sâmbătă, 24 decembrie 2011

Sarbatori fericite !


Istoria Craciunului


Peste tot in lume, oamenii sarbatoresc Craciunul. Aceasta sarbatoare sfanta are loc de mai bine de 2000 de ani, cu propriile traditii sau cu altele, imprumutate. Multe dintre acestea au aparut insa cu mult inainte de nasterea lui Isus.

Craciunul se serbeaza de mai bine de 4000 de ani, cu multe secole in inaintea nasterii lui Isus Cristos. Cele 12 zile ale Craciunului, aprinderea luminarilor, oferirea cadourilor, paradele, colindatorii din casa in casa, mesele de sarbatoare si procesiunile religioase au "radacinile" departe in timp, de la mesopotamieni.


Multe din aceste traditii au inceput cu celebrarea mesopotamiana a Anului Nou. Mesopotamienii credeau in existenta mai multor zei si a celui care-i conducea - Marduk. In fiecare an, la sosirea iernii se credea ca Marduk purta razboi cu fortele raului, si avea nevoie de sustinatori - mesopotamienii serbind astfel Zagmuk, pentru ultimele 12 zile ale anului. Regele mesopotamian trebuia sa jure credinta zeului Marduk si sa moara pina la sfirsitul anului, alaturindu-se astfel zeului si oferindu-i ajutor ca sa cistige razboiul. In haine regesti era insa imbracat un criminal de rind si sacrificat in locul regelui.

Persienii si Babilonienii aveau o sarbatoare asemanatoare, numita Sacaea, aceasta incluzind si o parte in care rolurile erau inversate: sclavii deveneau stapini, iar acestia sclavi.

Primii europeni credeau in spirite, vrajitoare, stafii si spiridusi. Cind se apropia Solstitiul de iarna, cu nopti lungi si zile scurte, oamenii se temeau ca Soarele nu se va mai intoarce si tineau serbari si ritualuri inchinate acestuia, implorindu-l sa revina.

In Scandinavia, pe timpul iernii, Soarele disparea pentru multe zile. Dupa 35 de zile cercetasi erau trimisi in munti sa vada cind va apare acesta, iar la aflarea vestilor bune se sarbatoarea Yuletide, cu ruguri uriase aprinse si uneori cu crengile copacilor impodobite cu mere, care sa reaminteasca de revenirea primaverii si a verii.

Grecii antici aveau o sarbatoare similara cu Zagmuk/Sacaea inchinata zeului Kronos care purta razboi cu Zeus si Titanii lui.

Romanii isi sarbatoreau pe zeul Saturn, sarbatoarea se numea Saturnalia si tinea de la mijlocul lunii Decembrie pina pe 1 Ianuarie. Sarbatoarea includea carnavaluri pe strazi, mese festive, vizite la prieteni si schimburi de cadouri aducatoare de noroc. Romanii isi impodobeau casele cu ghirlande din laur si brad in care aprindeau lumanari, iar stapanii si sclavii isi inversau rolurile.

Saturnalia romanilor era o sarbatoare a bucuriei, dar crestinii au considerat-o paganism pentru ca onora un zeu pagin. Primii crestini au vrut ca nasterea Pruncului Isus sa fie o sarbatoarea religioasa solemna, nu una plina de excese, pagana, precum Saturnalia.

Pe masura ce crestinismul cistiga teritoriu, biserica era alarmata de faptul ca cei convertiti continuau sa serbeze Saturnalia. Desi initial a incercat sa interzica aceasta sarbatoare pagana, biserica a decis ca aceasta sa fie schimbata si inchinata nasterii Pruncului Sfant, fiul lui Dumnezeu.



Unele surse sustin ca sarbatoarea Craciunului a aparut ca o competitie a sarbatorii pagane Saturnalia in luna Decembrie. Ziua de 25 Decembrie nu era sfanta doar pentru romani, dar si pentru persieni, a caror religie - mithraism era la competitie cu crestinismul. Pina la urma insa, biserica crestina a reusit sa preia entuziasmul, luminile si cadourile de la Saturnalia pentru sarbatoarea Craciunului.

Ziua in care s-a nascut pruncul Isus nu se stie cu precizie. Desi era sarbatorita pina in anul 98 AD, din 137 AD, din ordinul cardinalului Romei a devenit sarbatoare solemna. Din 350 AD s-a decis ca aceasta sarbatoare sa aiba loc pe 25 Decembrie.


Povestea nasterii Pruncului Sfant

In vremea Imperiului Roman condus de imparatul Cezar Augustus, si a Israelului guvernat de regele Irod, in Nazareth traia un timplar pe nume Iosif si o tinara virgina Maria, care avea sa-i devina mai tarziu sotie. Maria ii povesti intr-o zi lui Josif ca a fost vizitata de un inger ce i-a spus ca ea este cea aleasa sa dea nastere Fiului lui Dumnezeu, pe care avea sa-l numeasca Isus.

Intr-o zi imparatul a trimis instiintare ca toti oamenii sa se reintoarca in orasul natal pentru a fi inregistrati pentru o noua taxa. Desi Maria era insarcinata si statea sa nasca, a parasit impreuna cu Iosif Nazareth si s-au indreptat spre orasul Bethlehem. Calatoria a durat multe zile si se puteau odihni doar noaptea.

Cind au ajuns in Bethlehem era deja noapte, iar hanurile erau ocupate de calatori veniti din toate colturile tarii, pentru inregistrare. Unul dintre hangii insa, vazind ca Maria statea sa nasca i-a sfatuit sa innopteze in una din cavernele sapate in dealurile din apropiere, in care ciobanii poposeau cu vacile si oile. Iosif si Maria au plecat spre acele dealuri si au gasit o iesle intr-una din aceste caverne. Josif a curatat-o si a intins pat din fin proaspat, iar dintr-o troaca curatata si umpluta cu fin a facut un patut. Noaptea urmatoare Maria a nascut un fiu pe care l-a numit Isus, asa cum ii spusese ingerul.

In noaptea in care s-a nascut Isus, o stea mare a aparut deasupra Bethlehemului, vizibila de la departare. Ciobanii ce se ingrijeau de turmele de oi in cimp s-au speriat si au vrut sa o ia la fuga cind un inger le-a aparut deodata in fata ochilor. Dar acesta le-a spus:  "Nu va temeti: caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi in cetatea lui David, vi s'a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul. Iata semnul, dupa care-L veti cunoste: veti gasi un prunc infasat in scutece si culcat intr-o iesle".

Si deodata cerul s-a umplut de ingeri laudand pe Dumnezeu si zicind: "Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte, si pace pe pamint intre oamenii placuti Lui." Dupa plecarea ingerilor, ciobanii s-au indreptat spre Bethlehem si l-au gasit pe pruncul Isus caruia i s-au inchinat.

La rasarit de Ierusalim traiau trei regi (crai): Caspar - regele Tarsusului, Melchior - liderul Arabiei si Balthazar - regele Etiopiei, iar cind fiecare a vazut steaua stralucitoare deasupra Bethlehemului a plecat spre ea. Oamenii cred ca cei trei Crai de la Rasarit au calatorit 12 zile dupa nasterea lui Isus, calauziti de steaua stralucitoare, si au ajuns in Bethlehem in cea de a 12-a noapte, cunoscuta si sub numele de Epifania. Aflandu-l pe Isus in iesle, cei trei Crai i s-au inchinat si i-au pus in fata daruri: aur, tamiie si mir. Dupa o noapte petrecuta in caverna s-au reintors in propria tara sa dea de veste de nasterea Mantuitorului.

Astazi familii din toata lumea sarbatoresc nasterea lui Isus Cristos pe 25 Decembrie, dar in multe tari sarbatoarea incepe inainte de ziua de Craciun si se incheie abia in cea de a 12-a noapte.

Sursa : Aici 


 Istoria bradului de Craciun

De ce decoram bradul de Craciun? Obiceiul provine probabil de la egipteni, care isi ornau casele cu frunze de palmier in ziua solstitiului de iarna. Obiceiul a fost preluat de romani, care au folosit, in locul palmierului, brazii.

Dar povestea incepe cu adevarat prin secolul al VII-lea, cand un calugar din Devonshire a venit in Germania pentru a raspandi cuvantul Domnului. Legenda spune ca s-a folosit de forma triunghiulara a bradului pentru a simboliza sfanta treime. In Europa secolului al XII-lea, cu ocazia Craciunului, bradul era atarnat de tavan cu varful in jos!

Se pare ca bradul a fost decorat pentru prima data la Riga in 1510. La inceputul secolului al XVI-lea, Martin Luther a decorat bradul cu lumanari, pentru a le sugera copiilor sai sclipirea stelelor de pe cer.

La mijlocul secolului al XVI-lea, apar in Germania primele targuri specializate in vanzarea de cadouri, de obicei mancare sau obiecte de folosinta practica.

Figurile modelate de brutari din paine, care apoi erau agatate in brad ca ornamente, aveau mare trecere. Se pastreaza in acest sens marturia unui vizitator al orasului Strasbourg in 1601.
El descrie brazi decorati cu astfel de figurine, cu acadele si ornamente din hartie colorata. Incarcatura biblica atribuia bradului astfel impodobit simbolul pomului paradisului, al belsugului, al cunoasterii si al inocentei.

Beteala a fost inventata in Germania pe la 1610. In acea vreme nu era numai argintie, era chiar din argint! Au fost inventate masini pentru obtinerea unor folii subtiri.
Argintul era durabil insa oxida repede, astfel ca au fost incercate diverse aliaje de plumb si cositor, dar produsul era atat de greu, incat se rupea sub propria greutate. Astfel incat argintul a fost folosit pana la mijlocul secolului al XX-lea.

In Marea Britanie, obiceiul bradului de Craciun a patruns prin intermediul negustorilor germani stabiliti in Anglia, care obisnuiau sa-si decoreze casele de sarbatori. Interesant, nu? Sa ne amintim de calugarul din Devonshire care...

Decoratia bradului consta in beteala din argint, lumanari si margele, toate produse in acel secol XVII in Germania si Europa de Est. Obiceiul cerea ca fiecare membru al familiei sau invitat sa aiba cate un mic brad asezat pe masa in dreptul lui, cu cadourile alaturi.

In 1846, Regina Victoria si Printul Albert (de origine germana), apar in "Illustrated London News", impreuna cu copiii, in jurul bradului de Craciun. Popularitatea familiei regale a facut ca obiceiul sa se raspandeasca repede printre supusi. Bradul a devenit "la moda" nu numai in insulele britanice, ci si pe coasta de est a Americii.

Decoratiile erau de o mare varietate, fiind manufacturate "in casa". Tinerele doamne petreceau ore decupand fulgi de zapada si stelute, impaturind pliculete pentru cadouri si cosulete de hartie pentru dulciuri.
Ansamblul era completat cu margele si beteala din argint produse in Germania, impreuna cu ingerii ce urmau sa stea in varful bradului. Lumanarile erau adesea asezate in inele de lemn.

Tarile din spatiul mediteranean nu s-au aratat prea interesate de brad, preferand scenele biblice asezate pe platforme triunghiulare (ceppo), bogat ornamentate.

In America, bradul de Craciun apare pe la 1747, in comunitatile germane din Pennsylvania, dar se raspandeste abia o data cu dezvoltarea comunicatiilor, in secolul XIX.

In 1882 este patentat becul electric, iar in 1892 el este adaptat pentru pomul de Craciun. Tot in aceasta a doua jumatate a secolului al XIX-lea, obiceiul impodobirii bradului la sfarsit de an patrunde dinspre nord si pe teritoriul actual al Romaniei. Obiceiul s-a suprapus peste cel al butucului de Craciun.
Ritual azi disparut, dar atestat inca de la romani, butucul de Craciun, un trunchi de brad taiat (jertfit) si ars pe vatra in noaptea de 24 spre 25 decembrie, simboliza moartea si renasterea divinitatii, a zeului autohton Craciun.

Secolul XX aduce un val de noutati:

Dupa 1918, din cauza problemelor de export, Germania nu mai este principalul furnizor de decoratii. Locul sau este luat de Japonia si SUA.

In 1930 brazi de mari dimensiuni sunt amplasati in locuri publice.

La mijlocul anilor '60, ideile moderniste se rasfrang si asupra pomului de Craciun. Brazii din aluminiu argintiu, importati din America, sunt foarte la moda. Acestia nu necesitau alte decoratii decat sursele de lumina colorata care se reflectau multiplu pe crengile argintii.

In anii '70 apar brazii artificiali cu aspect foarte realist.

Spre sfarsitul anilor '90, decorarea bradului se intoarce spre ideile Victoriene, dar cu teme si concepte noi.

Sursa : Aici 

Craciun Fericit!




































Trimiteți un comentariu