a Raiului, Dumnezeu a iertat-o pentru tot ceea ce ea a crezut că n-a făcut bine, când îl îngrijea pe soţul ei. În acest moment, Jane a început să plângă, iar în cele din urmă, lacrimile au scos-o din starea de transă, aducând-o la capacitatea de a se percepe pe sine şi camera în care se afla.

A fost o experienţă foarte emoţionantă şi eliberatoare pentru ea. Iar când a venit timpul pentru o a doua întâlnire, nu mai era depresiva. Îşi făcea prieteni noi şi relua vechile prietenii. Munca mea cu ea se sfârşise!  

Există atât de multe elemente în această relatare în care am putea intra în detalii, incluzând inter – relaţia cu adevărat fascinantă între limbaj şi neuro – fiziologie. Dar atenţia principală din această parte a articolului este îndreptată către a explora câteva dintre aspectele de bază ale psiho – navigaţiei. Deci, să privim experienţa lui Jane, ca o modalitate de a discuta elementele fundamentale.

Notă câtre cititor: Dacă nu cunoaşteţi metaforele ericksoniene şi aţi dori să le experimentaţi, căutaţi CD-ul întitulat Libertatea de a te schimba = Freedom to Change, numit înainte Libertatea de a fi = Freedom to be. Conţine trei povestiri ericksoniene diferite, menite să crească încrederea de sine şi să descrească auto – sabotajul. Este foarte eficace şi un exemplu bun pentru metoda ericksoniană.

 

Neurologie, Istorie Personală şi Intenţie

Neurologie

Primul lucru comun în toate experienţele psiho – navigaţionale, fără excepţie, este modificarea activităţii undelor cerebrale.

Experienţa lui Jane de a fi o plantă a fost, ceea ce eu numesc, o experienţă neobişnuită. Pentru cei mai mulţi dintre noi, este rar să ne experimentăm ca orice altceva decât o fiinţă umană. Dar, în stările mai fluide ale creierului, de alfa şi mai ales de teta, aceste tipuri de experienţe sunt mai obişnuite.

Folosirea sunetului şi a muzicii ca un mijloc de a modifica starea creierului, are o istorie lungă şi o bază documentată ştiinţific. Nu este scopul acestui articol să discutăm despre sunet şi muzică, dar, dacă doriţi informaţii neurologice serioase despre relaţia dintre neurologie şi sunet, vă sugerez două surse – un articol despre psiho – acustică intitulat Construcţii ale Tehnologiei ABR (Constructs of ABR Technology), pe care îl puteţi găsi pe site-ul meu sub eticheta Cercetarea Cerebrală Acustică (Acoustic Brain Research), şi/sau cartea mea Stările creierului (Brain States), New Leaf Publishing.

În orice ocazie sunetul şi muzica pot şi chiar schimbă starea creierului. Când am pus muzică pentru Jane în biroul meu, i-am stimulat o parte a creierul ei numită RAS – sistemul reticular activator (reticular activating system), care apoi a modificat activitatea undelor cerebrale în neocortexul ei. Creierul ei a fost „dus” într-o stare cerebrală schimbată, caracterizată, fără îndoială, de creşteri în gama alfa de jos şi theta. Muzica îmbinată cu modelele de limbaj ale hipnozei ericksoniene, au făcut ca creierul lui Jane să genereze creşteri masive ale activităţii theta, evidenţiate prin pierderea capacităţii de a percepe realitatea exterioară. În acest spaţiu teta ea s-a experimentat pe sine ca o plantă, a fost ridicată la ceruri şi dusă în faţa lui Dumnezeu.

Istoria personală 

Experienţele de psiho – navigare sunt puternic afectate de istoria personală. Când Jane mi-a povestit experienţa ei după ce a revenit din transă, am întrebat-o cum L-a experimentat pe Dumnezeu. Mi-a răspuns că L-a văzut foarte clar. Avea păr alb, o barbă albă lungă şi o robă albă unduitoare. În prezenţa Sa a simţit o profundă pace trainică, ceva ce nu mai experimentase niciodată până atunci.

I-am pus această întrebare ca parte din permanenta mea cercetare personală şi informală, privind Faţa Divinităţii. După mai mult de 20 de ani de cercetări, se remarcă diversitatea incredibilă a experienţelor oamenilor când întâlnesc versiunea lor despre Divinitate.

Experienţa lui Jane de a se transforma într-o plantă şi de a se ridica în Rai pentru a se întâlni cu Dumnezeu, era o experienţă clasică de psiho – navigare, deşi nu trebuie să ne ciocnim cu Divinitatea pentru a avea aceste experienţe. Multe dintre aceste evenimente mentale n-au nimic spiritual sau religios în ele. Dar toate presupun modificarea timpului şi a spaţiului perceput, ca şi o experienţă diferită a identităţii de sine.

În timp ce Jane era ocupată fiind o plantă, de asemenea, ea era într-un alt tărâm al minţii. Mergea înapoi prin timp pentru a aduna putere şi intuiţie din experienţele ei trecute. A văzut şi a simţit cum asta se întâmplă, deşi nu a ştiut cum se poate petrece un astfel de lucru.

Această separare a identităţii este destul de comună în psiho – navigare. Când oamenii ce experimentează psiho – navigarea ies înafara lor, pentru a se deplasa înainte sau înapoi în timp, adesea se văd sau se experimentează atât în timp, cât şi în afara lui. Cineva într-o stare normală a creierului, pur şi simplu nu înţelege asta. Dar, pentru cineva aflat într-o stare mentală modificată, caracterizată de creşteri mari în activitatea theta, astfel de posibilităţi sunt evidente. Nu trebuie să fie explicate. Sunt experimentate direct, chiar dacă încalcă ideile personale anterioare despre natura timpului şi spaţiului. 

Stabilirea intenţiei

Experienţele de psiho – navigare sunt generate de interacţiunea dintre starea cerebrală modificată, istoria personală şi intenţie.

  Când Jane a intrat în experienţa ei de psiho – navigare, era în contextul vindecării. Venise să consulte un terapeut din cauza depresiei, iar evenimentul s-a petrecut în biroul acestuia (adică al meu).

Pentru ca experienţele de psiho – navigare să se petreacă, este crucială această fixare a intenţiei. Ele nu se întâmplă în mod obişnuit. Ceva le declanşează. Una dintre premisele mele este că psiho–navigarea este o abilitate inerentă minţii umane. Tot ceea ce este necesar este un stimul şi mediu potrivit.

Într-adevăr, în condiţiile potrivite, Jane ar fi putut să experimenteze evenimentul ei psiho–navigaţional în mai multe locuri, incluzând o slujbă religioasă cu muzică, sau, poate, într-un vis.

Cele trei elemente ale unei psiho – navigări de succes

Istoria personală are grijă de sine în psiho – navigare. Este filtrul şi rezervorul informaţional prin care şi din care sunt create toate experienţele. Aşa că nu este nevoie să ne ocupăm de ea în mod direct. Doar face parte din tapiţeria care include experienţele mentale, mai ales în timpul psiho – navigării.

Totuşi, celelalte trei elemente au nevoie de atenţia voastră, deoarece sunt mijloace prin care generaţi, conştient sau inconştient, experienţele de psiho – navigare. 

Cele trei elemente cruciale pentru oricine încearcă psiho – navigarea sunt: 

1. modalitatea de a schimba activitatea undelor cerebrale, astfel încât acestea să intre în zonele mai joase de activitate alfa şi theta;

2. o intenţie clară în ceea ce va fi explorat (de exemplu o problemă particulară, o amintire, un vis etc.);

3. o metodologie experimentată deja;

Metodologie

Ah, puterea metodei corecte! Acesta este cu adevărat un subiect de proporţii imense! Există atâtea moduri de a ajunge în Ţara Minunilor (zona magică de alfa şi theta), încât mă îndoiesc că le-aş putea explora pe toate, oricât de lung ar deveni acest articol.

Dacă sunteţi serios interesaţi de psiho–navigare, v-aş sugera să exploraţi cât mai multe căi posibile de realizare a ei. Cu cât v-aţi însuşit mai multe tehnici, cu atât veţi fi mai eficient. După ce găsiţi o cale, nu vă culcaţi pe lauri, găsiţi altele.

Toate acestea fiind spuse, vă voi oferi câteva principii simple care vă vor ajuta să începeţi. Primul dintre acestea este primul element crucial pe care l-am menţionat anterior – schimbarea stării cerebrale. Dacă sunteţi o persoană experimentată în meditaţie, faceţi deja acest lucru întotdeauna când intraţi în starea meditativă. Ceea ce ar putea fi diferit aici, este că pacea nu este destinaţia finală. Liniştea interioară este doar antecamera, pragul, spre un alt tip diferit de stare mentală.

Un alt mod eficace de a schimba activitatea undelor cerebrale, este prin forme specifice de muzică şi/sau tipare sonore. Acesta este un alt subiect vast. Spus simplu, trebuie să fie muzică fără cuvinte şi cu un model sau ritm care este continuu, lent şi neschimbător. Acest tip de muzică nu este de divertisment. Mai degrabă este antrenantă, pentru că este o cale către un scop, un mod de a încetini activitatea undelor cerebrale. Există o supraabundenţă de compoziţii muzicale, unele chiar bune, dar, sincer, marea majoritate cam grosolane. Dacă ascultarea unei piese muzicale vă face să vă simţiţi relaxaţi şi direcţionaţi spre interior, atunci se prea poate să fi găsit ceva potrivit pentru voi.

Dacă vreţi să încercaţi una dintre înregistrările mele, v-aş recomanda Rezervorul infinit (Infinite Pool), care este numit în unele versiuni şi Activaţi Mintea Holografica (Activate the Holographic Mind) – când este achiziţionată ca o parte a bibliotecii ABR. Această înregistrare psiho – acustică stabileşte o foarte complexă matrice de tonuri, care este absolut perfectă pentru actul psiho – navigaţional. De fapt, nu cred că orice altceva se poate compara cu această înregistrare, ca modalitate acustică de producere a stărilor mentale psiho – navigaţionale. Dar, desigur, eu sunt cel care zice asta!

Să ne întoarcem la subiect. Puteţi modifica activitatea undelor cerebrale, pentru a intra în starea ideală a creierului pentru psiho–navigare, prin meditaţie şi/sau psiho– acustică.

Eu prefer cele două metode menţionate mai sus, dar există şi altele. Dacă aveţi o maşină de sunete şi lumină, numită uneori un mecanism de distracţie mentală, bineînţeles că puteţi s-o folosiţi pentru a creşte activitatea alfa şi theta.

O paranteză: îmi imaginez că unii dintre cititorii mei s-ar putea să experimenteze folosirea drogurilor pentru a stimula stări neobişnuite ale minţii. Deşi nu există dubii că drogurile pot şi schimbă activitatea undelor cerebrale, şi a tiparelor neuro–transmiţătoare, totuşi, le lipseşte ceva crucial. În afara faptului că sunt ilegale în cele mai multe locuri şi că au posibile efecte neurotoxice, drogurile nu cresc poziţia voastră de autocontrol. Acest termen se referă la abilitatea de a vă controla propria experienţă. Drogurile pot să producă, fără îndoială, stări modificate ale minţii, dar nu le puteţi controla. Iar când starea euforică a trecut, nu puteţi să reintraţi în acele stări atunci când doriţi. Asta, deoarece mintea/creierul vostru nu a învăţat cum să creeze acele stări.

Dar, dacă învăţaţi cum să vă controlaţi activitatea undelor cerebrale după voinţă, atunci chiar aţi realizat ceva. Atunci sunteţi un psiho – naut veritabil (aşa cum mi s-a prezentat cineva recent). Până când nu învăţaţi cum să vă controlaţi călătoriile în tărâmurile interioare ale conştiinţei, sunteţi sub influenţa mecanismului sau materialului ce vă transportă. Sugestia mea este să puneţi stăpânire pe “volanul” minţii voastre şi să nu-l lăsaţi pradă drogurilor, cultelor, religiilor sau chiar şi televizorului.

Intenţia

Presupunând că v-aţi ales o metodă de a schimba starea creierului, acum veţi avea nevoie să fiţi clari în intenţia voastră. Psiho– navigarea este o unealtă mentală fantastică si, deşi puteţi să exploraţi spaţiul interior doar pentru a vedea ce se întâmplă, puteţi să fiţi şi practici. Puteţi să folosiţi psiho – navigarea ca mijloc de a obţine informaţii şi intuiţii despre orice. Trebuie doar să vă stabiliţi intenţia înainte de a începe, iar multe dintre fenomenele ce vor apare vor avea o legătură cu intenţia voastră.

Ritualurile minţii

Psiho– navigările implică mişcarea prin spaţiul interior perceput. Atunci când vă mişcaţii prin spaţiul fizic aveţi nevoie de un sistem de înregistrare a poziţiei voastre. De exemplu, dacă aţi conduce o maşină spre o destinaţie îndepărtată, aţi folosi probabil o hartă pentru a localiza poziţia voastră în raport cu destinaţia. Dacă aţi zbura cu un avion, ar trebui să vă localizaţi poziţia nu numai în legătură cu ruta de zbor, ci şi în legătură cu altitudinea voastră.

Reperul fundamental pentru călătoria prin spaţiul interior este un fel de prag. Această imagine mentală trage o linie de separaţie între spaţiul perceput normal şi spaţiul neobişnuit al psiho– navigării. Când treceţi pragul, intraţi într-o altă lume, plină de magie şi de posibilităţi imense. Spaţiul perceput este mai fluid aici. Timpul este maleabil şi vă puteţi mişca înainte sau înapoi sau chiar în sus şi înafara timpului perceput. Puteţi să vă întoarceţi la amintirea unui eveniment trecut şi să-l experimentaţi din perspective diferite. Această mărire a perspectivei vă oferă informaţii care s-ar putea să nu vă fie disponibile când sunteţi fixaţi într-o linie bidimensională a timpului.

Puteţi chiar să mergeţi înainte în timp şi să experimentaţi diverse linii de timp posibile, toate fiind expresiile posibilităţilor şi probabilităţilor viitoare.

Pe măsură ce intraţi mai adânc în acest spaţiu interior al minţii, puteţi să experimentaţi transformări extraordinare ale identităţii proprii. De exemplu, puteţi să deveniţi o creatură zburătoare, nelegată de gravitaţie şi să vă luaţi zborul în alte lumi. Puteţi să deveniţi şi un semizeu sau orice alt fel de supraom. Aceste tipuri de explorări pot fi foarte puternice, prin aceea că puteţi să aduceţi înapoi informaţii şi noi moduri de existenţă, simţului vostru normal de identitate personală.

Pragul este în esenţă un ritual al minţii. Este un semnal pentru mintea voastră inconştientă că alegeţi să păşiţi într-un spaţiu mental nou, un tărâm interior, unde legile timpului şi spaţiului nu sunt la fel ca cele din realitatea percepută în mod normal. Într-adevăr, această modificare a timpului şi spaţiului perceput, este ţesătura şi legătura, care permite psiho–navigării să se petreacă.

Mai jos sunt două tipuri de praguri. Sunt mijloace simple de a intra în spaţiul psiho – navigaţional, dar există sute de moduri de a face asta. Vă ofer aceste două variante deoarece sunt relativ simplu de construit în imaginaţie şi sunt foarte utile pentru începători. În viitoarele completări la acest articol voi prezenta metode mai complexe.

