joi, 10 februarie 2011

TERAPIE PRIN CREDINTA

Eşti călător

O, ştii omule, că din prima şi ultima zi a vieţii tale alergi mereu. Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău.
Te-ai gândit cum să-ţi pregăteşti această căruţă. Nici un om chibzuit nu încarcă lemne, fân sau altceva în carul său, până nu-l pregăteşte mai întâi: îl lungeşte, pune lanţuri, prăjini şi apoi încarcă povara pe care doreşte să o transporte.
Dacă pentru încărcătura unei poveri obişnuite ne pregătim căruţa cu atâta grijă, cu atât mai vârtos trebuie să ne pregătim căruţa trupului cu lanţurile înfrânării, pentru ca să putem transporta cu pace sufletul nostru.
Dacă noi oamenii nu îndrăznim să încărcăm o căruţă nepregătită, cu atât mai vârtos Domnul nostru nu va revărsa Harul Său într-un trup neîngrijit şi un suflet pustiit.
Nu o spun eu, ci Sfântul Apostol Pavel, care zice: „orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi ca pentru Domnul.” În numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl, iar vorbirea voastră să fie cu sare dreasă şi nu cu grabă să asculte, zăbavnic să vorbească. Zăbavnic la mânie dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu-şi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică.

De aceea când vorbeşti, omule, gândeşte-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă - să te zideşti pe tine şi pe el cu fiecare cuvânt - şi el şi tu sunteţi ai lui Hristos care pentru noi creştinii este temelia vieţii noastre. Iar pe această temelie care se zideşte aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut. Îl va da pe faţă ziua Domnului - prin foc. Şi dacă lucrul pe care l-a clădit va rămâne, va lua plată. Nu uita că eşti o cărămidă duhovnicească din marea clădire a Bisericii lui Hristos.
Rămâi cuminte în acest zid socotindu-te legat de celelalte cărămizi cu mortarul iubirii.
Nu te smulge din linia acestui zid duhovnicesc rotunjindu-ţi cuvintele dintr-o frământătură curată a gândurilor şi arde-le în cuptorul minţii luminate şi apoi le trimite pe marele şantier al vieţii omeneşti.
Clădirea construită astfel, niciodată nu se va prăbuşi.

Fericiţi cei ce mor în Domnul căci faptele lor vin cu ei - trăiesc în veşnicie.
Omule, trebuie să-ţi schimbi viaţa - retează cu foarfeca voile tale - crengile rele: sudalmele, neascultările şi va rămâne un pom care nu va putrezi în veac - este cuvântul lui Dumnezeu.
În fiecare zi citeşte, de poţi măcar un verset, un capitol sau un psalm, de care să-ţi legi gândurile mutându-te de la cele stricăcioase la cele veşnice; dând astfel de lucru gândului, nu-l vei mai lăsa să zămislească păcatul care să nască fapte ruşinoase.
Rugăciunea şi postul, aceste aripi sufleteşti; puternice arme de luptă duhovnicească, cu care-ţi poţi câştiga biruinţa a tot păcatul, le cunoşti şi tu omule şi şti cât de folositoare sunt.
Da! rugăciunea şi postul sunt minunatele unelte duhovniceşti cu care îţi strângi laolaltă roada ostenelilor, ca şi pe altă parte uneltele gospodăreşti - când trebuie să coseşti păcatul, când să aduni virtuţile şi când să nimiceşti buruiana gândurilor sălbatice.
Foloseşte-te de ele când trebuie, căci nimeni nu cunoaşte unde să aduni şi unde să tai, numai tu omule ştii.
Căci scris este: vreme este să plângi şi vreme este să grăieşti şi vreme este să taci şi toate la vremea lor - şi toate cu aleasă înţelepciune.

„Eu aş vrea (zice Sf. Ap. Pavel) ca toţi oamenii să fie cum sunt eu.”
Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui.
Mai degrabă, cât faci, fă cu duh de smerenie, pentru că Dumnezeu, celor trufaşi le stă împotrivă, iar la cei smeriţi le dă dar.
Te afli în post; nu uita că postul te ajută şi este sală de aşteptare în care creştinul îmbolnăvit de păcate trebuie să cugete până-i vine rândul, cum să-şi dezvăluiască boala mai sincer, înaintea duhovnicului său la spovedanie pentru că de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat, ci să ai parte în mod folositor de cereştile doctorii ale Sfintei Taine.
Rugăciunea este respiraţia sufletului, iar postul este apa care stinge văpaia patimilor.
Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui. Adu-ţi aminte de acel sobar tainic care a pus la cale trădarea şi prinderea lui Iisus.
Era într-o zi de miercuri şi a treia zi, vinerea, a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre.
El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui, noi toţi ne-am vindecat.
Chinuit a fost şi supus şi nu şi-a deschis gura Sa, ca o oaie spre junghiere s-a dus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-L tunde, aşa nu şi-a deschis gura Sa.
Deci a fost răstignit pentru păcatele noastre. Şi fiindcă în aceste două zile a pătimit Iisus în chip deosebit pentru noi toţi, dorind să ne scoată din mocirla (păcatului) patimilor, a pieirii veşnice, vrând să ne mântuiască.
Vom rămâne totuşi nepăsători la marea Lui jertfă?
Să nu ne jertfim şi noi măcar atât, prin înfrânare?

Dacă nu poţi mai mult fii atent la tine însuţi. Pentru propria ta salvare cinsteşte toată viaţa ta aceste două zile din săptămână, şi ţi se va schimba viaţa ta sufletească şi trupească.
De ce să-ţi dărâmi propria ta viaţă înainte de vreme - ajută-te şi nu uita că mântuirea e funia împletită cu harul lui Dumnezeu (adică mila şi ajutorul Lui şi voia ta liberă; întinde mâinile tale spre Hristos.
Credinţa fortifică voinţa.
El vrea să te ajute.
Lasă-te înfăşurat sufleteşte cu o asemenea funie şi vei fi ridicat spre împărăţia lui Dumnezeu, care împărăţie nu este de mâncare şi băutură, ci pace şi dreptate şi bucurie întru Duhul Sfânt.
Nu uita deci că Cel ce s-a jertfit pentru a noastră mântuire, ne-a îndemnat să ne jertfim şi noi.

Mântuirea sufletului are un revers hotărât.
Ce dar binecuvântat de Dumnezeu este apa pentru viaţa oamenilor. O bem şi ne stâmpărăm setea cu ea - dar mai ales ne răcoreşte trupul înfierbântat de trudă şi ne spălăm hainele murdare şi ce minunat te simţi când eşti curat.
Un creştin ştie că are şi suflet - oare sufletul nu se murdăreşte trăind în viaţă? Dar ce este păcatul dacă nu groaznica murdărie sufletească ce întunecă până şi ochiul minţii.
Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.
Dacă ne mărturisim păcatele noastre, spovedania este tocmai baia curăţitoare a sufletului omenesc.
Omule spală-ţi sufletul ca să-l poţi hrăni cu pâinea vieţii celei veşnice.
Nu doreşti să-l îmbraci cu cămaşa lui Hristos?
Să ne aducem aminte - câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi îmbrăcat.
Ajută-ţi sufletul să guste şi el din pâinea îngerilor.
Să ştii şi aceasta, că o bucată de pâine mâncată cu supărare, ţi se face gol în gură.
O! dacă ai iubi mai mult pe Dumnezeu, va spori şi bucuria lăuntrică şi vei simţi atunci adevărata dulceaţă a Sfintei Cuminecături.
Iar cine mănâncă din pâinea aceasta, viu va fi în veci.
Un suflet zbuciumat de vârtejul patimilor şi al urii, nu poate primi sămânţa harului şi nici pe Hristos în Sfânta Taină.
De aceea mult se luminează puterea minţii printr-o inimă liniştită. Iar un suflet drept, e semnul bucuriilor nesfârşite.

Încearcă deci să stingi furtuna din mica împărăţie a sufletului, şi viaţa ta întreagă se va desfăşura ca o adiere peste dureri. Nu ştii că orice faptă, fie bună fie rea, îndulceşte sau amărăşte mai întâi pe autorul ei?
Şi lumina pe care o aprinzi spre a risipi întunericul dimprejur, îţi luminează propria ta faţă şi apoi mai departe? Nu stinge o astfel de lumină.
Nu uita că o apă răscolită de furtună nu se poate îmblânzi lovindu-o cu bâta, dar nici un vrăjmaş a se potoli urându-l şi blestemându-l.
Abia rugându-te pentru el, cu pace şi pentru a lui mântuire vei smulge pe vrăjmaşul tău din stăpânirea vicleanului, şi apoi rămas el singur, oricât ar fi de înrăit, e numai om şi omul nu-i atât de vătămos ca atunci când bagi în el un legheon de diavoli, pe seama cărora l-ai dat prin blestemul tău, prin sudalma ta, prin ura ta şi cu care viclenii împreună te şi atacă pe urmă.
Roagă-te pentru vrăjmaş şi se va ruşina diavolul, lăsându-l singur pe istovitul om. Nu-l mai urâ, ci fie-ţi milă de el că e om, e fratele tău, e fiu al aceluiaşi Părinte Ceresc. Doreşte-i vrăjmaşului tău ce-ţi ceri în rugăciune şi pentru tine. E greu la început căci eşti om pătimaş ca toţi oamenii. Dar stăruinţa despică piatra; de la o vreme simţi nevoia de a te ruga pentru el, din milă. Nu-l mai poţi urâ pe vrăjmaşul tău, nu mai eşti în stare să urăşti nici un om.
Vezi, abia atunci ai biruit pe diavolul cel a toată lumea vrăjmaş, stricătorul păcii şi rău făcătorul al tuturor oamenilor.

Ai vrea să-ţi vezi soarele lăuntric urcând dintr-un frumos răsărit pe cerul propriei tale vieţi? Încearcă atunci să simţi seară de seară stând de vorbă cu tine, întăreşte-te cu mătănii, cu un psalm, cu o rugăciune, cu smerenie, uşurându-ţi sufletul şi sporind astfel în dragoste pentru tot omul.
Fiecare zi să-ţi fie în faţa ta - vei câştiga curajul şi vei simţi mâna harului Dumnezeiesc că lucrează împreună cu tine.
Viaţa oamenilor este o brazdă de plug trasă peste ogorul anilor ajunşi spre capătul de hotar.
De aceea trage brazda propriei tale vieţi cât mai dreaptă; înlătură greşelile, abaterile; iar de le-ai săvârşit, îndreaptă-le până nu înnoptează şi până nu îngheaţă, făcând tot binele de care eşti capabil, până când plugul sufletului mai poate trage brazda pe curmătura vieţii tale. Sub îndrumarea gândurilor curate şi a milei Marelui Dumnezeu, adu-ţi mereu aminte cât de plăcuţi sunt cei ce voiesc pacea.
Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea este mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău, numai să ştii să afli această apropiere prin credinţă şi rugăciune.
Domnul este aproape de toţi cei ce-L cheamă cu toată inima.

Părintele Arsenie Boca- GANDURI

Niciun comentariu: