Berbecul - Caracteristici fizice

Elanurile şi căderile

Chipul

   Abordând morfologia zodiacală, nu putem trece sub tăcere faptul că rătăcim într-o ignoranţă aproape totală. Cu siguranţă că nu îi vom imita pe amatorii care, în anumite cenacluri pariziene unde astrologia "se poartă", precum o modă, se exersează să descopere semnul naşterii pe chip.

   Evident, asemănările izbitoare, ca cele care există între prototipul ideal şi chipul în mişcare al lui Robert Cohen, fost campion al lumii la box (Uranus culminează în Berbec, în trigon cu Marte în Leu la Ascendent) sunt rarisime. Dar, în lipsa unei copii conforme cu originalul, există adesea un stil morfologic destul de uşor de recunoscut, care tinde să justifice asemănarea. Există mai ales o expresie mai evoluată a tipului. Să remarcăm deci evoluţia lineară de la faţă instinctivă a unui Cohen la cea, deja foarte epurată, a unui Van Gogh, şi de la această, încă violenţă, la obrazul împăcat şi umanizat al unui Mallarme, al unui Haydn... toţi Berbeci. Aici intră în joc artă subtilă a morfologiei.

   Tipul Berbecului care îşi respectă morfologia (adică nu o trădează sau deformează printr-o caracterizare planetară sau zodiacală străină) se recunoaşte îndeobşte după capul puternic, masiv, proeminent. Şi mai specific este profilul foarte convex, cu nasul coroiat, bine conturat, în timp ce extremitatea apendicelui nazal e teşită, ceea ce face să se ridice baza nărilor. Toată forţa capului se concentrează la baza frunţii, adesea proeminenta. Ceafa este lată şi gâtui destul de muşchiulos. În general nativul e slab său subţire, destul de des muşchiulos.

Morfologul de şcoală franceză, dr A. Thooris, consideră animalul Berbec drept un hiper mascul. Această constatare confirmă implicit faptul că zodia se află sub dependenţa planetelor masculine: Marte, Soarele, Pluto şi Uranus. Thooris mai insistă şi asupra capului animalului, caracterizat prin linii convexe; apoi linia sprâncenelor este destul de accentuată, în formă de accent circonflex, iar mişcarea generală reprezentată de nas şi proiecţia celor două aripi ale sprâncenelor desenează vizibil simbolul semnului (a se vedea, de exemplu, portretul lui Mallarme făcut de Manet). Mai atragem atenţia asupra unei observaţii a dr Hermiane făcută în cadrul studiului sau de prosopologie. Acesta semnalează că, într-adevăr, contracţia muşchiului frontal extern, care ridică sprânceană într-un mod caracteristic, exprimă, psihologic vorbind, sensibilitatea la surpriză şi, drept urmare, gustul pentru neaşteptat şi aventură. Este, după cum se ştie, o trăsătură de caracter specifică Berbecului.

Efectul "Tembelizor"

Televiziunea: Opiul popoarelor

                                   de Wes Moore

   Cand va uitati la TV, activitatea creierului se muta din emisfera stanga, in cea dreapta. De fapt, experimentele conduse de cercetatorul Herbert Krugman au aratat ca, in timp ce telespectatorii se uita la televizor, emisfera dreapta este de 2 ori mai activa decat cea stanga – o anomalie neurologica.

   Fluxul din stanga catre dreapta produce o crestere a ceea ce este drogul natural al corpului: endorfinele, care includ beta-endorfine si anchefaline. Endorfinele sunt identice din punct de vedere al structuri, cu opiul si derivatele lui (morfina, codeina, heroina, etc.). Activitatile care elibereaza endorfine (numite si peptide de tip opiu) sunt uzual formate de comportament (rar le numim dependenta). Acestea includ troznirea degetelor, exercitiile intense si orgasmul. Narcoticele externe actioneaza asupra acelorasi receptori (receptorii opioizi) ca si endorfinele, de aceea este o diferenta nesemnificativa intre cele doua tipuri.

   De fapt, exercitiile intense, care produc asa numita "runner's high"[euforia alergatorului] – o eliberare de endorfine care se revarsa in organism – pot cauza o dependenta ridicata, pana la punctul cand "dependentii", oprindu-se brusc din exercitii, sufera simptomele "retragerea narcoticului" – si anume migrene sau dureri de cap. Aceste migrene sunt cauzate de o disfunctie a receptorilor opioizi, care sunt obisnuiti cu afluxul constant de endorfine.

Moartea clinică și viața după moarte

„Ce se întâmplă când murim?” – aceasta este una din întrebările esențiale care macină omenirea încă de la începuturile ei. Există Viața de Apoi? Dacă da, cum arată ea?

Prin acest film documentar, scriitorul Paul Perry încearcă să găsească un răspuns la toate aceste mistere. El stă de vorbă cu mai multe persoane care s-au aflat în moarte clinică, iar acestea povestesc experiențele lor. Un mare procent al celor care au murit au avut în comun ceva ce este numit, de regulă, experiență de moarte clinică.

Mulți oameni relatează cum urcă într-un tunel și văd trupuri celeste, învăluite într-o lumină strălucitoare, și destul de mulți își revăd viața trecându-le prin fața ochilor. Există multe reprezentări ale experiențelor de moarte clinică, inclusiv în artă. Toate poveștile au, însă, ceva în comun: viața după moarte, care, susține Paul Perry, există și ne dă o altă perspectivă asupra morții, dar și asupra vieții pe care o trăim acum.

Multumim lui Matei (http://antiiluzii.blogspot.com/2012/01/viata-de-apoi.html) pentru efortul pe care il depune astfel incat sa  beneficiem cat mai multi de informatiile pe care aceste filme documentare  le dezvaluie

Intemeierea venirii Antichristului (continuare part. 61)

"Filosofia Matrix"

Cu toții am văzut măcar una din părțile trilogiei Matrix, dar ne-am dat seama câte concepte filosofice sunt menționate în acele filme? Acest film documentar trece în revistă conceptele filosofice care au inspirat și care au fost prezentate în trilogia Matrix.

        Discuția este cuprinzătoare și explică modul în care filmul atinge idei filosofice aparținând lui Socrates, Platon, Descartes, Kant, Nietzsche, Borges sau Schopenhauer referitoare la religie, sens, scop, cauzalitate, liber arbitru, conștiință, dragoste sau intuiție.

         Prin intermediul acestui documentar, experți în filosofie explică toate aceste concepte în detaliu, arătându-ne și subliniind componenta filosofică extrem de importantă a filmului Matrix (cu Keanu Reeves în rolul principal).

Revenirea la sursa - doc from Gaby Gaby on Vimeo.

Sursa: Filmedocumentare.com

Metafora terapeutica

                     Povestea cutiei cu piersici

Un profesor a dat fiecărui student ca tema pentru lectia de săptămâna viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supără, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.

Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.

Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.

O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.

De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate însă, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua înşine.

-Cate piersici ai in cutia ta si ce intentionezi sa faci cu ele?-

Intemeierea venirii Antichristului (continuare) part. 60