Exercitiu de Procesare a Fricii
de Inelia Benz
Puteti face acest exercitiu oricand, ori de cate ori simtiti ca va este frica.
Pentru rezultate mai bune este cel mai bine sa il faceti intr-un spatiu linistit si izolat si sa incepeti cu o lista de frici, cu care ati mai lucrat inainte.
Asezati-va sau intindeti-va intr-o pozitie confortabila, cu spatele drept si inchideti ochii.
Inspirati adanc si incet, abdominal, apoi expirati cat de repede puteti.
Repetati: inspirati incet, apoi expirati cat de repede puteti.
Si inca o data, inspirati din ce in ce mai incet, apoi expirati repede.
Acum continuati sa respirati, fiecare in ritmul lui.
Scanati-va corpul fizic de la cap la varful degetelor de la picioare, pentru a gasi energia fricii.
Cautati frica. Daca nu o puteti gasi, cititi de pe hartie una dintre fricile trecute pe lista si scanati-va din nou corpul.
Atunci cand va gasiti frica in corp, pur si simplu priviti-o.
Nu o analizati, doar uitati-va la ea.
Permiteti-i sa fie acolo.
Dati-i voie sa existe.
Lasati-o sa creasca si sa fie.
S-ar putea sa fie un disconfort fizic, precum un nod, o durere, o localizare a energiei, sau s-ar putea sa fie un gand sau o amintire – sau, pur si simplu, emotia fricii.
Doar uitati-va la ea.
Observati-o.
Simtiti-o.
Permiteti-i sa fie aici.
Si spuneti: “Frica, esti binevenita aici”.
Bine ai venit.
Intampinati frica si lasati-o sa creasca.
Lasati-o sa creasca din ce in ce mai mult.
Permiteti-i sa creasca si sa creasca….cat de mult este posibil.
Lasati-o sa fie cat de mare poate sa ajunga.
Lasati-o sa vi se dezvaluie.
Dar nu o analizati.
Pur si simplu, permiteti sa fie orice ar fi.
Fie ca e vorba de cuvinte, ganduri, amintiri.
Urmati-o daca se transforma in alta emotie sau isi schimba locatia in corpul vostru.
Orice ar face, urati-i bunvenit, folosind noua expresie. “Esti binevenit gand…sunteti binevenite emotii, cuvinte, amintiri, esti binevenita frica.”
Esti binevenita aici.
Priviti-o. Obsevati-o.
Acum, apropiati-va si imbratisati frica, in orice forma si-a ales ea sa fie.
Dati-i lumina si iubire si permiteti-i sa existe.
Multumiti-i pentru orice serviciu v-a facut, pentru ca a fost cu voi atat de mult timp.
Acum eliberati-o in Unime. Lasati-o sa se intoarca libera la Sursa.
Inspirati adanc.
Pe masura ce inspirati, inspirati lumina si iubire. Si, pe masura ce expirati, permiteti-i acelei iubiri si lumini sa umple spatiul pe care il ocupa inainte frica.
Acum pur si simplu inspirati incet si profund.
Inspirati lumina si iubire si, in timp ce expirati, permiteti-le luminii si iubirii sa se extinda in tot corpul vostru si in mediul care va inconjoara.
Acum, scanati-va corpul de la varful picioarelor la cap si vedeti daca a mai ramas vreo urma din acea frica. Daca a ramas, repetati imediat exercitiul. Daca nu mai exista, puteti sa va folositi lista, pentru a repeta exercitiul cu o alta frica, sau sa terminati exercitiul, deschizand ochii si intinzandu-va.
Repetati zilnic exercitiul, pana cand nu mai exista frica in viata voastra.
traducere Nicoleta Iuga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu