duminică, 28 august 2011

Matricea Divina - Gregg Braden

“Stiam ca, la un anumit moment din viata mea, va trebui sa reconciliez ceea ce fusesem invatat despre fortele Luminii si ale intunericului, cu ce credeam eu despre ele. Insa, in loc sa existe o mare revelatie si un singur punct de cotitura, acest moment s-a manifestat treptat, ca rezultat al unui vis ce s-a repetat adesea, intre varsta de treizeci si cincizeci de ani.
Visul incepe aproape intotdeauna in acelasi fel. Ma vad stand singur, intr-un loc complet intunecat si gol. La inceput, nu mai este nimic in jurul meu, doar intunericul care se intinde peste tot si pare nesfarsit. Treptat insa, vad ceva departe, departe, la distanta.


Pe masura ce ochii se obisnuiesc cu imaginea si pot sa ma apropii, incep sa recunosc fete. Vad oameni – si sunt multi – unii pe care ii cunosc, altii pe care nu i-am intalnit niciodata. (Este interesant faptul ca uneori stau la stop sau ma plimb prin aeroport si recunosc pe cineva pe care tocmai l-am visat cu cateva ore inainte.)
La un moment dat, imi dau seama ca acolo sunt toti oamenii pe care i-am cunoscut si pe care ii voi cunoaste in viata mea – inclusiv prieteni, membri ai familiei si toate persoanele la care am tinut vreodata. Si toti sunt impreuna, separati de mine de un spatiu despartitor, deschis in intunericul dintre noi.
Aici visul devine interesant. De o parte este un abis de o lumina orbitoare – de cealalta, un abis cat se poate de intunecat. De fiecare data cand incerc sa traversez, ca sa ajung la cei dragi, sunt atras ori de o parte, ori de alta. De fiecare data cand m-am impotrivit, ca sa nu cad nici in intuneric, nici in Lumina, am ajuns inapoi de unde am plecat, dorindu-mi sa fiu cu ei, in timp ce ei se indepartau din ce in ce mai mult.
Intr-o noapte am visat acelasi lucru, dar ceva s-a schimbat. A inceput la fel, asa ca stiam la ce sa ma astept. In acea noapte speciala, am facut ceva diferit: Incercand sa traversez spatiul despartitor si simtind cum intunericul si lumina ma trag in directii diferite, nu m-am mai opus si nici nu am capitulat. Mai degraba, am schimbat atat modul in care ma simteam in prezenta lor, cat si ce credeam despre ele.
In loc sa judec ca una este „buna” si cealalta „rea” – sau mai buna ori mai rea decat cealalta – i-am permis atat luminii, cat si intunericului sa fie prezente si sa-mi devina prieteni. In clipa in care am facut asta, s-a intamplat ceva absolut uimitor: brusc, mi s-au parut altfel. Ele s-au contopit, au umplut spatiul dintre ele si au devenit puntea care m-a lasat sa trec la cei dragi.
Dupa ce s-a intamplat acest lucru, visul nu s-a mai repetat. Desi au mai fost si alte vise care m-au invatat lucruri asemanatoare, pe acesta nu l-am avut niciodata.

Fragment din cartea publicata la   Editura For You












Multumim Matei pentru traducere   http://antiiluzii.blogspot.com/
Trimiteți un comentariu