miercuri, 27 aprilie 2011

MISTERUL SINCRONICITATII

Pisica lui Schrodinger si incertitudinea cuantica



Pe cand aveam vreo patru ani, parintii mei mi-au daruit, de Craciun, un “Jack‑in‑the Box” (NT: cutiuta cu surprize; este o jucarie constituita dintr-o cutie, cu o manivela. Cand se rasuceste manivela, ea canta o melodie, adesea "Pop Goes the Weasel". La sfarsitul melodiei, capacul se deschide si apare un mascarici). Imi placea la nebunie. As fi stat ore intregi sa invart manivela, ca sa ascult melodia. La nota finala, capacul se deschidea si aparea Jack, cu micuta lui palarie de clovn. Titlul acestui articol l-am dat in onoarea acelei cutiute cu surprize. Eu cred ca sincronicitatile seamana foarte mult cu ea. Ei bine, poate ca seamana mai mult cu o combinatie intre cutiuta cu surprize si pisica lui Schrodinger.
Cei care nu sunt niste adepti infocati ai fizicii cuantice s-ar putea sa nu recunoasca prietena-felina a lui Schrodinger. Pisica nu a existat niciodata in realitate, ea fiind doar o plasmuire a imaginatiei lui  Schrodinger. Pe vremea aceea, el se lupta cu una dintre numeroasele ciudatenii ale teoriei cuantice – incertitudinea. In ceea ce priveste mecanica cuantica, problema este ca nu poti prezice niciodata nimic cu certitudine. Nu exista decat probabilitatea ca ceva sa se poata intampla sau nu. De fapt, acest lucru l-a pus in incurcatura si pe Einstein, care remarca cu sarcasm: “Dumnezeu nu joaca zaruri”!
In incercarea sa de a explica inexplicabilul, Schrodinger a nascocit o cutie imaginara. In fizica cuantica, o multime de lucruri sunt imaginare, cata vreme nu exista nicio posibilitate de a vedea ceva atat de mic.
Oricum, sa ne imaginam ca o pisica se afla intr-o cutie inchisa etans, in care se introduce hrana otravita. Folosind modelul cuantic, nu putem prezice daca, dupa un timp, pisica este moarta sau vie. Doar atunci cand deschidem cutia si privim inauntru, toate probabilitatile se naruie in fata unei singure realitati – o pisica vie sau moarta.
Nu stiu de ce Schrodinger a ales un exemplu legat de viata si moarte. De ce n-o fi pus un ghem din iarba matelor, ca sa vada daca pisica se joaca sau nu cu el? Din cate stiu eu, nimeni nu i-a pus vreodata aceasta intrebare, deci, cred ca nu vom sti niciodata.
Dar, fiindca am abordat acest subiect, puteti observa ca mintea lui Schrodinger, asemenea mintii voastre sau mintii mele, este ea insasi un fel de cutie a lui Schrodinger. Adica, probabil ca erau sute de posibilitati care se invarteau prin mintea sa subconstienta. O pisica intr-o cutie; un catel intr-o cutie; sau, poate, o broasca testoasa intr-o cutie! Poate ca experimentul sa fi fost legat de observatia daca mica jivina dormea sau era treaza. Mult mai dragut, cred eu, decat sa vezi daca traieste sau nu.
Oricum, gandirea este cam la fel. Nu putem prevedea ceea ce va produce mintea noastra, pana cand acel ceva nu apare! Ati observat acest lucru in legatura cu mintea voastra? Gandurile pot fi extrem de imprevizibile, intr-o oarecare masura datorita faptului ca gandul insusi este un eveniment cuantic.
Iar evenimentele cuantice sunt, intr-adevar, ceva foarte mic. De fapt, pentru a intra sub incidenta legilor mecanicii cuantice, ceva trebuie sa fie mai mic decat o sutime dintr-un inci (1 inci = 2.54 cm).
Obiectele atat de mici, cum ar fi particulele atomice s.a.m.d., au o masa (greutate) atat de mica, incat nu sunt influentate de forta gravitatiei, cum sunt obiectele mai mari decat o sutime dintr-un inci.
O scurta privire asupra neuropsihologiei ne arata ca atat neurotransmitatorii , cat si neuropeptidele se simt in largul lor in interiorul campului cuantic. Aceste creaturi moleculare raspund de gandire si sentimente, gazduind, totodata, si alte functii biologice. Si, ia ghiciti, voi nu puteti prevedea ceea ce vor face ele. Nu puteti decat sa va hazardati sa ghiciti.
Exista posibilitati infinite in privinta directiei pe care o va lua gandul. Doar atunci cand el apare in constiinta noastra, putem spune cu certitudine incotro se indreapta. Pana atunci, totul este incert. Nu exista nicio certitudine.
Haideti sa revenim la teoria sincronicitatilor gen Jack‑in‑the‑Box. Invartiti si tot invartiti si, dintr-o data, din cutie apare Jack.
Este o metafora foarte ciudata, trebuie sa admit, sa spui ca psihicul nostru este precum o cutie muzicala, dar se pot face anumite paralelisme. Atunci cand ceva incepe sa se rasuceasca in psihicul nostru, ceva care dispune de o imensa energie emotionala, se pot intampla lucruri interesante. Iar daca rasucim (cream energie) suficient de mult, apare ceva. Acum, acest “ceva” poate lua multe forme. Uneori acest ceva ne este cunoscut, alteori ne poate surprinde.
De exemplu, daca suntem furiosi, putem tipa, sau putem lovi ceva sau pe cineva, sau putem pastra in noi aceasta furie. Insa, aceasta energie trebuie sa se duca undeva. Energia nu poate fi distrusa. Ea, pur si simplu, isi schimba forma.
Daca energia voastra mentala/emotionala este destul de puternica, ea poate influenta mediul exterior. Eu cred ca asa apar sincronicitatile.
Pe la douazeci de ani, eram deja bine asezat pe calea mea spirituala si devenisem un vegetarian convins. Odata, am mers la restaurant cu prietenii, unde am comandat o salata vegetariana “iluminata spiritual” si apa cu lamaie. Dar, problema era ca eram lihnit dupa proteine. Imi amintesc ca, in mintea mea, am schimbat comanda, in timp ce chelnerita plecase sa aduca puiul comandat de prietenii mei. In realitate, am auzit o voce tipand in capul meu: “Nu-l asculta pe vegetarianul asta nebun! Eu vreau cheeseburger cu cartofi prajiti”. Dar nu am spus nimic cu glas tare. Cand chelnerita s-a intors cu comenzile noastre, mi-a pus in fata un burgher si cartofi prajiti. Prietenii mei erau contrariati. Ei si-au amintit cu certitudine ca eu comandasem o salata vegetariana. Chelnerita a negat, neincrezatoare: “Puteam sa jur ca ati cerut un cheeseburger”, a spus ea. “E in regula”, i-am raspuns si a fost cea mai buna mancare pe care o mancasem de luni de zile.
Acesta este un exemplu bizar de sincronicitate, dar are toate elementele necesare. Fusese emisa o mare cantitate de energie mentala/emotionala in psihicul meu. Intr-un fel sau altul, chelnerita se “acordase” la dorinta mea reala pe care o ascundeam atat de prietenii mei, cat si de mine insumi. Cand ea s-a intors cu comanda noastra, Jack a tasnit afara din cutie, iar ea mi-a pus in fata obiectul dorintei mele. Iata mecanica cuantica in actiune!
Eu presupun ca noi toti cream sincronicitati in jurul nostru, chiar daca suntem sau nu constienti de acest lucru.
Motivul pentru care am scris acest articol este credinta mea ca, in viitor, vom experimenta tot mai multe sincronicitati, atat la nivel individual, cat si colectiv. Si cred ca este util sa recunoastem faptul ca sincronicitatile sunt functii ale constiintei. Ele traiesc in lumea launtrica, acolo unde mintea intalneste materia, si sunt indicatori ai puterii pe care o purtam in noi.
Provocarea este cum sa interpretam corect sincronicitatile.


Realitate si iluzie


Toate acestea ma duc la o alta observatie in privinta sincronicitatilor. Ele nu inseamna, in mod obligatoriu, ceea ce credem noi. Ele sunt, pur si simplu, evenimente paralele. Ceva s-a petrecut in lumea exterioara, ceva ce este asemanator cu ceva din lumea noastra launtrica. Ele sunt o semnatura, un semn ca ceva profund s-a miscat in psihicul nostru.
Cunosteam o femeie care a interpretat in mod gresit o sincronicitate si s-a trezit abandonata in mijlocul desertului. Pe atunci, ea era profund interesata de OZN-uri si tanjea sa fie preluata de “nava-mama”.  Saptamani intregi, ea a avut tot felul de fantezii in care se ducea in desert, de unde putea fi preluata la bordul unei farfurii zburatoare. Cred ca tocmai se vorbea despre marturiile privind prezenta OZN-urilor, fapt care i-a alimentat fantezia. Oricum, intr-o noapte, in timp ce trimitea rugaciunile sale arzatoare acasa, ”in Pleiade”, o stea cazatoare a lasat o dara luminoasa pe cer. Ea „a stiut” ca acesta era un mesaj de la fratii si surorile sale stelare, care veneau sa o ia acasa.  
Unii ar putea chiar sa considere experienta sa drept un semn, dar, dupa mintea mea, semnele apar de la sine, fara vreo corespondenta mentala. Cu alte cuvinte, ea trimisese deja o rugaciune fierbinte catre univers atunci cand dara luminoasa aparuse pe cer. Meteoritul aparuse simultan cu activitatea sa mentala. Acest lucru i-a dat aspectul unei sincronicitati. Ea si-a parasit serviciul si si-a vandut lucrurile. Nu si-a pastrat decat cateva haine si Fordul Pinto. Apoi, a condus din Carolina de Nord, pana in New Mexico, unde a asteptat marea intalnire. Insa, nava mama nu s-a aratat niciodata. Cred ca a asteptat timp de vreo cateva saptamani, pana cand a ramas fara mancare, apa si bani. S-a intors acasa daramata, fara slujba si facandu-i pe prietenii sai sa creada ca a luat-o razna.
Ea si-a interpretat gresit sincronicitatea. Asta nu inseamna ca a inteles acest lucru. Iar eu cred ca acesta este pericolul cu aceste creaturi ciudate ale mintii noastre. Nu trebuie sa ne grabim sa tragem concluzii privind sensul lor, chiar daca le resimtim foarte puternic.
Lucrurile sunt si mai complexe, fiindca, uneori, sincronicitatile sunt cu adevarat mesaje transmise de sinele nostru launtric. In acele momente, ele sunt precum un deget al destinului si multe lucruri importante depind de alegerea noastra de a tine, sau nu, seama de ele.
Deci, la ce ne folosesc toate acestea? Cum ne-am putea descurca cu sincronicitatile, atunci cand apar si cum am putea intelege ce inseamna ele?
Ei bine, pentru incepatori, intelegerea depinde de persoana care percepe. Creierele noastre interpreteaza incontinuu evenimente si creeaza semnificatii, chiar si acolo unde acestea nu exista. Este ceea ce face creierul – cel putin, partea care gandeste.
Intrucat am avut de a face cu sincronicitatile, deja de multi ani, eu cred ca ele nu au neaparat o semnificatie. Semnificatia, daca exista vreuna, apare din modul in care le interpretam. Am ajuns sa le consider mai mult ca pe niste semne de exclamatie. Ele sunt un semn care indica faptul ca se petrece ceva important in subconstient. De aceea, atunci cand intalnesc o sincronicitate, eu imi focalizez atentia in interior. Caut sa descopar ce anume “se misca” in propriul meu univers psihic. Si, personal, cred ca aceasta introspectie este mult mai plina de resurse, decat incercarea de a pricepe ce inseamna sincronicitatea in sine.
Sincronicitatile seamana putin cu ornitorincii care se joaca in apele australiene. Aceste mici si dragalase animalute marsupiale fac parte din doua specii diferite. Ele au cozile plate, precum castorii si au blana. Au sange cald, ca mamiferele, dar fac oua, precum reptilele. In mod straniu, sunt rezultatul combinarii a doua lumi biologice diferite – reptiliana si mamifera. Tot asa, sincronicitatile sunt si ele un rezultat al combinarii a doua lumi – lumea gandurilor si emotiilor noastre si lumea evenimentelor exterioare.
Acum, in secolul al XXI-lea, campurile fizicii cuantice, biologia si psihologia dezvaluie un teritoriu interior uluitor. S-a descoperit ca psihologia noastra ne reflecta biologia si incertitudinea cuantica a radacinilor noastre subatomice.
Mintile, gandurile si sentimentele noastre sunt plamadite din praf de stele. Si nu vreau neaparat sa ma exprim poetic. Nenumaratele particule subatomice, care se rotesc aleatoriu in supa cuantica a universului s-au nascut dintr-un inceput incandescent, pe care noi nu putem decat sa ni-l imaginam. Mintea si materia au fost turnate impreuna, in turnatoria cosmosului, in moduri pe care abia acum incepem sa le intelegem. Pentru cei care doresc sa patrunda in esenta misterelor mintii si materiei, sincronicitatile sunt aur curat. Ele va vor dezvalui ceea ce veti reusi sa descoperiti. Dar, fara tagada, este vorba de aur curat.

TOM KENYON 

Trimiteți un comentariu