Exercitiu de imaginatie
Imagineaza-ti prin reperele materiale ale mintii (pentru ca le folosest din plin, nu-i asa?) cea mai mica particula posibila, nenumita si nedescoperita inca. Da zoom, atat cat sa devina perceptibila in campul tau vizual. Considera ca aceasta particula este tot ce exista – particula unica si indivizibila- . Ea are o proprietate inegalabila in lumea operatiilor conventionale: viteza infinita. Nu are nevoie de nici un impuls exterior pentru a se misca, de nicio interactiune.
Acum fixeaza acest punct-particula care, de dragul exercitiului mintii, stationeaza. Nu pentru mult timp, asa ca nu te obisnui cu ideea de repaus. Imediat fixeaza-ti alte 2-3 repere intre care aceasta particula se deplaseaza cu viteza din ce in ce mai mare (tot de dragul exemplificarii). Vei observa, cu intermitenta, cate un punct localizat, alternativ, in cate un reper prestabilit. Pe masura ce viteza de deplasare creste tot mai mult, chiar cu mult inainte de a-si atinge potentialul infinit, ceea ce vazul si cortexul vizual iti va reliefa, prin posibilitatile limitate de prelucrare a informatiei, este existenta a trei puncte distincte. Retine ca particula fundamentala nu a suferit niciun proces de diviziune, doar ca miscarea sa, la viteza tinzand spre infinit, ii permite sa se localizeze in acelasi timp (conventional) in trei locuri diferite.
Acum aminteste-ti ca viteza reprezinta distanta parcursa in unitatea de timp. Prin urmare, la viteza infinita sau tinzand spre infinit, conventia temporala dispare, iar spatiul se presupune, conform formulei de calcul, ca se extinde si el, desigur, spre infinit. De unde decurge, probabil, conceptul de univers in expansiune.
Largeste-ti orizontul si propune-ti posibilitati nelimitate de deplasare ale particulei. Ea va ocupa fiecare punct, fiecare reper spatial posibil, in acelasi timp, conform unui tipar matricial prestabilit, conform unei informatii originare. Iti suna cunoscut? La inceput era Cuvantul (ideea de forma, imaginea, sablonul, samd.) si Cuvantul era Dumnezeu. Pe masura ce umple acest tipar construieste si manifesta ceea ce numim realitate fizica. Astfel se verifica ipoteza formulata de Platon si poate de multi altii inaintea lui, cum ca tot ce exista cu adevarat este Lumea Ideilor, pentru ca ceea ce numim noi realitate este de fapt o constructie asemanatoare, dar nu identica, Ideii. Cum de nu o copie fidela?
Ia adu-ti aminte de particula…Ea face ce stie sa faca…Se misca. Doar ca in miscarea ei va ajunge sa interactioneze cu ea insasi, omniprezenta prin calitatea vitezei sale. Datorita acestor interactiuni depaseste, pe ici pe colo, modelul, deschizand calea posibilitatilor intamplatoare, hazardului, entropiei.
Altfel spus, exista o predeterminare, un “destin” prestabilit al manifestarii, asa cum bine au intuit adeptii protestantismului, dar si infinte abateri de la “schema” conform teoriei probabilitatilor.
Devine din ce in ce mai greu de departajat ce anume este “dat” de ceea ce e consecinta a imprevizibilelor interactiuni. In cele din urma poate nici nu e asa de important, pentru ca acest exercitiu de imaginatie isi propune, sa puna in evidenta un alt aspect si anume ca eu, tu, piatra, catelul din cusca, mandarinul chinez, Soarele, extraterestrii, ploaia, etc., nu suntem decat o singura particula jucausa care evolueaza intr-un elegant dans cosmic. Noi toti suntem particula lui Dumnezeu si acest lucru este propovaduit de toate religiile. Prea ocupati si prea fixati in cercul trasat in jurul nostru, parem sa uitam acest adevar fundamental. Iisus ne invata sa-l cautam pe Dumnezeu in noi insine pentru ca este mai aproape chiar decat vesmantul de pe noi. Cu siguranta ca stia ce spune. Poate, asa, sa ne convingem, putem ridica si cate o piatra si sa fim surprinsi sa-L gasim si acolo, dupa cum aflam in Evanghelia dupa Toma. Tu ce crezi?
Autor: Ellena
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu