marți, 24 ianuarie 2012

Vărsătorul-caracteristici fizice

Aerul de tinereţe


Morfologie
            După cum era de aşteptat, există din păcate puţine şanse ca un tip Vărsător să fie recunoscut după fizicul său. Cu cât tipul unui semn de animal (Berbec, Taur, Leu...) se pretează mai mult la relieful şi la pitorescul caricaturii, cu atât cel al unui semn uman este lipsit de o asemenea resursa signaletică. Cu atât mai adevărat este acest lucru în cazul Vărsătorului, la care valorile umane sunt cele mai epurate. Cea mai neînsemnată caracteristică planetară sau intervenţia secundă a altui semn zodiacal alterează urzeala fină într-atât încât o estompează în folosul restului.




Tot ceea ce ne putem îngădui să spunem e ca Vărsătorul destul de pur se prezintă îndeobşte ca un astenic de constituţie redusă care intră în categoria temperamentului nervos. Pe faţă, predominanta frontală este accentuată de îngustarea părţii inferioare; aceasta produce o figură care se înscrie într-un triunghi mai mult sau mai puţin alungit, cu vârful în jos. Linia generală este subţire şi zveltă. Impresia de delicateţe sau de fragilitate este întărită de fineţea trăsăturilor şi chiar, fapt mai caracteristic, de tenul transparent al unei pieli subţiri, pe care o pot lesne afecta accidentele circulaţiei sanguine (roseţi, cearcăne...). Se înţelege că ansamblul poate să dea o impresie “angelică”: subiectul este cât se poate de imaterial. O caracteristică saturniană, mercuriana, solară şi chiar uraniana nu modifica prea mult acest portret “ideal”. În schimb, orice marcă lunară, jupiteriană, marţiană sau chiar neptuniana îi distruge până şi linia generală. Dar, oricare i-ar fi dominantă la naştere, doar rareori acest tip nu are ochii foarte adânciţi în orbite, o privire vie, trăsături, mobile şi o expresie durabilă de tinereţe.
Mers şi mimică
Prima impresie pe care o lasa tipul Vărsător, dincolo de fizicul său, este că nu are decât puţină sau deloc prezenţa fizică (din nou, în opoziţie cu Leul). Face parte dintre cei despre care se spune “că nu arată a nimic”. În primul moment, nu îţi impune; şi mai ales nu vrea să-ţi impună. Firea să şi tactul îi conferă o atitudine discretă şi ştearsă şi o prezenţă uşoară. Această simplitate naturală comunica totodată o impresie de seninătate sau de graţie.
Dar dacă Uranus predomina asupra Vărsătorului, apare cealaltă latură. Dacă şi acest tip de Vărsător are oroare de popularitate, de teatralitate şi de mizanscena, nevoia de a-şi face efectul - mic sau mare - prevalează la el; trebuie să forţeze opinia publică prin originalitate, printr-un fel de a fi paradoxal sau excentric; stângăcia sau rigiditatea, care apare când şi când, ascund anevoie tensiunea nervoasă; s-a zis cu seninătatea iniţială. Mulţi nativi din Vărsător sunt, rând pe rând, şi unul şi celălalt: simplităţii şterse şi senine, care marchează un timp de tăcere şi de reflecţie pentru a se situa în prezenţa celuilalt, desigur, şi momentului învingerii unei anumite timidităţi îi urmează o atitudine afirmată care dezvăluie un fel de a fi dintre cele mai personale.
Mersul obişnuit trebuie să depăşească o anumită rigiditate involuntară înainte de a deveni armonios. Vocea este mai curând slabă, limbajul clar, stăpânit; mimica expresivă, fără a vrea să fie demonstrativa, cu excepţia unor revărsări uraniene oricând posibile. Strângerea de mână este sinceră, dar fără insistenta; simţi că nativul i se dăruie fără calcule, dar cu rezerva delicateţei sale.             Întregul prezintă o anumită seriozitate, dar fără nici o gravitate, nici ingreunare; e o tinereţe chibzuită.

