vineri, 26 iulie 2013

De ce esueaza relatiile?








Când relaţiile umane de dragoste eşuează (relaţiile niciodată nu eşuează cu adevărat, decât în sensul strict omenesc, adică ele nu produc ceea ce vreţi voi să producă), ele eşuează pentru că s-a intrat in aceste relaţii din motivaţii greşite.

“Greşit” este desigur un termen relativ, însemnând ceva ce este măsurat ca opus la ceea ce este “Corect” – orice ar fi acesta!

Relaţiile eşuează – se schimbă cel mai adesea – când se intră în ele din motive care nu sunt în totalitate benefice pentru supravieţuirea lor, sau care nu le favorizează.

Majoritatea oamenilor intră într-o relaţie, gândindu-se mai degrabă la ceea ce pot să obţină din ea, decât la ceea ce aduc ei în ea.

Scopul unei relaţii este de a decide ce parte din tine ai vrea “să se arate”, nu ce parte din celălalt ai putea să capturezi şi să păstrezi.

Există un singur scop pentru o relaţie – de fapt pentru toată viaţa:

  • să fii şi să decizi cine eşti cu adevărat.

E foarte romantic să spui că tu erai “un nimic” până când nu a apărut o anumită persoană, dar aceasta nu este adevărat.  Ba, chiar mai rău, aruncă asupra acestei persoane o povară incredibilă de a fi ceea ce el sau ea nu este cu adevărat.  Nevrând “să te dezamăgească”, ei încearcă din răsputeri să fie şi să facă nişte lucruri până când nu mai pot.

Nu mai pot să se încadreze în imaginea pe care tu ai construit-o despre ei, nu mai pot să rămână în rolurile pe care tu le-ai dat să le joace şi, astfel, creşte resentimentul şi urmează mânia. În cele din urmă, pentru a se salva pe ei înşişi (cât şi relaţia), aceste persoane încep să-şi ceară înapoi adevărata lor faţă, acţionând tot mai mult în concordanţă cu cine sunt ei cu adevărat.

Din acest moment, tu spui că ei “s-au schimbat”.
E foarte romantic să spui că, din clipa în care a intrat cineva special în viaţa ta, te simţi desăvârşit.

Scopul unei relaţii
  • nu este de a avea o altă persoană care să te desăvârşească,
  • ci de a avea pe cineva cu care să împărtăşeşti desăvârşirea ta.

In asta constă paradoxul relaţiilor umane:

Nu ai nevoie de o anumită persoană pentru ca tu să trăieşti pe deplin experienţa lui cine eşti şi… fără o altă persoană, tu nu eşti nimic.

Acestea sunt misterul, cât şi minunea – atât frustarea, cât şi bucuria experienţei umane.

E nevoie de o înţelegere profundă şi de o voinţă totală de a trăi în interiorul acestui paradox într-un mod care să aibă sens.  Observ că foarte puţini oameni o fac.

De-a lungul anilor în care se formează o relaţie, voi intraţi în ea plini de nerăbdare, de energie sexuală, cu o inimă larg deschisă şi cu un suflet plin de bucurie şi de zel.  Undeva între vârsta de 40 până la 60 de ani (iar pentru unii e mai degrabă la începutul acestei perioade), aţi abandonat toate visurile voastre măreţe, aţi pus deoparte speranţele cele mai înalte şi v-aţi mulţumit cu mai puţin sau cu aproape nimic.

Problema e atât de simplă, atât de elementară şi totuşi atât de tragic de prost înţeleasă:

  • Cele mai mari vise ale voastre, cele mai înalte idealuri, cele mai dragi speranţe sunt legate de persoana iubită, mai degrabă decât de sinele vostru iubit.

  • Testul relaţiei voastre este legat de cât de bine s-a încadrat celălalt în idealul vostru şi de cât de mult v-aţi ridicat voi la idealul lui sau al ei.

  • Totuşi,
  • Singurul test adevărat este cât de bine v-aţi ridicat voi la idealul vostru.

  • Relaţiile eşuează când le vedeţi ca pe cea mai înaltă ocazie a vieţii de a crea şi a produce experienţa celei mai înalte conceptualizări a celuilalt.

  • Lăsaţi-o pe cealaltă persoană din interiorul relaţiei să-şi facă griji legate de sine – ce face, ce este şi ce are sinele; ce vrea, cere şi dă sinele;
  • Ce caută, creează şi trăieşte ca experienţă sinele – şi întreaga relaţie va servi în mod magnific atât scopului ei, cât şi participanţilor la ea!

  • Lăsaţi fiecare persoană din interiorul relaţiei să-şi facă griji, nu în legătură cu celălalt, ci numai, numai, numai în legătură cu propriul sine.

  • Aceasta pare a fi o învăţătură ciudată, deoarece vi s-a spus că, într-o relaţie de cea mai înaltă calitate, îţi faci griji numai pentru celălalt.

  • O relaţie eşuează din cauza concentrării voastre asupra celuilalt – a obsesiei voastre pentru celălalt.

  • Cum este celălalt? Ce face celălalt? Ce are celălalt? Ce spune celălalt? Ce vrea? Ce cere? Ce gândeşte? Ce spera? Ce plănuieşte?

Nu contează ce gândeşte, speră, plănuieşte celălalt.

Singurul lucru care contează este ce eşti tu faţă de toate aceste lucruri.

Cea mai iubitoare persoană e cea care se centrează în jurul propriului sine.  Dacă nu poţi să-ţi iubeşti propriul sine, nu poţi să-l iubeşti pe celălalt.

Mulţi oameni fac greşeala de a căuta dragostea de sine prin dragostea pentru celălalt.  Pierderea sinelui într-o relaţie este cea care provoacă mare parte din amărăciune într-un cuplu.

Doi oameni se unesc într-un parteneriat sperând că întregul va fi mai mare decât suma părţilor şi descoperă că este mai mic.  Ei se simt mai puţin decât când erau singuri.
Mai puţin capabili, mai puţin îndemânatici, totul e mai puţin incitant, mai puţin atrăgător, mai puţin vesel, mai puţin mulţumitor.  Deoarece ei realmente sunt “mai puţin”, au Renunţat la mare parte din ceea ce sunt pentru A Fi – şi A Rămâne – în relaţie.

Nu s-a dorit niciodată ca relaţiile să fie înţelese în acest mod. Şi, totuşi, în felul acesta sunt ele trăite ca experienţă de către mai mulţi oameni decât ţi-ai putea închipui vreodată.

·        Dacă doreşti garanţii în viaţă, atunci nu doreşti viaţa.
·        Doreşti repetiţii pentru un scenariu care a fost deja scris.

Prin natura ei, viaţa nu poate să dea garanţii, pentru ca asta ar contracara întregul ei scop.

Într-o relaţie vor fi provocări şi momente destul de grele.  Nu încerca să le eviţi!  Consideră-le ocazii splendide pentru a îndeplini ceea ce te-a făcut să intri în relaţie – şi în viaţă.


Neale Donald Walsh
Trimiteți un comentariu