marți, 1 februarie 2011

ECKHART TOLLE- Dincolo de mintea ganditoare

Condiţia umană : pierdut în gânduri...

Majoritatea oamenilor îşi petrec întreaga viaţă prizonieri ai propriilor gânduri. Nu trec dincolo de un sine personalizat, îngust, confecţionat de minte şi condiţionat de trecut.
***
În voi, ca şi în fiecare fiinţă umană, există o dimensiune a conştiinţei cu mult mai profundă decât gândul.
Este esenţa a cine sunteţi. Putem să o numim prezenţă, conştiinţă, conştiinţă necondiţionată. În învăţăturile vechi, este Cristos din interiorul vostru sau natura de Buddha.
***
Găsirea acestei dimensiuni vă eliberează pe voi şi lumea de toate suferinţele pe care vi le produceţi vouă înşivă şi celor din jur când micul-sine, creat de minte este tot ce ştiţi şi el vă conduce viaţa.
Iubire, bucurie, expansiune creatoare ca şi pacea interioară permanentă nu pot intra în viaţa voastră decât prin acea dimensiune necondiţionată a conştiinţei.
Dacă puteţi realiza, chiar dacă numai uneori, că tot ce vă trece prin minte sunt doar nişte gânduri, dacă puteţi privi ca un martor la reacţiile voastre tip, mental-emoţionale, atunci când au loc, atunci puteţi spune că acea dimensiune creşte în voi ca o conştiinţă în care se petrec toate gândurile şi emoţiile – spaţiul interior atemporal în care se desfăşoară conţinutul vieţii voastre.
Fluxul gândurilor are un impact enorm care poate uşor să vă tragă după el. Fiecare gând are pretenţia că este foarte important. Vrea să vă atragă atenţia cu totul.
Iată o nouă practică spirituală pentru voi : nu vă luaţi gândurile prea în serios.
***
Este foarte uşor ca oamenii să cadă în capcana închisorii conceptuale.
Mintea omenească, în dorinţa ei de a şti, înţelege şi controla, ia drept adevăruri părerile ei şi punctele ei de vedere.
Ea spune : aceasta este aşa cum este.
Trebuie să fii dincolo de gânduri ca să-ţi dai seama că oricum ai interpreta „viaţa ta” sau viaţa şi comportarea altcuiva, oricum ai judeca orice situaţie, nu este altceva decât un punct de vedere, una dintre multele perspective posibile. Nu este decât o grămadă de gânduri.
Realitatea este un tot unit, în care toate gândurile sunt interdependente, unde nimic nu există singur şi de sine stătător. Gândirea fragmentează realitatea – o taie în bucăţi conceptuale.
***
Mintea gânditoare este o uneltă folositoare şi puternică, dar este şi foarte limitatoare când îţi preia viaţa complet, când nu-ţi dai seama că ea este doar o mică parte, faţetă, a conştiinţei care de fapt eşti.
***
Înţelepciunea nu este un produs al gândului. Cunoaşterea profundă care este înţelepciunea apare prin simplul act de a acorda atenţia voastră completă cuiva sau asupra ceva.
Atenţia este inteligenţa primară, conştiinţa însăşi. Dizolvă barierele create de gândirea conceptuală şi odată cu aceasta vine şi recunoaşterea că nimic nu există în sine şi pentru sine.
Cel care percepe şi obiectul de perceput devin un câmp unitar de conştiinţă. Atenţia este vindecătorul separării.
***
Ori de câte ori sunteţi cufundaţi în gândirea compulsivă, evitaţi realitatea. Nu doriţi să fiţi unde sunteţi.
Aici. Acum.

Dogmele – religioase, politice, ştiinţifice – apar din credinţa eronată că gândul poate encapsula realitatea sau adevărul. Dogmele sunt închisori conceptuale colective. Şi lucru ciudat este că oamenii îşi iubesc celulele închisorii pentru că le dau senzaţia de siguranţă şi un sentiment fals că „eu ştiu”.
***
Nimic nu a produs atât de multă suferinţă umanităţii ca dogmele ei. Este adevărat că orice dogmă se prăbuşeşte mai devreme sau mai târziu, pentru că realitatea va dezvălui falsitatea ei; totuşi, dacă nu este percepută exact, corect, iluzia care stă la baza dogmei, ea va fi înlocuită cu alte dogme.
***
Care este iluzia? Identificarea cu gândirea.
***
Deştepterea spirituală este trezirea din visul gândirii.
***
Domeniul conştiinţei este cu mult mai vast decât poate gândul percepe. Când nu mai credeţi tot ce gândiţi, păşiţi dincolo de gândire şi vedeţi clar că cel care gândeşte nu sunteţi voi cei adevăraţi.
***
Mintea trăieşte o permanentă stare de „nu e deajuns” şi întotdeauna este flămândă de mai mult.
Când vă identificaţi cu mintea, vă plictidsiţi şi deveniţi neliniştiţi foarte repede. Plictiseala înseamnă că mintea este flămândă de mai mulţi stimuli, mai multă hrană pentru gânduri, şi foamea nu-i este satisfăcută.
Când vă plictisiţi, puteţi să vă sa-tisfaceţi foamea minţii răsfoind o revistă, chemând pe cineva la telefon, deschizând televizorul, navigând pe internet, mergând la cumpărături sau – şi aceasta este ceva obişnuit,transferând senzaţia de lipsă a minţii şi nevoia ei de tot mai mult corpului şi mulţumind-o ingerând mai multă mâncare.
***
Sau puteţi rămâne plictisiţi şi neliniştiţi şi să simţiţi cum e să fi plictisit şi neliniştit. Pe măsură ce aduceţi în conştiinţă senzaţia, deodată apare unspaţiu şi o linişte în jurul ei, fără să o modifice.
Mai puţin la început, dar pe măsură ce simţământul interior de spaţiu creşte, sentimentul de plictiseală va începe să descrească în intensitate şi semnificaţie.
Aşa că plictiseala vă poate învăţa şi ea ceva din cine sunteţi şi cine nu sunteţi.
***
Veţi descoperi că nu sunteţi „o persoană plictisită” ceea ce sunteţi de fapt. Plictiseala este pur şi simplu o mişcare de energie condiţionată din interiorul vostru. Şi nici o persoană furioasă, tristă, sau fricoasă nu sunteţi.
Plictiseala, furia, tristeţea sau frica nu sunt „ale voastre”, nu sunt ceva personal. Ele sunt condiţii ale minţii omeneşti. Ele vin şi pleacă.
***
Nimic din ceea ce vine şi pleacă nu este al vostru.
***
„ Sunt plictisit.” Cine ştie acest lucru? „ Sunt furios, trist, mi-e frică.”
Cine ştie aceasta?
Voi sunteţi cunoscătorul, şi nu condiţia care este experimentată.
Orice fel de lipsă simţită înseamnă că vă identificaţi cu mintea gânditoare. Înseamnă că nu vedeţi cealaltă fiinţă umană ci numai conceptul vostru despre acea fiinţă umană.
Reducerea unei fiinţe vii la un concept este deja o formă de violenţă.
***
Gândirea care nu-şi are rădăcinile în conştiinţă se auto alimentează şi funcţionează prost.
Deşteptăciunea lipsită de înţelepciune este extrem de periculoasă şi distructivă. Şi aceasta este starea curentă a umanităţii.
Amplificarea gândirii sub forma ştiinţei şi tehnologiei, deşi în sine nu este nici bună nici rea, a devenit şi ea distructivă pentru că deseori gândirea din care provine nu-şi are rădăcinile în conştiinţă.
***
Următorul pas în evoluţia omului este transcenderea gândurii. Aceasta este acum sarcina noastră urgentă. Nu înseamnă să nu mai gândim de loc, ci să nu fim complet identificaţi cu gândirea, posedaţi de gânduri.
***
Simţiţi energia corpului vostru interior. Şi imediat zgomotul mental se diminuează sau încetează. Simţiţi acesta în mâinile voastre, picioare, abdomen, piept. Simţiţi viaţa însăşi care sunteţi, viaţa care animează corpul.
***
Corpul astfel devine o uşă, aşa zisă, către o senzaţie mai adâncă de viaţă sub emoţiile fluctuante şi sub gândire.
***
Există o viaţă în voi pe care puteţi să o simţiţi cu întreaga voastră Fiinţă, nu numai cu capul. Fiecare celulă este vie în acel moment de prezenţă în care nu aveţi nevoie să gândiţi. Şi de fapt, în acea stare, dacă chiar este nevoie de gândire pentru scopuri practice, ea este acolo.
Mintea poate funcţiona, şi funcţionează minunat atunci când inteligenţa superioară care sunteţi o foloseşte şi se exprimă pe sine cu ajutorul ei.
***
Se poate să fi trecut cu vederea acele scurte perioade în care sunteţi „conştient fără să “gândiţi” şi care apar deja în mod natural şi spontan în viaţa voastră. Poate sunteţi ocupat de vreo activitate manuală, sau păşiţi prin cameră, sau aşteptaţi în aeroport, şi sunteţi atât de complet de prezent încât mentalul obişnuit cu gânduri se supune şi este înlocuit de acea prezenţă conştientă.
Sau poate vă surprinde privind cerul sau ascultând pe cineva fără să faceţi nici un comentariu interior. Percepţiile voastre devin limpezi precum cristalul, neântunecate de gânduri.
***
Toate acestea nu sunt semnificative pentru minte, pentru că are lucruri „mai importante” la care să se gândească. Şi pentru că nu se poate memora, iată de ce poate că s-a trecut cu vederea chiar dacă s-a întâmplat deja.
Adevărul este că acesta este cel mai important lucru care vi se poate întâmpla. Este începutul trecerii dele gândire la prezenţă conştientă.
***
Simţiţi-vă nestingheriţi de faptul că „nu ştiţi”. Astfel vă trece dincolo de minte pentru că mintea întotdeauna încearcă să extragă concluzii şi să interpreteze. Îi este frică să nu ştie.
Deci, când veţi fi nestingherit de faptul că nu ştiţi, aţi trecut deja dincolo de minte.
O cunoaştere mai profundă care nu este conceptuală apare atunci din această stare.
Creaţia artistică, sporturile, dansul, predatul la şcoală, activitatea de a sfătui –măiestria în orice domeniu implică faptul că mintea gânditoare nu mai este implicată de loc sau este pe locul doi. O forţă şi inteligenţă mai mare decât voi şi totuşi una în care vă manifestaţi ca esenţă preia conducerea.
Nu mai are loc un proces de luare de decizii; acţiunea corectă se petrece spontan, şi nu „voi” o faceţi. Să ştii să-ţi stăpâneşti viaţa este opusul controlului.
Vă aliniaţi cu conştiinţa cea mare.
Ea acţionează, vorbeşte, face toată munca.
***
Un moment în care vă paşte un pericol poate produce o încetare temporară a fluxului gândirii şi astfel puteti avea gustul a ceea ce înseamnă să fii prezent, alert, conştient.
***
Adevărul este cu mult mai cuprinzător decât poate mintea să înţeleagă vreodată. Nici un gând nu poate cuprinde Adevărul ca într-o capsulă. Cel mult poate să-l indice. De exemplu, poate spune : „ toate lucrurile sunt unul singur, intrinsec.” Acesta este doar o indicare, nu o explicaţie. Înţelegerea acestor cuvinte înseamnă că se simte adânc în voi adevărul către care ele arată (cu degetul).
Trimiteți un comentariu