ATITUDINE SI ADEVAR- Un exemplu de urmat si pentru Romania

         SINODUL BISERICII GRECIEI DESPRE CAUZELE CRIZEI MONDIALE  

SI DESPRE O PRIMA STRATEGIE DIVERSIONISTA DE ABATERE A ATENTIEI DE LA CUVANTUL MARTURISITOR

Daca privelistea ce o ofera Biserica Serbiei este una de plans si jale, Biserica Greciei infatiseaza o pozitie de incredibila atitudine ortodoxa, in sensul plenar al cuvantului, luata fata de planurile si experimentele sociale aplicate tarii de aceiasi eurocrati si euro-masoni care, prin intermediul UE, FMI si Banca Mondiala, injuga tot mai multe state la o noua ordine mondiala in facere.

Problema este deosebit de importanta deoarece pozitia Bisericii Greciei poate deveni un exemplu de urmat pentru celelalte Biserici surori

Iata ca un prim raspuns vrednic este dat de Sinodul Greciei, care alege calea marturisirii.

Un exemplu menit sa intareasca pe episcopii din Biserica noastra care au luat deja pozitie fata de arhitectii noii dictaturi in formare, pe episcopii care, poate, pana acum nu ai indraznit sa isi spuna pe fata opozitia dar si sa avertizeze pe cei care, inglodati in interese si ambitii faraonice, sunt desprinsi de realitatea in care se zbate poporul si de repercusiunile pe care masurile de austeritate le vor avea, in curand, provocand "suferinte sociale" si tulburari. 

"CĂTRE POPOR"

enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.

Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.

Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o tara sub ocupatie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.

În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceleaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.

Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful icebergului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.

Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.

Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.

Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: "de ce iei droguri, fiule?" şi îţi răspund: "spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)"; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: "nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc", atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea - dilema lui Dostoievski "libertate sau fericire?" o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă "oare nu cumva i se vor micşora veniturile?", dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii "negustori de popoare".

În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.

Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.

Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl "încarce" cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.

Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.

Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.

Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor "pierde" păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.

Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.

Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.

Sursa: Razboi Intru Cuvant

http://www.zoiforos.gr/

http://www.inews.gr/152/olo-to-keimeno-tou-fylladiou-pros-to-lao-tis-ieras-synodou-tis-ekklisias-tis-ellados.htm

Traducere Mihail Ilie

SCENARIUL PAMANTULUI GOL

     

    Un documentar interesant care abordeaza pentru prima data, intr-un mod coerent, teoria Pamantului Gol In Interior. Se face o trecere in revista a istoriei, mitologiei si folclorului pe aceasta tema. Se ridica la fileu intrebari provocatoare, incitante, care pe mine, cel putin m-au facut mai sceptic referitor la teoria oficiala. Pana la urma ce stiu cu adevarat oamenii de stiinta despre centru pamantului? Nu fac altceva decat sa speculeze. Au credinte si dogme, dar nici o dovada clara ca Pamantul are un miez de fier topit. Cele mai adanci foraje nu au depasit cativa zeci de km. Crusta Pamantului are aprox 6000 km (diametrul Pamantului este de 12 756 km. De ce am desconsidera alte teorii si credinte? De ce am crede doar dogmele si credintele religiei numite Stiinta?

sursa :    http://video.google.com/videoplay?docid=2187881590727047595&q=source%3A008715925024300045418&hl=en#
AXBT9GBM7X6Z   tehnocrati.com

UN IISUS INSTRUIT-din scrierile apocrife

Evanghelia arabă a copilăriei Mântuitorului-fragment


XLVIII. Învăţătorul neînvăţat
Trăia în Ierusalim un om pe nume Zaheu, care-i învăţa pe copii. Acesta îi zise lui Iosif: "De ce nu-l aduci pe Isus la mine, ca să-l învăţ literele?". Iosif încuviinţă. Îi împărtăşi hotărârea sa şi Mariei.
Astfel îl duseră pe Isus la învăţător. Cum îl văzu, învăţătorul îi ceru să spună aleph. Şi după ce a spus aleph, învăţătorul îi porunci să spună beth. Dar Isus răspunse: "Mai întâi să-mi explici care este semnificaţia lui aleph şi după aceea voi pronunţa şi beth". Văzând că învăţătorul îşi îndreaptă nuiaua asupra lui, Isus îi spuse toate înţelesurile lui aleph şi ale lui beth. Apoi vorbi despre formele literelor - despre faptul că unele litere sunt drepte, altele răsucite, iar altele în spirală; unele au puncte, altele nu au puncte; spuse şi de ce o anumită literă se află înaintea altei litere. Acestea şi multe alte lucruri începu el să le înşire şi să le clarifice, despre care învăţătorul nu întâlnise nimic în cărţile sale.
La sfârşit Isus îi zise învăţătorului: "Ia seama la ce-ţi voi spune!". Şi în chip limpede şi distinct începu să recite: aleph, beth, ghimel, daleth, până la tau. Atunci învătătorul, plin de uimire, grăi: "Copilul acesta cred că s-a născut înaintea lui Noe". Apoi merse la Iosif şi-i zise: "Mi-ai adus la şcoală un copil mai învăţat decât toţi învăţătorii". Maria întări zicând: "Fiul tău nu are nevoie de nici o învăţătură!".


XLIX. Învăţătorul pedepsit
Totuşi îl duseră la un profesor mai învăţat. Acesta, cum îl văzu, îi zise: "Pronunţă aleph!". Şi după ce spuse Isus aleph, profesorul îi porunci să pronunţe beth. Dar Isus răspunse: "Mai întâi să-mi explici semnificaţia literei aleph şi după aceea voi pronunţa şi beth! ". Atunci profesorul ridică mâna să-l lovească. Pe dată însă mâna i se uscă, iar el rămase mort.
Văzând cele întâmplate, Iosif îi zise Mariei: "De acum înainte nu-l mai lăsăm afară din casă, fiindcă oricine i se împotriveşte e pedepsit cu moarte".


L. Isus Învăţătorul
Când a împlinit doisprezece ani l-au dus la Ierusalim, la sărbătoarea Paştilor. După sărbătoare părinţii s-au întors acasă, dar Isus a rămas în Templu, printre învăţaţii, bătrânii şi cărturarii israeliţi. Îi iscodea cu privire la lucrurile pe care aceştia le cunoşteau ori răspundea el însuşi la întrebările lor. 
Şi i-a întrebat el: "Al cui fiu este Mesia?". Iar ei au răspuns: "Fiul lui David". Atunci el le-a zis: "Cum, dar, Duhul îl numeşte pe El Domn când grăieşte: „Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”?".
Atunci primul cărturar îl întrebă: "Ai citit tu Sfintele Scripturi?". "Da" - a răspuns Isus - "şi Scripturile şi ceea ce este cuprins în ele". După aceea le explică pe rând cărţile Legii, precum şi preceptele, hotărârile şi tainele cuprinse în cărţile Profeţilor, lucruri ce-s mai presus de mintea oricărei creaturi. La urmă cărturarul acela zise: "Eu unul mărturisesc că până acum n-am dobândit şi nici nu mi-a fost dat să aud o asemenea învăţătură. Cine-o fi, oare, copilul acesta?".


LI. Isus şi astronomul
Se găsea acolo şi un filozof priceput în astronomie. El îl întrebă pe Isus dacă studiase astronomia. Atunci Isus începu să vorbească: despre numărul sferelor şi cel al corpurilor cereşti; despre natura mişcărilor lor; despre opoziţii; despre forma lor triunghiulară, pătrată sau hexagonală; despre revoluţia lor pe bolta cerească; chiar şi despre poziţia lor în minute şi secunde precum şi despre alte lucruri pe care nici o minte nu le poate cuprinde.


LII. Isus şi fizicianul
Tot printre acei filozofi se găsea şi unul priceput în ştiinţele naturii. El îl întrebă pe Isus dacă studiase cumva şi medicina. Atunci Isus începu să-i vorbească: despre fizică şi metafizică; despre hypofizică şi hyperfizică; despre calităţile trupului; despre tumori şi despre efectele lor; despre numărul membrelor, al oaselor, al venelor, al arterelor şi al nervilor; despre efectul căldurii şi al uscăciunii, pe de o parte, precum şi despre toate câte se produc din cauza acestor fenomene, pe de altă parte; apoi despre lucrările sufletului în trup şi despre simţurile şi virtuţile sale; despre cum se nasc vorbirea, mânia şi pofta nesăţioasă; în sfârşit, despre unirea sufletului cu trupul şi despre despărţirea lor, precum şi despre altele pe care mintea nici unei creaturi nu le-ar putea cuprinde. 
Atunci filozoful se ridică, se închină în faţa lui Isus şi-i zise: "O, Doamne, din clipa aceasta voi fi ucenicul şi slujitorul Tău!".


LIII. ...după trei zile
Pe când vorbeau ei aşa despre unele şi despre altele, iată că sosi acolo Maria, Maica Domnului, care-l tot căutase prin împrejurimi trei zile, împreună cu Iosif. Văzându-l printre cărturari - cărora, ba le punea întrebări, ba le răspundea la întrebări - îi zise: "Fiule, pentru ce ne-ai făcut aceasta? Iată, eu şi cu tatăl tău am obosit de când te căutăm!". Dar el le-a grăit: "De ce mă căutaţi? Oare nu ştiţi că se cuvine să stau în casa Tatălui meu?". Ei însă n-au înţeles vorbele lui.
Atunci cărturarii o întrebară pe Maria: "Acesta este fiul tău?". Ea făcu semn că da. Şi ei ziseră: "Ferice de tine, femeie care ai născut un asemenea copil!".
Apoi Isus se întoarse cu ei la Nazaret şi-i ascultă în toate. Iar mama lui păstra în inima sa toate aceste cuvinte. Între timp Isus sporea cu vârsta, cu înţelepciunea şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni.


LIV. Viaţa ascunsă
Din ziua aceea îşi ascunse minunile tainice şi se ocupă cu studiul Legii până la vârsta de treizeci de ani. Atunci Tatăl proclamă în mod public, la Iordan: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit!".
Tot atunci se arătă şi Duhul Sfânt sub chipul unui porumbel alb.


LV. Epilog
Acesta este Cel pe care, în genunchi, Îl adorăm; Cel care ne-a dăruit fiinţă şi viaţă slobozindu-ne din pântecele maicilor noastre; Cel care s-a întrupat pentru noi şi ne-a răscumpărat, ca să îmbrăţişeze cu mila Sa veşnică şi să ne arate îngăduinţa Sa izvorâtă dintr-o imensă dărnicie, bunătate, generozitate şi bunăvoinţă. A Sa este slava şi bunătatea şi puterea şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.


Sursa: www.theophilos.3x.ro

CONSPIRATIA (extra)TERESTRA

Imi doream de ceva vreme sa scriu acest articol si, totusi, ceva imi soptea ca nu e momentul potrivit. Iata ca azi, e timpul! Timpul cand aveam sa aflu de dimineata ca Ion Hobana s-a indepartat de spatiul teluric spre alte dimensiuni. Calatorie frumoasa, Maestre! Sa te insoteasca bucuria, mirarea si entuziasmul pe care ni l-ai impartasit pana acum ! Si mai da-ne cate un semn pe frecventa RAI (sau din RAI). Sunt onorata si emotionata, deopotriva, de cate ori descopar in galeria cu oameni frumosi, un contemporan pe care poti doar sa-l admiri si sa-l pretuiesti pentru constructia minunata care este propria sa viata si caruia sa-i multumesti pentru mostenirea care, cu drag, ne-a lasat-o: cunosterea. Oamenii frumosi nu apar cu regularitate si ostentatie pe primele pagini ale ziarelor, nu ocupa spatii nesfarsite in emisiunile de maxima audienta si nu pretind nicio recunoastere. Ei sunt recunoscuti si onorati, printr-un firesc al lucrurilor, de cei care au beneficiat de roadele muncii lor. Multumesc, ION HOBANA! 

Oamenii sunt si vor ramane vesnic fascinati de povesti, de inexplicabil, de posibil. Si e bine sa fie asa. Este o premisa a evolutie, o conditie a imaginatiei creatoare. Una din ipostazele in care mintea si curiozitatea noastra par sa nu se mai sature de informatii, adevarate sau false, este perspectiva existentei si contactului cu civilizatii extraterestre. Si daca in niciun cadru oficial public nu se recunoaste ca ar exista dovezi de netagaduit privind contactul cu alte civilizatii, tot asa nu exista nicio declaratie prin care sa se sustina ca aceste civilizatii nu ar exista. Pentru ca ar fi de domeniul absurdului sa-ti asumi cunoasterea pur teoretica a Universului, atunci cand posibilitatile tale de deplasare de abia se intind, pe-aici, pe-aproape, in micul nostru sistem solar. 

Este adevarat ca, de-alungul timpului, tot felul de descoperiri au alimentat credinta noastra legata de posibilele contacte: schelete umanoide supra sau subdimensionate, cranii cu forma nefireasca, obiecte si aliaje necunoscute in perioada istorica corespunzatoare datarii lor. In scrieri vechi de mii de ani gasim relatari despre vehicule care ne duc cu gandul la ceea ce ne imaginam noi ca ar fi un aparat de zbor nepamantean si despre fiinte care fie au unele trasaturi comune cu omul, fie sunt complet diferite de acesta. Exista basoreliefuri si picturi din secolele XII-XIV care infatiseaza aparate de zbor dirijate din interior de ocupanti cu figuri umanoide. 

Oameni obisnuiti, piloti de avioane comerciale sau militare, cercetatori ai fenomenului, sustin, deopotriva, ca au vazut obiecte-nave care nu corespundeau nici ca forma, nici ca sistem de deplasare cu cele conventionale, cunoscute. Mai mult exista numeroase relatari pe parcursul istoriei recente, in special in ultimii cinzeci de ani, referitoare la contact apropiat cu fiinte stranii, uneori chiar rapiri de persoane care au fost supuse mai apoi diverselor experimente de catre aceste fiinte. Experientele reale sau imaginare de acest fel au fost exploatate din plin de literatura de fictiune si de industria cinematografica, alimentand astfel teoria conspiratiei si “isteria” colectiva. 

Cel mai cunoscut si mai mediatizat eveniment ramane “incidentul Roswell” si misterioasa arie 51 in care se presupune ca se afla sau s-ar fi aflat, la un moment dat, dovezi incontestabile despre existenta si contactul cu alte civilizatii, in forma materiala a unor obiecte aerospatiale. 

In ultimele doua, trei, decenii ia amploare un anumit fenomen: channelingul. Diverse persoane afirma ca la un moment dat au devenit “canale” de transmisie a unor informatii care provin din alte dimensiuni si de pe alte planete, de la reprezentantii unor civilizatii nepamantene. Adesea aceste informatii sunt verificabile in experienta imediata, bine coroborate cu date stiintifice si pline de bun simt in indrumarea/sustinerea oferita speciei noastre. Altele sunt fenomene de hipnoza colectiva in care naivi suprasugestionabili au sfarsit, printr-un suicid in masa in cadru unei secte, ascultand “chemarea astrelor”. 

Cercurile din lanuri, de fapt adevarate demonstratii de geometrie sacra, aducand mult cu mandalele, sunt puse tot pe seama unei inteligente superioare noua care doreste prin aceste mijloace sa comunice cu oamenii, intr-un limbaj simbolic. Cei preocupati de fenomen declara ca au gasit “cheia” pentru descifrarea acestor mesaje, iar explicatiile lor le gasiti in documentare pe internet sau chiar si pe posturile tv de factura stiintifica. 

A crede sau nu in existenta extraterestrilor ramane o optiune personala. Deocamdata. Generalul Emil Strainul afirma, in aparitiile televizate ale domniei sale, ca am depasit stadiul in care sa ne intrebam daca exista viata in afara Pamantului, pentru ca urmatoarea prioritate reala este momentul recunosterii acestui fapt si admiterii publice a interactiunii cu alte civilizatii. 

In ceea ce ma priveste, sunt deschisa la orice posibilitate. Ceea ce, in schimb, ma mira, este demersul de a cauta viata doar in forma si in conditiile cunoscute noua. Cautam apa, oxigen, carbon, bacteria primordiala, fiinte bipede, atmosfera asemanatoare cu cea de pe planeta noastra samd., ca si cum am fi interesati de un alt spatiu de locuit propice propriei perpetuari, mai degraba decat de intelegerea ca viata, in curgerea ei, este capabila sa nasca manifestare in si prin orice element chimic si printr-o infinitate de forme si densitati. Sau, intr-adevar, avem nevoie imperioasa de a gasi o destinatie, o alternativa a Pamantului? Sunt constiinte prea ocupate ca sa poata sa-mi si raspunda? Unii joaca ruleta ruseasca pe viata noastra, PE PLANETA NOASTRA. Iti suna cunoscut? Poate ai avut si tu, vreodata, intuitia asta.

Autor: Ellena

PARTICULA LUI DUMNEZEU- Jocul Creatiei

                                       Exercitiu de imaginatie

      Imagineaza-ti prin reperele materiale ale mintii (pentru ca le folosest din plin, nu-i asa?) cea mai mica particula posibila, nenumita si nedescoperita inca. Da zoom, atat cat sa devina perceptibila in campul tau vizual. Considera ca aceasta particula este tot ce exista – particula unica si indivizibila- . Ea are o proprietate inegalabila in lumea operatiilor conventionale: viteza infinita. Nu are nevoie de nici un impuls exterior pentru a se misca, de nicio interactiune.

    

       Acum fixeaza acest punct-particula care, de dragul exercitiului mintii, stationeaza. Nu pentru mult timp, asa ca nu te obisnui cu ideea de repaus. Imediat fixeaza-ti alte 2-3 repere intre care aceasta particula se deplaseaza cu viteza din ce in ce mai mare (tot de dragul exemplificarii). Vei observa, cu intermitenta, cate un punct localizat, alternativ, in cate un reper prestabilit. Pe masura ce viteza de deplasare creste tot mai mult, chiar cu mult inainte de a-si atinge potentialul infinit, ceea ce vazul si cortexul vizual iti va reliefa, prin posibilitatile limitate de prelucrare a informatiei, este existenta a trei puncte distincte. Retine ca particula fundamentala nu a suferit niciun proces de diviziune, doar ca miscarea sa, la viteza tinzand spre infinit, ii permite sa se localizeze in acelasi timp (conventional) in trei locuri diferite.

      Acum aminteste-ti ca viteza reprezinta distanta parcursa in unitatea de timp. Prin urmare, la viteza infinita sau tinzand spre infinit, conventia temporala dispare, iar spatiul se presupune, conform formulei de calcul, ca se extinde si el, desigur, spre infinit. De unde decurge, probabil, conceptul de univers in expansiune.

      Largeste-ti orizontul si propune-ti posibilitati nelimitate de deplasare ale particulei. Ea va ocupa fiecare punct, fiecare reper spatial posibil, in acelasi timp, conform unui tipar matricial prestabilit, conform unei informatii originare. Iti suna cunoscut? La inceput era Cuvantul (ideea de forma, imaginea, sablonul, samd.) si Cuvantul era Dumnezeu. Pe masura ce umple acest tipar construieste si manifesta ceea ce numim realitate fizica. Astfel se verifica ipoteza formulata de Platon si poate de multi altii inaintea lui, cum ca tot ce exista cu adevarat este Lumea Ideilor, pentru ca ceea ce numim noi realitate este de fapt o constructie asemanatoare, dar nu identica, Ideii. Cum de nu o copie fidela?

     Ia adu-ti aminte de particula…Ea face ce stie sa faca…Se misca. Doar ca in miscarea ei va ajunge sa interactioneze cu ea insasi, omniprezenta prin calitatea vitezei sale. Datorita acestor interactiuni depaseste, pe ici pe colo, modelul, deschizand calea posibilitatilor intamplatoare, hazardului, entropiei.

      Altfel spus, exista o predeterminare, un “destin” prestabilit al manifestarii, asa cum bine au intuit adeptii protestantismului, dar si infinte abateri de la “schema” conform teoriei probabilitatilor.

      Devine din ce in ce mai greu de departajat ce anume este “dat” de ceea ce e consecinta a imprevizibilelor interactiuni. In cele din urma poate nici nu e asa de important, pentru ca acest exercitiu de imaginatie isi propune, sa puna in evidenta un alt aspect si anume ca  eu, tu, piatra, catelul din cusca, mandarinul chinez, Soarele, extraterestrii, ploaia, etc., nu suntem decat o singura particula jucausa care evolueaza intr-un elegant dans cosmic. Noi toti suntem particula lui Dumnezeu si acest lucru este propovaduit de toate religiile. Prea ocupati si prea fixati in cercul trasat in jurul nostru, parem sa uitam acest adevar fundamental. Iisus ne invata sa-l cautam pe Dumnezeu in noi insine pentru ca este mai aproape chiar decat vesmantul de pe noi. Cu siguranta ca stia ce spune. Poate, asa, sa ne convingem, putem ridica si cate o piatra si sa fim surprinsi sa-L gasim si acolo, dupa cum aflam in Evanghelia dupa Toma. Tu ce crezi?

     Autor: Ellena

PESTII- Portret psihologic

Jertfa

Cel nascut la capatul periplului zodiacal apartine unei specii umane destul de deosebite care ar parea sa se preteze anevoie unei descrieri, de vreme ce este vorba de o lume in care formele se estompeaza, dar care, prin insasi aceasta caracteristica, ajunge sa fie izbitoare si pitoreasca.

La el, individualitatea tinde sa dispara in folosul umanitatii, hotarele intre personal si cosmic se sterg; face parte din familia celor care isi apartin cel mai putin posibil si care au o mare usurinta sa-si inabuse egocentrismul si individualismul. Daca nu ajunge chiar sa renunte la ansamblul nevoilor si dorintelor sale personale, este foarte receptiv la diversele curente colective care il patrund si il traverseaza. Poate deci sa se simta pretutindeni la el acasa, chiar daca se simte peste tot strain; se poate interesa de orice, simtind in acelasi timp in strafundurile sale ca nimic nu ii este specific; poate sa riste si sa sacrifice mult, fiindca in realitate nimic nu i se pare important si esential...

Pentru a sesiza urzeala profunda a acestei personalitati, cel mai bun lucu este sa o asemuim cu faza de "subiectivism cosmic" pe care psihologul Piaget a identificat-o in primii doi ani ai copilariei, ca si cum firea s-ar impregna de ea in mod durabil. Trasatura sa majora este o plasticitate psihica exceptionala care se traduce printr-o extrema maleabilitate; aceasta imbraca aspecte diferite, care merg de la simpla pasivitate, de la receptivitatea nativului care se lasa impregnat de lucruri (capacitatea sa de "umplere" fiind enorma), pana la marea forta de zguduire senzoriala care il face impresionabil, emotiv, influentabil, vulnerabil. Dar ai impresia ca firea aceasta cauta in special - cu ajutorul tendintei de inflatie emotiva care joaca rolul unei cutii de rezonanta - o dilatare extrema a fiintei sale, si este destinata vietii integrale cu Totul.

Asemenea unui fluviu care, pe parcursul sau, aduna si amesteca toate izvoarele solului si toti norii cerului, nativul pare asezat in cele patru vanturi, bantuit de toate curentele care vin din larg, fara sa resimta vreo atractie speciala, locala. Aidoma nomadului, nu poseda nimic pe acest pamint, nu are patrie, isi paraseste lucrurile in toate zarile si se lasa in voia curentului, a valului care il poarta, antrenindu-1 astfel intr-un flux si reflux necontenit.

Extrema dilatare la care aspira nativul poate sa ajunga pina la dorinta de a nu mai fi nimic spre a se apropia de tot; Ea duce la o fuziune absoluta cu ceea ce depaseste fiinta: sa se absoarba in ceea ce contempla, sa devina obiectul insusi al aspiratiilor sale, sa-si sacrifice Eul pentru o totalitate si, cel mai bine, sa traiasca intr-un extaz unificator si mistic. Totul il impinge in aceasta directie generala. Fericirea sa se confunda cu dorinta de a scapa din lumea limitarii printr-o evadare care ii poate permite sa ajunga la dimensiunea cosmicului. Nimeni, mai mult ca nativul din Pesti, nu este mai bogat in posibilitati, dar bogatia aceasta nesfirsita poate deveni o saracie nesfirsita daca el sufera mirajul virtualitatilor care duce la nehotarare, prin faptul ca orice alegere este amputare prin suprimarea sperantelor. In plus, il vedem cum cauta ceea ce depaseste limitele lucrurilor si fiintelor, fiind mai sensibil la lipsa lor de masura decat la contururile lor precise si limitative; le resimte in maniera impresionistilor care prefera lucrurilor propriu-zise imaginile acestor lucruri, realitatii fizice, aparenta ei speciala, corpurilor masive, fantasmele apei... Traind intr-o lume a virtualitatilor, ii vine usor sa aureoleze fiecare prezenta cu un soi de ceata care estompeaza toate contururile; arabescurile unduitoare ale sensibilitatii sale convin acestei alunecari nonsalante a unui obiect intr-altul, contopite in acelasi univers acvatic. Nativul este vizibil marcat de sincretismul stadiului afectiv evocat mai sus; globalismul psihic il face sa gindeasca ansamblul inaintea detaliului a carui impresie e stearsa; totul este legat de tot intr-o larga sintonie cu mediul inconjurator si in vibratie cu lumea de dincolo care trezeste simtul corespondentelor universale. Nu exista tip care, ca sa ne folosim de o expresie a lui Giraudoux, sa nu se simta "solidar cu astrul sau". Visele noptii si actiunile zilei se inlantuie intr-un dialog consistent intre eul constient si fortele inconstiente ale vietii. O imaginatie difluenta se raspandeste, se revarsa, imaginile ei cu desenul vag valorand mai mult prin continutul emotional decat prin precizie plastica. Si mai exista la nativ o amploare a campului constiintei care accentueaza lipsa de precizie, supletea si etalarea fiintei: aceasta constiinta matura o zona larga si transporta o mare bogatie de impresii, prin care atentia se difuzeaza, se destinde, se ineaca, pierzandu-se in multiplicitatea contopita a reprezentarilor. Vedem deci ca totul la acest subiect contribuie sa faca din el o faptura plastica, avind o forta de dilatare si de fuziune.

Cum, atunci, sa nu fie comportamentul sau tot "larg"? Departe de a urmari un drum regulat si de a progresa spre o tinta aleasa cu luciditate, il vedem necontenit pe acest receptiv .Asteptind din afara provocarea care sa-1 justifice in proprii sai ochi; este deci firesc sa ezite, sa tatoneze si sa-si puna intrebari, asteptand pasiv apelul care sa-1 reveleze siesi; incearca o cale, apoi alta, trasand astfel un itinerar imprecis si chinuit, nu lipsit de contraste, de contradictii cel putin aparente, de pitoresc; aceasta cale a actiunii evoca invalmaseala curentelor marine, insesizabile, nuantate, contopite...

Personalitatea sa ofera spectacolul unui puzzle care seamana cu un labirint in care se pierde singur de bunavoie. Dar in loc sa fie formata din piese detasate, ea este facuta mai curand dintr-o singura substanta; evoca mai precis caracatita a carei piele apare la fel de instabila in nuantele ei ca si corpul in forme, aspectul imprecis si trecator al starilor sale indicand ca, aparent, nimeni nu este mai fluctuant ca ea. Si daca ne este permis sa ducem mai departe comparatia cu acest animal, abtinandu-ne fireste de la orice asociatie neplacuta de idei (ne aflam in domeniul psihologiei si aici tendinta nu este, in sine, nici buna nici rea), vom spune ca fiinta aceasta proteica poate sa se impleteasca atat de bine cu sine, incat structura sa ii devina insesizabila, la fel cum exuberanta tentaculelor sale psihice o prelungeste dincolo de sine. Pare intr-adevar gala de dezintegrare si de intoarcere in univers!

O nebuloasa

Dificultatea majora, pentru o asemenea fire, este de a parveni la realizarea unitatii sale interioare. Nativului din Pesti ii vine intr-adevar cel mai greu sa-si formeze o personalitate; mult timp, el poate ramane in nimburi, in cautarea de sine, trecand alaturi de aventura vietii.

Da atunci impresia ca se mentine in stadiul de nebuloasa, adica in acela al unei lumi informe: relaxarea legaturilor cu lumea sensibila, care marcheaza ultima etapa zodiacala, este un obstacol in fata concretizarii sale. Totul in el se cauta, tatoneaza si fuge de sine, deoarece se impiedica in cautarea obiectelor si actiunilor sale, tendinta, la el, fiind lipsita de orice suport, de orice contact eficient cu realitatea. "Pluteste" sau, daca preferati, inoata intre doua ape. Fiinta sa prezinta o alura incerta in care destinderea adevarata abia daca se diferentiaza de simpla relaxare, iar libertatea frizeaza licentele. Acest Eu haotic, care isi pierde atat de usor firul existentei, da desigur impresia escalelor succesive ale unui vapor debusolat.

Solicitata de chemari multiple cu rezonante si ecouri nenumarate, persoana sa este o multiplicitate difuza si ratacitoare. Nu are un Eu bine centrat ca un dirijor care conduce executia unei partituri, ci euri diverse, neaparat locale si momentane, care il fac sa traiasca la persoana I plural: "Noi" constatam ca..., "noi" convenim ca..., "noi" hotarim ca... Dar rareori se intalneste frumoasa unanimitate interioara care sa formeze adeziunea globala a Eului central. Datele constiintei sale risca astfel sa devina un adevarat Turn Babel, un sabat al invalmaselii: asistam la o inmultire, o misunare, un vuiet de aspiratii, in general prea marunte si prea deosebite unele de altele ca sa ajunga la niste acte precise si sa depaseasca stadiul de reflex sau de simplu vis; invalmaseala de senzatii duce la o adevarata cacofonie psihica.

La nivelul acesta nediferentiat, nativul din Pesti - e vorba, se intelege, de tipul inferior - este desigur un tip slab. In timp ce se cauta pe sine, el se bizuie pe vise, pe sentimente si pe premonitii; si reactioneaza fara discriminare la toate solicitarile exterioare, lipsit de o idee directoare, de o legatura morala. Sucomband fara lupta la tentatia nediferentierii, ignora franele, scrupulele, principiile, toate disciplinele formatoare. Impersonalizarea sa face din el un dezintegrat, un veleitar, un incurca-lume, un incoerent.

Cu o asemenea complezenta fata de inform, ce putere mai poate avea vointa lui? Viata este pentru el o necontenita antrenare impotriva careia abia daca poate sa reactioneze. Dovedind o slaba rezistenta fata de sugestie si de contagiunea exemplului, fara aparare fata de ceilalti si inclinat sa zaboveasca in oaza complezentei, trebuie sa lupte ca sa poata mentine demnitatea umana in el si in afara lui. Inclinatia sa de a scuza si de a se scuza pentru tot duce  la o toleranta, o indulgenta excesive, ce il pot impinge, din slabiciune, indolenta sau lipsa de vlaga, la toate aventurile, ba chiar pe panta bauturii, a depravarii, a decaderii; se lasa sa alunece pe nesimtite si se innamoleste.

Care ii sunt mijloacele de aparare? Cand nu este prea dispus sa "lase totul balta" si sa se resemneze in fata a ceea ce socoteste prea repede ca fiind inevitabil, uzeaza de mecanisme de aparare destul de evazive, a caror eficienta variaza in funcfie de abilitatea lui. In fata obstacolului, prefera sa se eschiveze; insesizabil cum este, are arta de a-ti aluneca printre degete; practician al echivocului, prieten al aparentelor inselatoare si al iluziilor sau pacalelilor grosolane, se pricepe sa faca sa i se piarda urma; este un veritabil iluzionist care are darul machiajului si al instrainarii si se complace in anonimat, in pseudonim, in oblic, in incognito. Si ce bine stie sa se tina "alaturi de lucruri" ca sa "o scalde"! In fata inamicului, incearca sa castige timp si fuge dupa modelul cefalopodelor care emit un nor de cerneala neagra ca sa se ascunda in el. Prins in cursa, nu se da in laturi sa sacrifice mult ca sa salveze restul, precum caracatita care sacrifica un tentacul ca sa-si salveze viata: iata cum lasa el sa arda ceea ce nu poate fi salvat, pentru a recupera restul.

Unii nu s-au codit sa vorbeasca de lasitate, de viclenie, de tradare, de mistificare..., dar, cu o astfel de fire, calificativele respective sunt prea directe ca sa i se potriveasca. La un astfel de om, intr-adevar, constiinta realului este de o asemenea natura, incat valorile sunt ambigue si nu stie unde se afla adevarul si unde neadevaml. Ce asigurare poate da el? Daca minte, minciuna lui nu e intentionata, fiindca traieste intr-o stranie atmosfera de irealitate in care mitul poate avea valoare de realitate, si adevarul, valoare de mit. Iar in masura in care pierde consistenta de sine, pentru simplul motiv ca nu si-o dobindise niciodata de fapt, se exileaza in mijlocul lucrurilor, se simte departe, indiferent, intr-un simtamant de vid, in afara sa insusi. Simtul si gustul realului pot sa fie falsificate intr-o asemenea masura, incat inceteaza sa fie un subiect, ca sa devina un obiect pentru sine insusi; asistam la un soi de alienare a simtului valorilor care il condamna sa evolueze in marginea vietii depline, intr-un fel de disparitie a fiintei sale. Acest fugar din fata actiunii, prefera sa se opreasca la schitarea lucrurilor, la baiguiala lor, spre a se refugia in adaposturile imprecise ale imaginatiei si visului. Tinde sa confunde tot ce este el insusi, ca tip inferior, cu tot ceea ce face valoarea tipului superior din zodia Pestilor: neputinta - cu gustul pentru contemplare, mirajul nedefinitului - cu chemarea infinitului, oroarea de contururi - cu jocul amplu care necesita un gest adaptat al mainii si o masura precisa a privirii, eschivarea - cu conduita supla, chitibuseala - cu spiritul de finete, halucinatia - cu iluminarea, gindirea incetosata - cu viziunea, constienta somnolenta - cu fervoarea vietii obscure, mistificarea - cu mistica... Inclinat sa-si incheie actiunile "in coada de peste", trebuie sa nu se dea batut in momentul terminarii lor spre a-si depasi neputinta relativa de a indeplini actele lichidarii; in fond, trebuie sa se antreneze la acte complete, putin numeroase, dar duse pina la capat. Ar face bine, in prealabil, daca si-ar aborda cum trebuie actiunile pentru a evita, chiar de la inceput, reluarile istovitoare. Iar daca i se intimpla sa fie demoralizat, progresia bine dozata a efortului 1-ar ajuta sa-si duca actiunile pana la sfarsit. Altfel, risca sa cada victima unui adevarat complex de fuga. Intelegem prin acest termen predominanta comportamentelor care exprima neangajarea in fata vietii: tendinta de a nu merge pana la capatul unei idei, al unui gest, al unui act, de a nu fi niciodata complet sigur; nehotarare, eschivare, fuga, evadare, uitare de sine in alcool, stupefiante, paradisuri artificiale; atasare de o himera, de o marota, de imposibil, de inaccesibil, de irealizabil; utopie, fabulatie, mitomanie, donchisotism...

Exista desigur o intreaga gama de valori pe scara Pestilor inferiori. Pe treapta cea mai de jos, acest tip ne prezinta spectacolul dezolant al schizofrenului, acel dement halucinant care nu mai are nici o constiinta a realitatii si a carui psihoza pe baza de tulburari psiho-senzoriale ajunge la lipsa de coordonare, la disolutia personalitatii. Pe o treapta de mai mica disonanta, face pe bufonul regelui sau pe nebunul satului, adica fiinta cea mai slaba din comunitate, care primeste toata incarcatura negativa a fortelor raului ce o inconjoara, dar care este, tocmai prin asta, capabila sa dea seama, intr-o oarecare masura, de destinul colectivitatii sale. Mai exista si - nu atit de dramatici - acei subiecti "care nu stiu singuri ce sunt", care se lasa patrunsi de toate contradictiile gruputui lor si urmeaza potitica asa-numita a "cainelui mort pe firul apei", acei fauritori de vise, neputincioase, acei utopisti naivi, acei mistici de azil, acei romantici rataciti, acei visatori intarziati, acei vanatori de reflexe vane si pescuitori in nori, acele prazi diverse pentru parazitismul ideologic, si toti acei inadaptati, cai de bataie, sacriflcati si victime ale lor insisi si ale celorlalti...

ECKHART TOLLE- Suferinţa şi sfârşitul suferinţei

Interconectarea tuturor lucrurilor: budiştii au ştiut-o întotdeauna şi fizicienii o confirmă acum.

***

Nimic care se petrece nu este un eveniment izolat, el doar pare a fi. Cu cât îl judecăm şi îl etichetăm mai mult, cu atât îl izolam mai mult.

Întregul vieţii devine fragmentat prin gândirea noastră. Totalitatea vieţii a generat acest eveniment.

***

El este parte a unei reţele interconectate care este Universul. Aceasta înseamnă că orice este nu poate fi altfel. În cele mai multe cazuri, noi nu putem începe să înţelegem ce rol poate avea un eveniment aparent nesemnificativ în totalitatea Universului, dar recunoaşterea inevitabilităţii lui în cadrul vastităţii întregului poate fi începutul unei acceptări interioare a ceea ce este şi prin aceasta o realiniere cu totalitatea vieţii.

***

Adevărata libertate şi sfârşitul suferinţei este a trăi ca şi cum voi aţi ales în totalitate orice simţiţi sau experimentaţi în acest moment.

***

Această aliniere interioară cu Prezentul este sfârşitul suferinţei!

Este suferinţa într-adevăr necesară?

Da şi nu. Dacă nu aţi fi suferit aşa cum aţi suferit, nu ar fi existat profunzime în voi ca fiinţă umană – nici umilinţa, nici compasiune. Nu aţi fi ascultat aceasta acum. Suferinţa sparge carcasa egoului. Exista un punct

până la care ea a fost necesară. Suferinţa este necesară până când înţelegi că ea nu este necesară.

***

Nefericirea are nevoie de un eu creat de minte şi care are o poveste, o identitate conceptuala. Ea are nevoie de timp, trecut şi viitor. Când îndepărtezi timpul, ce rămâne din nefericirea ta?

***

Rămâne „ceva-ul” acestui moment. Poate fi un sentiment de greutate, agitaţie, încordare, mânie sau chiar greaţă. Aceasta nu este nefericire şi nu este o problemă personală.

***

Nu este nimic personal în durerea umană. Este o simplă presiune intensă sau o energie intensă pe care tu o simţi undeva în corp. Dându-i atenţie, sentimentul se transformă în gândire şi aceasta activează eul nefericit. Vedeţi ce se petrece când doar permiteţi unui sentiment să fie.

***

Mai multă suferinţă, mai multă nefericire apare atunci când iei fiecare gând care vine în mintea ta drept adevăr.

***

Situaţiile nu te fac nefericit. Ele îţi pot cauza durere fizică, dar ele nu te fac nefericit.

Gândurile tale te fac nefericit. Interpretările tale, poveştile pe care tu ţi le spui te fac nefericit

„Gândurile pe care le gândesc chiar acum mă fac nefericit.”

Această înţelegere rupe identificarea ta inconştienta cu aceste gânduri.

***

„Ce zi mizerabilă.” „El nu a avut decenţa de a mă suna înapoi.” „Ea m-a dezamăgit.”

Mici poveşti pe care ni le spunem nouă înşine şi altora, adesea sub forma plângerilor.

***

Ei sunt desemnaţi inconştient să ne mărească simţul de sine care este întotdeauna deficitar prin a avea dreptate şi făcând ceva sau prin aceea că cineva greşeşte, “a avea dreptate” ne plasează într-o poziţie de imaginară superioritate şi astfel ne întăreşte simţul nostru fals de sine- egoul. Aceasta crează de asemenea un  fel de sentiment de duşmănie.

***

Da, egoul are nevoie de duşmani pentru a-şi defini limitele. Şi chiar şi vremea poate

servi aceastei funcţii. Prin judecata mentală obişnuită şi prin contradicţia emoţională aveţi o relaţie personalizată şi reactivă cu oamenii şi cu evenimentele din viaţa voastră.

***

Toate acestea sunt forme de suferinţă autocreata dar nu sunt recunoscute ca atare din cauza egoului pe care îl satisfac. Egoul se măreşte pe sine prin reactivitate şi conflict.

Ce simplă ar fi viaţa fără aceste poveşti. „Ploua.” „Nu a sunat.” „Am fost acolo, ea nu

a fost.”

***

Când suferi, când eşti nefericit, stai contopit total cu ceea ce simti acum. Dar nefericirea sau problemele nu pot supravieţui în Prezent!

***

Suferinţa începe când numeşti sau etichetezi mental o situaţie într-un anumit fel ca indezirabilă sau rea. Tu deteşti o situaţie şi acea detestare o personalizează şi o aduce în eul reactiv.

***

Numirea şi etichetarea sunt ceva obişnuit, dar acel obicei poate fi rupt!

Începeţi să practicaţi ne-numirea cu lucruri mici. Dacă pierdeţi avionul, scăpaţi sau spargeţi o cană, sau alunecaţi sau cădeţi în noroi, vă puteţi abţine de la a numi experienţă bună sau dureroasă?

Puteţi accepta imediat existenţa acelui moment?

Numind ceva ca rău cauzează o contracţie emoţională în voi,

Când îl lăsaţi să fie fără al denumi, o putere enormă este imediat disponibilă pentru voi.

Contracţia vă taie legătura cu acea putere, puterea vieţii însăşi.

***

Adam si Eva au mâncat fructul din copacul cunoaşterii binelui şi răului. Mergeţi dincolo de bine

şi de rău prin reţinerea de la a numi mental orice ca bun sau rău!

Când mergeţi dincolo de obişnuita denumire, puterea universului circulă prin voi.

Când sunteţi într-o relaţie nonreactivă cu experienţele, ceea ce aţi numit rău înainte, adesea se

schimbă rapid, dacă nu imediat prin puterea vieţii însăşi!

***

Priviţi ce se petrece când nu numiţi o experienţă ca rea şi în schimb aduceţi o acceptare interioară, un „da” interior, şi lăsaţi-o să fie aşa cum este.

***

Oricare este situaţia ta de viaţă, cum te-ai simţi dacă ai accepta-o complet aşa cum este ea, chiar acum?

Sunt multe forme subtile şi mai puţin subtile de suferinţă care sunt atât de normale, încât ele nu sunt de obicei recunoscute ca suferinţă şi care pot fi simţite chiar că satisfăcătoare de către ego: iritarea, nerăbdarea, mânia, a avea o problemă cu ceva sau cineva, resentimentul, plângerea.

Poţi învăţa să recunoşti toate aceste forme de suferinţă atunci când se petrec şi să ştii în acest moment că „eu creez suferinţa pentru mine însămi”.

***

Dacă ai obiceiul de a crea suferinţa pentru tine însuţi, probabil tu creezi suferinţa şi pentru alţii de asemenea. Paternurile minţii inconştiente tind să moară făcându-le conştiente, devenind conştient de ele atunci când se petrec. Nu poţi fi conştient şi să creezi suferinţa pentru tine.

***

Acesta este miracolul, în spatele oricărei condiţii, persoane sau situaţii care pare rea, stă ascuns un bine mai profund. Acel bine mai profund ţi se revelează, atât în ineterior cât şi în exterior prin acceptarea interioară a ceea ce este.

„Nu opune rezistenţă răului” este unul dintre cele mai înalte adevăruri ale omenirii..

***

Un dialog: „Acceptă ceea ce este." „Nu pot cu adevărat. Sunt agitat şi furios în legătură cu aceasta." „Atunci acceptă ceea ce este." „Să accept că sunt agitat şi furios? Să accept că nu pot să accept?"„Da. Adu acceptarea în neacceptarea ta. Adu capitularea în necap-tularea ta. Apoi vezi ce se petrece."

***

Durerea fizică cronică este unul dintre cei mai duri profesori pe care îi puteţi avea. Rezistenţa de prisos este învăţătura sa. Nimic nu poate fi mai normal decât nedorirea suferinţei. Dacă puteţi lăsa să dispară acea nedorire şi în schimb să permiteţi durerii să fie acolo, voi puteţi observa o subtilă separare interioară de durere, un spaţiu între voi şi durere.

***

Aceasta înseamnă a suferii conştient, dorind aceasta. Când suferi conştient, durerea fizică poate rapid aprinde egoul în voi, deoarece egoul constă în mare măsură din rezistenţă. Acelaşi lucru este valabil în cazul dizabilităţii fizice extreme.

„Îi oferi suferinţa ta lui Dumnezeu” , este un alt mod de a spune acest lucru.

***

Nu este nevoie să fi creştin ca să înţelegi adevărul universal profund care este conţinut în imaginea crucii. Crucea este un instrument de tortură. Ea reprezintă cea mai intensă suferinţă, limitare şi neajutorare pe care o fiinţă umană o poate întâlni. Apoi brusc acea fiinţă umană suferă în mod dorit, conştient, fapt exprimat prin cuvintele, „nu voia mea, ci a ta să se facă”.

 ***

În acel moment, crucea, instrumentul de tortură îşi arată faţa ascunsă. Este de asemenea un simbol sacru, un simbol al divinului.

Ceea ce pare că refuză existenţa oricărei dimensiuni transcendente a vieţii, prin abandonare, devine o deschidere în acea dimensiune.

REALITATEA MULTIDIMENSIONALA

     O promisiune a fost facuta omenirii, inca de la inceputurile timpurilor si anume ca o cale le este oferita sufletelor pentru a-si gasi si recunoaste locul lor in cuprinsul lui Dumnezeu, dupa un parcurs de separare si indviduatie.

     Aceasta promisiune se indeplineste acum pentru fiecare suflet care experimenteaza atat propria identitate, separata si unica, cat si confruntarea cu el insusi ca parte deplina din TOT CE ESTE-DUMNEZEU. Completitudinea intelegerii  acestei uniunii nu a fost posibila pana acum, dar traiectoria comuna pe care o parcurge dimensiunea spirituala prin planul fizic si dimensiunea materiala prin spirit  face posibila relevarea ei imediata.

     Acest parcurs comun face, deasemenea, posibila intelegerea pe deplin a multidimensionalitatii, atat ca si concept cat si ca experienta.

    

   Multidimensionalitatea implica recunoasterea realitatii drept mai mult decat o reductie la universul fizic, acesta reprezentand doar o parte din multitudinea de universuri care exista la diferite nivele de vibratie, multe din acestea nefiind de natura fizica.

     Aceste universuri nu sunt “paralele” cu cel fizic, asa cum apar portretizate in materialele de fictiune. Mai degrabă, ele sunt în interiorul şi în jurul realitatii fizice pe care o experimentam  ca tridimensionala, cu care coexistă, în acelaşi timp, ca expresii  diferite ale aceleiaşi realităţi, situate la un alt nivel de constiinta si energie.

     

   Pentru a intelege acest lucru, ar putea fi util sa ne imaginam un peisaj deosebit de frumos, care poate fi privit prin filtre diferite, fiecare filtru creand o alta perspectiva. In cadrul realitatii multidimensionale, filtrele sunt starile de constiinta pe care fiinta umana le poate accesa (si de care este capabila- n.t.), iar “perceptia” de realitate este determinata de aceste stari de constiinta.

     Sa privim acum acest peisaj, de care pomeneam anterior, imaginandu-ne copacii in crengile carora se adapostesc pasarele, zborul lor, cerul, animalele mici din imprejurimi. Un iubitor de pasari ar privi acest peisaj, atent fiind la copaci, pentru a identifica printre ramurile acestora speciile de zburatoare care ii populeaza. Altcineva ar avea o imagine de ansamblu, privind copacii si cerul aidoma contamplarii unui tablou, atent la culorile, armonia si modul desavarsit in care acestea sunt combinate. Aceste doua modele perceptive sunt intr-adevar diferite unul de altul, dar raman totusi expresii ale planului fizic.

     Acum imagineaza-ti acelasi peisaj, nu privit din exterior, ci cu ochii celui care face parte din el (cu ochii mintii). Fiecare forma, va dezvalui acum, aspecte diferite de lumina si viata. Copacii, plantele si animalele emana, stralucesc de viata. Ar fi o dimensiune experientiala diferita (care se petrece de asta data doar in mintea ta, ca oglindire a planului fizic).

     Ia acelasi peisaj si inchipuie-ti de aceasta data ca vezi prezenta lui Dumnezeu ca fiinta vie care se exprima in diverse forme, experimentandu-se pe sine, dar cu toate acestea lipsit de forma. Perceptia va fi diferita de cea in care toate formele apareau insufletite si stralucitoare, pentru ca forma se disipeaza.

     In sfarsit, imagineaza-ti acelasi peisaj si aceeasi imagine, simtind (din interior) cum este sa fi un copac, o pasare, un nor sau cerul, simtindu-te parte a acestor reprezentari ale lui Dumnezeu,  in acelasi timp experimentand dumnezeirea in toate si pe tine ca parte a Unimii. Aceasta ar fi, la randul ei, o alta experienta.

     

   Multidimensionalitatea este, in esenta, expresia aceluiasi fenomen care poate fi receptat din perspective diferite. Experientele joase sunt incluse in cele inalte. In schimb, experientele inalte nu pot fi incluse in cele joase atat timp cat constiinta celui care percepe nu este pregatita. Pregatirea constiintei are loc pe calea atractiei vibrationale sau “rezonantei”. Aceasta se realizeaza prin lumina care deschide portile sufletelor intrupate spre planurile inalte ale existentei.

    Portile sunt deschise acum pentru toti locuitorii pamantului care sunt receptivi la Lumina. Este timpul reunirii constiintei umane cu originea si esenta. Multi vor incepe sa experimenteze schimbari ale perceptiei lucrurilor familiare, pe care acum le vad intr-un mod diferit. Aceste schibari pot avea loc in mod spontan si inexplicabil. Se vor petrece pur si simplu, pentru ca dimensiunile inalte sunt mult mai aproape de planul fizic, facilitand comunicarea dintre ele si acesta.

     Pentru locuitorii Pamantului si pentru planeta, acum este timpul tranzitiei intr-un nou nivel de constiinta- saltul pe un nivel superior de “trezire” (constientizare-n.t). Acest salt urias inainte se intampla acum, in timp ce Pamantul se adapteaza la noile energii de lumina spirituala care se acumuleaza si se intensifica la nivel global. Odata cu intensificarea acestor energii, multi oameni vor experimenta schimbari atat la nivelul trupurilor lor, corespunzatoare noii vibratii, cat si la nivelul constiintei.

     

   Desi acest pas evolutiv a fost pregatit pe parcursul istoriei umanitatii inregistrand in ultimii cinzeci de ani  un parcurs ascendent accelerat sub indrumarea celor ce vegheaza si protejeaza progresul spiritual al pamantului, pentru multi va aparea straniu si de neinteles. Tocmai de aceea vor avea nevoie de o perioada de adaptare pentru a se obisnui cu noile perceptii si trairi, adica cu expresiile unei noi realitatati.

     Acesta este momentul pe care multe suflete l-au asteptat de-alungul timpului, cel despre care s-a vorbit in diverse moduri in toate profetiile. Acesta este momentul in care Pamantul se pregateste sa renasca si in care toate sufletele se vor trezi in acelasi timp intr-o realitate ascunsa multe vreme luminii constiintei.

     Aceasta transformare mareata a constiintei va fi o mare binecuvantare. Pentru ca sufletele intrupate pe Pamant se vor recunoaste in sfarsit, unul in altul, si UNA cu tot ce exista, cu realitatea divina si  sacra, fundamentul manifestarilor fizice, care va fi in cele din urma cunoscuta, iar Pamantul va deveni radiant si nou in ascensiunea lui spre Lumina (Iluminare-n.t.).

     Autor: Julie Redstone

     Traducere: Ellena

     Sursa: http://www.lightomega.org