Modalităţi Senzoriale şi Crearea Pragurilor

În viitor, voi explora mai profund acest subiect, dar este important să menţionez aici conceptul de bază. Şi care este acesta? Fiecare fiinţă creează experienţa spaţiului interior prin modalitatea senzorială principală. Asta înseamnă că dacă sunteţi vizual, veţi vedea pragul şi ceea ce este dincolo de el. Dacă vă bazaţi pe simţul tactil (chinestezic), s-ar putea să nu vedeţi nimic în ochii minţii voastre; mai degrabă veţi avea tendinţa de a simţiţi pragul. Dacă auziţi o voce interioară descriind experienţele voastre, atunci sunteţi auditiv şi s-ar putea să nu vedeţi sau să simţiţi nimic. S-ar putea să auziţi numai o voce descriind pragul şi lumile ce sălăşuiesc de cealaltă parte. Este posibil să experimentaţi o combinaţie între oricare dintre aceste modalităţi. O a patra posibilitate este perceperea pragului nu prin simţuri, ci prin revelaţie mentală directă sau gnoză. Acesta este un fel de cunoaştere. Pur şi simplu ştiţi care este pragul, cum arată şi ce este de cealaltă parte. În gnoza pură nu există informaţie senzorială directă.

Este vital să înţelegeţi asta. Psiho – navigarea nu este o vizualizare. Nu trebuie să vedeţi nimic. Dacă vedeţi, e bine. Dar dacă nu, nu vă îngrijoraţi. Lăsaţi-vă purtaţi de simţul care vi se pare cel mai natural.

Trecerea pragului

Imaginaţi-vă trecând printr-o uşă sau un portal. Când faceţi asta, vă spuneţi mental că treceţi de la lumea voastră cotidiană, într-o altă lume.

Dacă v-aţi stabilit intenţia (de exemplu, ce doriţi să exploraţi), această altă lume va reflecta sau va conţine imagini şi informaţii despre dorinţa exprimată. Este atât de simplu! După ce aţi trecut pragul, vă urmaţi intuiţia şi vă mişcaţi în direcţiile care vă cheamă. Lăsaţi-vă purtaţi, lăsaţi-vă să experimentaţi ceea ce se iveşte în faţa voastră, în acest alt spaţiu.

Scara ce urcă şi coboară

Acesta este un prag fascinant, deoarece realizează două lucruri simultan. În primul rând, trage linia de separaţie între spaţiul perceput obişnuit şi spaţiul extraordinar al psiho – navigării. Aceasta este funcţia principală a oricărui prag. În al doilea rând, această metodă specială stabileşte direcţia mişcării.

Vă imaginaţi că urcaţi şi coboraţi pe scări. Dacă vreţi să fiţi artişti, vă puteţi imagina o scară în spirală, sau în o altă formă plină de fantezie. Important este să vă mişcaţi în sus sau în jos.

Mintea voastră inconştientă interpretează această direcţie de mişcare ca pe o directivă sau comandă de a se deplasa în acel tip de spaţiu interior. Coborârea va activa mintea inconştientă să scoată la lumină ceea ce conţine – amintiri şi forţe psihologice principale. Urcarea activează ceea ce este numit uneori mintea superioară sau supra conştiinţa. Acesta este tărâmul luminii, al îngerilor şi al percepţiei înălţătoare.

Şamanii indigeni se referă adesea la aceste două lumi, ca la Lumea de Jos şi Lumea Celestă. În completările viitoare la acest articol, plănuiesc să discut unele aspecte fascinante ale antropologiei culturale, ce sunt conectate cu şamanismul şi arta psiho– navigării. Dar să ne întoarcem atenţia spre lucrurile de bază.

Concluzii finale

Înainte să începeţi să psiho – navigaţi, vă sugerez să vă stabiliţi intenţia. Hotăraţi-vă ce vreţi să aduceţi înapoi, ca informaţie sau intuiţie. Vă sugerez, de asemenea, să ţineţi lângă voi un jurnal de psiho– navigare. După ce aţi terminat fiecare şedinţă, notaţi-vă câteva idei, pentru a vă împrospăta memoria atunci când le recitiţi. Acest tip de jurnal poate fi nepreţuit, deoarece mult din conţinutul şi din imaginile specifice care vi se dezvăluie în psiho – navigări, va avea legătură cu intenţia voastră. Cel mai bine este să notaţi esenţa experienţei voastre, imediat ce ieşiţi din ea, deoarece psiho – navigările sunt generate de stări modificate de conştiinţă, similare cu visele. Şi, ca şi visele, detaliile pot fi uitate cu uşurinţă.

Asta se datorează faptului că anumite tipuri de amintiri sunt legate de stări mentale şi emoţionale specifice. Când psiho– navigaţi, sunteţi într-un loc precis de evenimente neurologice şi de stări mentale ce rezultă din acestea. Când ieşiţi din acele stări mentale, amintirile acelor experienţe devin mai puţin vii, iar informaţia crucială care părea evidentă, se pierde repede.

Într-o şedinţă tipică de psiho – navigare, de cele mai multe ori veţi sta pe scaun. Este posibil şi să vă întindeţi, dar când undele cerebrale se încetinesc, există tentaţia să adormiţi. Deşi acest tip de somn şi visurile generate sunt interesante, totuşi nu sunt psiho – navigări. Psiho – navigările nu sunt căderi libere în stări modificate ale minţii, ci sunt călătorii controlate şi îndrumate în spaţiile interioare ale conştiinţei.

Schimbaţi-vă starea mentală. Vreţi să creşteţi activitatea alfa şi theta. Aceasta este baza neurologică pentru toate psiho – navigările, indiferent de forma sau tradiţia din care provin. Aşa că, asiguraţi-vă că folosiţi o metodă care produce şi menţine acest tip de creştere alfa/theta. Pentru cei mai mulţi oameni, mai ales pentru începători, aceasta probabil că înseamnă folosirea muzicii psiho– acustice, creată pentru scopul unic de a creşte acest tip de activitate neurologică.

Cum simţiţi că alunecaţi în stări mai relaxate ale minţii şi corpului, care sunt tipice pentru activitatea crescută de alfa şi teta, imaginaţi-vă unul dintre praguri. Treceţi pragul şi începeţi să exploraţi ce găsiţi în spaţiul de după portal. 

Spaţiul este ultima frontieră. Şi nu numai spaţiul exterior, ci şi spaţiul interior. Parafrazând o frază a lui Aldous Huxley: „Psiho – navigarea deschide repede uşile percepţiei.” Prin aceste portaluri interne ale minţii, vă aşteaptă lumi noi de paradoxuri şi magie. Există comori aici: noi intuiţii, noi feluri de a fi şi noi feluri de a vă vedea pe voi şi lumea. Deşi perspectivele care se vor deschide în faţa voastră pot fi uimitoare şi vă vor inspira veneraţie, ceea ce contează cel mai mult este ce faceţi cu ce aţi descoperit. Şi aşa şi este!

Cred că cei care se ocupă de psiho – navigare s-ar putea să înfrunte cea mai mare încercare – în acea lume ciudată, între lumea de zi cu zi în care trăim şi lumile neobişnuite şi extraordinare care există în noi. Există atât uimire cât şi pericol în spaţiile care se deschid în faţa voastră, prin actul psiho – navigării. Minunea va fi evidentă; pericolul este mai ascuns.

Acesta se datorează faptului că, pentru unii dintre noi, lumile interioare ale fiinţei sunt mai dezirabile decât lumea exterioară a vieţii de zi cu zi, cu toate complicaţiile şi încercările ei inerente. Acest lucru s-ar putea să fie şi mai adevărat, pe măsură ce intrăm într-o nouă perioadă planetară şi colectivă, de o mare nesiguranţă şi conflicte tot mai mari. Şi, totuşi, aici, în fabrica metalurgică a experienţei de viaţă, este dobândită cunoaşterea şi este forjată înţelepciunea. De aceea, a folosi psiho – navigarea ca o evadare din realitate, ar fi cu adevărat o nenorocire.

Cred că cel mai uimitor lucru este să construim un pod între lumile noastre interioare ale fiinţei şi lumea exterioară a vieţii. Ambele lumi sunt îmbogăţite, când există o curgere liberă a schimbului dintre ele. Iar lumea în care trăim cu toţii, are o teribilă nevoie de această formă nouă de monedă de schimb!

Sursa: Tom Kenyon