FORMAREA PERCEPTIILOR

Cine ce vede!?

Cinci niveluri stabile de procesare ale creierului. Aceasta este tocmai ce ati facut pentru a „vedea” fiecare din aceste litere. Nu este vorba doar de faptul ca ochii au trimis catre „voi” niste imagini continând fiecare litera. Creierul vostru a procesat informatiile vizuale trimise catre el de ochi pentru a construi aceste litere. Realizeaza acest lucru spargând, reducând impulsurile care ajung la el la forme de baza, la culori si tipare de baza. Apoi, începe actiunea de potrivire a tiparelor cu amintirile despre lucruri similare stocate deja, asociind acestea cu emotiile si însemnatatea evenimentelor, legându-le pe toate la un loc într-o singura fotografie ce integreaza totul si pe care o trimite lobului frontal de 40 de ori pe secunda. Asa este. Noi nici macar nu vedem în mod continuu, ci este un fel de film alcatuit din fotograme ce se deruleaza fulgerator, dar si cu intermitente.

Aceasta înseamna ca tot ceea ce vedeti este pictat de creierul vostru. El picteaza fiecare frunza a fiecarui copac pe care îl vedeti. Picteaza conectându-se cu amintirile sau retelele neuronale ce contin informatii despre frunza, culoare, marime, forma, punând toate acestea cumva la un loc. Pare foarte scandalos si contrar felului în care ne învârtim prin lume. Cum au ajuns neurofiziologii la aceasta schema?

Dovada ca, de fapt, nu ochii percep, ci creierul, este demonstrata si la un nivel mai putin dramatic: locul unde nervul optic trece prin globul ocular înspre creier, nu are receptori vizuali. Prin urmare, ne-am astepta ca, daca închidem un ochi, sa vedem un punct negru în centru. Dar nu se întâmpla asa. Si aceasta pentru ca nu ochiul picteaza tabloul, ci creierul.

Mai multe informatii...

Oamenii de stiinta au descoperit ca daca masoara din punct de vedere electric ceea ce iese din creierul unei persoane (folosind RMN sau scannere PET, de exemplu) atunci când priveste un obiect si apoi când doar îsi imagineaza acel obiect, în ambele cazuri sunt active aceleasi zone ale creierului. Închiderea ochilor si vizualizarea obiectului, produce aceleasi tipare ale creierului ca si privirea acelui obiect.

Creierul nu numai ca nu distinge între ceea ce vede în mediul înconjurator si ceea ce-si imagineaza, dar se pare ca nu stie nici diferenta dintre actiunea în sine facuta si actiunea vizualizata. Acest fapt a fost descoperit pentru prima data în anii ’30, de Edmund Jacobson, M.D. (creatorul Tehnicii de Relaxare Progresiva pentru reducerea stresului). Când dr. Jacobson a rugat subiectii sa vizualizeze actiuni fizice, a descoperit miscari foarte subtile musculare care corespundeau cu miscarile muschilor care ar fi fost implicati în activitatea respectiva. Aceasta informatie a fost foarte bine folosita de multi sportivi, în lumea întreaga.

Adevarul despre perceptie

Perceptia este un proces complex, cu multe fatete, care începe atunci când neuronii receptori capteaza o informatie din mediul înconjurator si o trimit, sub forma impulsurilor electrice, creierului. Ca toate fiintele vii, receptorii nostri sunt limitati. Nu putem vedea lumina infrarosie, nu putem simti câmpurile electromagnetice asa cum fac pasarile (folosind aceste informatii pentru a naviga). Cu toate acestea, cantitatea de informatii care vine prin cele cinci simturi este uluitoare – undeva în jurul a 400 de miliarde de biti pe secunda.

Evident, nu privim si nu procesam constient nimic din toata aceasta cantitate. Cercetatorii spun ca numai aproximativ 2000 de biti trec prin constiinta noastra. Asa ca, în timp ce creierul trece la treaba „încercând sa creeze pentru noi o poveste despre lume”, dupa cum spune dr. Andrew Newberg, „trebuie sa si scape de o multime de informatii”.

De exemplu, în timp ce cititi aceste cuvinte, chiar daca simturile voastre receptioneaza temperatura din camera, senzatia corpului vostru aflat pe scaun, textura hainelor la nivelul pielii voastre, zgomotul frigiderului si mirosul samponului pe care l-ati folosit, sunteti mai degraba inconstienti de toate acestea în timp ce va concentrati asupra cuvintelor cartii. Dr. Newberg continua:

„Creierul trebuie sa vada si sa sorteze o cantitate enorma de informatii care este inimaginabila pentru noi. Realizeaza aceasta inhibând alte lucruri, prin oprirea anumitor raspunsuri si a anumitor informatii neuronale de a ajunge în constiinta noastra. Si, facând astfel, noi ignoram chiar scaunul pe care stam. Aceasta este scoaterea din monitor a cunoscutului. Apoi se elimina necunoscutul...

Daca vedem ceva ce creierul nu poate identifica, ne agatam de ceva similar. (Nu este o veverita... dar e ceva similar cu ea) Daca nu gasim nimic apropiat sau daca e ceva ce stim ca nu este real, dam la o parte spunând probabil ca mi-am imaginat doar.”

Asa ca, de fapt, noi nu percepem realitatea, noi vedem imaginea realitatii pe care creierul nostru a construit-o pe baza imputurilor senzoriale si a nenumaratelor asocieri extrase din vasta retea neuronala a creierului. „Depinde de experientele pe care le-ati avut si felul în care procesati informatia, ceea ce creeaza, cu adevarat, lumea voastra vizuala... Pâna la urma, creierul este ceea ce percepe realitatea si ceea ce creeaza reprezentarea noastra despre lume”, afirma dr. Newberg.

Emotii si Perceptii

Cercetarile doctoritei Pert la Institutele Nationale de Sanatate (National Institutes of Health) sugereaza ca nu numai ceea ce credem este real, dar si felul în care simtim despre ceea ce simturile noastre percep, ceea ce determina daca si felul în care vom percepe. Ea spune: „Emotiile noastre decid ce merita atentia noastra... Decizia despre ce devine gând ivit din constiinta si ce ramâne un gând nedigerat, un tipar ramas îngropat adânc în corp, este mediata de receptori.”

Dupa cum spune Joe Dispenza: „Emotiile sunt menite sa stimuleze chimic ceva în memoria pe termen lung. De aceea le avem.” Emotiile noastre sunt legate/conectate la un nivel inferior al procesarii vizuale, undeva în apropierea primului pas. Acest lucru are un sens din punct de vedere al evolutionismului. Daca mergând pe poteca apare în fata ta un tigru, vei procesa aceasta imagine si vei începe sa fugi înainte de a întelege de ce.

400 de miliarde de biti pe secunda! Chiar si daca eliminam lucrurile care sunt nereale (martienii) si pe cele care sunt „irelevante”(mirosul samponului), tot ramân o multime de biti. Emotiile dau acestora greutatea si importanta lor relativa. Ele sunt scurtatura catre perceptie. Ele ne ofera si capacitatea unica de a nu vedea ceea ce nu vrem sa vedem. 

extras din cartea "What the Bleep Do We Know?! – Ce naiba stim noi, de fapt?"