sâmbătă, 19 martie 2011

BINELE DIN TOATE- Mesaj din Japonia

Sâmbătă, 19 Martie 2011
Buna iubita mea familie si dragi prieteni,
In primul rand vreau sa va multumesc foarte mult pentru ingrijorarea voastra pentru mine. Sunt foarte emotionata. De asemenea doresc sa-mi cer scuze ca va trimit un mesaj general adresat tuturor, dar pentru moment, pare sa fie cea mai buna cale pentru ca mesajul meu sa ajunga la voi.
Aici in Sendai lucrurile par sa fi fost ireale. Dar sunt foarte binecuvantata sa am prieteni minunati care ma ajuta foarte mult. Fiindca baraca mea a devenit inca si mai vrednica de numele ei, m-am mutat acum in casa unui prieten. Impartim resursele precum apa, hrana si un incalzitor cu kerosen. Dormim aliniati intr-o camera, mancam la lumina lumanarii, impartasim povesti. Este o atmosfera calda, prietenoasa si frumoasa.
In timpul zilei, ne ajutam unul pe altul sa curatam mizeria din casele noastre. Oamenii stau in masini, uitandu-se la stiri de pe panourile de navigatie, sau se aliniaza la coada pentru a primi apa de baut atunci cand se deschide o sursa. Daca cineva are in casa apa care curge la robinet, pune semne afara, pentru ca oamenii sa vina sa-si umple canile si galetile.
De-a dreptul uimitor, unde stau eu nu au fost jafuri, nu au fost imbranceli la cozi… Oamenii isi lasa usa casei deschisa, pentru ca asa e mai sigur, in caz ca loveste un nou cutremur. Oamenii tot spun “Asa era pe vremuri cand toti se ajutau unii pe altii.”
Cutremurele continua sa vina.  Noaptea trecuta au lovit aproximativ la fiecare 15 minute. Sirenele se aud non stop si elicopterele ne trec pe deasupra capului foarte des.
Ne-a intrat apa in case timp de cateva ore asta noapte, iar acum pentru jumatate de zi. ... A venit electricitatea in dupa-amiaza asta. Gazul inca n-a venit.
Dar toate lucrurile astea depind de fiecare zona. Unii au, altii n-au gaz, apa si electricitate. Nimeni nu s-a spalat de cateva zile. Ne simtim murdari, dar acum avem griji mult mai importante decat asta. Iubesc aceasta stare de a lasa la o parte a aspectelor neesentiale. Traind in intregime la nivel de instinct, de intuitie, de grija, a ceea ce este necesar pentru supravietuire, nu doar pentru mine, ci pentru intregul grup.
Se desfasoara ciudate universuri paralele. Unele case sunt intre-o ruina completa, altele au rufe la uscat la soare!
Oamenii se aliniaza la cozi pentru mancare sau apa, iar cativa isi plimba cainele! Toate se intampla in acelasi timp.
O alta amprenta a frumusetii este in primul rand – linistea din timpul noptii. Nu se aud masini. Nimeni nu este pe strazi. Iar cerurile in timpul noptii sunt impanzite de stele. De obicei vedeam doar vreo doua, dar acum tot cerul e plin.
Muntii din Sendai sunt puternici si datorita aerului proaspat le putem vedea siluetele profilate pe cer intr-un mod magnific.
Si japonezii insisi sunt atat de minunati…Revin la baraca mea pentru a o verifica in fiecare zi, acum pentru a trimite acest e-mail din moment ce a venit electricitatea, si gasesc mancare si apa lasate la usa de la intrare. Nu am idee de la cine, dar este acolo. Batrani cu palarii verzi merg din usa in usa intreband daca toata lumea este OK. Oamenii vorbesc cu persoane complet straine intrebandu-le daca au nevoie de ajutor. Nu vad semne de teama. Resemnare, da, dar frica sau panica, nu.
Ne spun ca ne putem astepta la replici, si achiar la alte cutremure majore, timp de inca o luna sau mai mult. Si ne confruntam mereu cu zguduieli, huruituri, vibratii, zdruncinaturi. Sunt binecuvantata pentru ca traiesc intr-o parte a Sendai-ului mai ridicata, mai solida decat alte zone. Deci, deocamdata zona asta este mai bine situata decat altele. Asta noapte, sotul prietenei mele a venit de la tara, aducand apa si mancare. Binecuvantata din nou.
Cumva in acest moment realizez din experienta directa ca este vorba intr-adevar de un pas evolutionar Cosmic enorm care se produce acum peste tot in lume chiar in acest moment. Si cumva, pe masura ce traiesc experienta acestor evenimente ce se desfasoara in Japonia, imi simt inima deschizandu-se foarte larg. Fratele meu m-a intrebat daca nu ma simt ingrozitor de mica din cauza tuturor celor intamplate. Nu, nu ma simt mica. Ci mai degraba, ma simt ca o parte din ceva mult mai mare decat mine. Acest val al nasterii (peste tot in lume) este dificil, si totusi magnific.
Va multumesc din nou pentru grija si iubirea voastra pentru mine.
Va trimit inapoi multa iubire,
Cu drag,
Aiko


Trimiteți un comentariu