Sănătate

Fiind vorba de un semn zodiacal fix, orice modificare care, în general, s-ar produce brusc împotriva acestei fixităţi însăşi - va avea tendinţa să se instaleze. Şi datorită faptului că nativii din Vărsător, în preocuparea lor de originalitate, sunt incapabili să se plieze la viaţa de zi cu zi (ritm pe care Fecioară, dimpotrivă, îl adoră), îngrijirile impuse vor fi adesea neregulat respectate, după toane, susceptibile chiar să sară de la o extremitate la alta a terapeuticii. Alopatie, homeopatie, post şi supraalimentare, odihnă şi agitaţie, practici opuse de fizioterapie pot alterna în funcţie de dispoziţia subiectului. Este de altfel verosimil să se poată plasa sub semnul Vărsătorului faimosul regim de alternante inegale numit “regim disociat”. Plictiseala s-a născut într-o zi din uniformitate, ar putea să fie şi, în legătură cu sănătatea, o deviză a Vărsătorului. Tot ce i se pare a fi sub semnul progresului îl seduce pe subiectul nostru, cel puţin până nu se plidiseste. Căci nevoia de a se îngriji nu comportă pentru el nici o umbră de îndoială; deci nu se va da în lături de la mijloacele cele mai brutale, dacă îi permit să atingă un rezultat spectacular. Ce client, ce adept al leacurilor minune!
În omul-zodiac, corespondenta Vărsătorului are loc la nivelul pulpelor şi gleznelor, aceste zone sunt la el deosebit de sensibile, supuse şocurilor, entorselor, fracturilor, unor leziuni minore care rezultă din reţeaua neuro-circulatorie locală şi, bineînţeles, din acţiunea frigului în aceste zone. Cum dialectica axului Leu-Varsator face din circulaţia sangvină marea posibilitate de tulburări generale la aceşti nativi, trebuie să se ştie că datorită exilului soarelui în Vărsător, tulburările vor fi caracterizate mai ales de sărăcia sângelui şi de supraîncărcare cu deşeuri, provenind de la o oxigenare insuficientă şi creând în general hiperaciditate. Carentele riscă deci să se refere la echilibrul fierului (adică al hemoglobinei); al fosforului, care este primordial pentru sistemul nervos, al calciului, desigur, în contrapartidă, şi al oligoelementelor, cum ar fi cuprul catalizator al oxidării deşeurilor, cobaltul, magneziul, indispensabil splinei, deci formării sângelui, sulfului din proteinele nobile ale ficatului şi vitaminele reglementatoare ale nervilor. Evantai larg, care permite adesea succese parţiale într-o asemenea natură, în măsură cel puţin în care tulburările rămân funcţionale şi nu organice. Se întâmplă însă uneori să se instaleze nişte stări de fixitate, de scleroza mai ales, care duc la blocarea funcţională a unor zone importante din organele cave, vase circulatorii sau tub digestiv, de exemplu. Acest lucru poate să cauzeze infecţii microbiene grave, dintre care cele mai redutabile sunt anaerobiile, Vărsătorul fiind un semn de Aer. În aceste condiţii, acţiunea antibioticelor sau a sulfamidelor pare puţin operanta şi susceptibila să producă recăderi, datorită complexităţii problemei. Să mai notăm ca maladiile se instalează adesea brusc şi violent, cu manifestări spectaculoase şi tulburări agravate de o insomnie tenace.


Spre a evita uzura nervoasă şi consecinteie pe care le comporta ea, este bine mai ales că nativul să evite viaţă sedentară. De altfel, subiectul se arăta destul de dispus, mai ales dacă are astfel ocazia să facă o operă socială, să organizeze jocuri colective în aer liber. I se pare foarte normal să accepte continuitatea în eforturi şi tratamente, pe care ar refuza să şi le impună individual, dacă le dirijează în comun, încercând totodată să lupte împotriva tendinţei de imitaţie. Şi dacă ajunge să obţină astfel o oxigenare corectă, urmată de perioade de relaxare bine aplicată, ventilarea integrală a aparatului respirator îşi armonizează vibraţiile cu semnul sau de Aer, corectând nervozitatea.

Vestimentaţie

Modul în care se îmbraca tipul Vărsător depinde mult de predominanta planetară a semnului zodiacal, dacă este deci saturniana sau uraniana; în funcţie de una sau cealaltă, vestimentaţia variază total, în măsura în care se afirmă dorinţa de simplitate ori gustul pentru extravagante.
Femeia Vărsător saturniana manifesta preferinţa pentru îmbrăcămintea simplă, în cazul căreia absenţă de efecte convine unei cochetării delicate. Ea renunţa lesne la bijuterii, podoabe şi alte obiecte decorative; o mică fantezie după gustul ei se potriveşte mai bine cu stilul pe care îl prefera. Un “mic ceva”, care îi dă frumuseţe; ea îl caută adesea în delicateţea “potrivirilor” sau a tonurilor. Mai înainte de orice, ea trebuie să se prezinte uşoară, aeriană, graţioasă, prin jocul unor nuanţe de fantezie.
Cât despre femeia Vărsător uraniana, ca şi femeia Berbec, ea se afla în avangarda modei, iar paleta gusturilor ei răspunde unei nevoi de a face senzaţie printr-o fantezie îndrăzneaţă şi neînfrânată. Ceea ce este mai excentric, mai “nebunesc” în modă zilei, e făcut pentru ea: este adoptat cu voluptate! La nevoie, supralicitează! Inovaţiile cele mai libere ale marilor noştri croitori i se potrivesc de altfel de minune, iar aceştia nu au suporteri mai credincioşi ca ea pentru a lansa asemenea mode care sfârşesc prin a se generaliza. Ce reprezintă ea nu e masculinitatea Berbecului, nici eleganta Leului, şi nici “sannul” Scorpionului; e “modernismul” cu “ultimul său strigat”, cu grijă de a nu fi ca ceilalţi, de unde căutarea mai liberă a pieselor rare, a aranjamentelor speciale... pentru obţinerea pitorescului... ori a scandalului. Dar tipul inferior cade uşor în snobism...
La fel se întâmplă şi cu bărbatul din Vărsător care, dacă este saturnian mai mult decât uranian, prezintă o ţinută simplă şi uşor neglijată (“nu contează, îşi spune el, aparenţa e puţin lucru”); sau care, dacă este uranian mai mult decât “, saturnian, se complace în zorzoane excentrice sau îşi permite libertăţi care şochează adesea mediul în care vieţuieşte: la dracu cu bunul gust!
Şi aici, cele două aspecte diferite ale Vărsătorului pot coexista la acelaşi individ care aparţine, succesiv sau simultan (de ce nu?), celor două fete ale, acestui lanus psihologic. La el, excentricitatea vestimentară poate să compenseze o insuficientă interioară pe care o resimte neplăcut, în timp ce Vărsătorul simplităţii exterioare are propria sa originalitate profundă care se dispensează de orice manifestare spectaculară. În cele din urmă, cu cât un Vărsător se realizează mai mult intelectualmente şi spiritualmente, cu atât el tinde mai mult spre simplitate, partea sa de originalitate devenind din ce în ce mai interioară şi esenţială.

Niciun comentariu: